Pașii prin care poți face față unei despărțiri nasoale

despartire ca la carte, sincera

Despărțirile pot fi groaznice. Am trecut prin vreo două din astea nasoale.

Când te apropii de treizeci de ani, te confrunți cu o presiune din partea societății tradiționale care îți spune că trebuie să fie ceva în neregulă cu tine din moment ce ești single. În trecut, mai mulți troli mi-au dat mesaje să îmi spună că „nu poți ține pe nimeni lângă tine” sau că „nu e de mirare că te-a părăsit”, dar mereu am crezut cu tărie că e mai rău să fii într-o relație toxică decât să fii singur.

Videos by VICE

Când eram mai tânără, îmi puneam des întrebări despre relațiile trecute și mă întrebam dacă oare am depus suficient efort ca să funcționeze. Poate o avea legătură cu vârsta – am 27 de ani – dar acum știu că sigur am ignorat semnalele de alarmă ale partenerului atunci când am fost hotărâtă să fac o relație să funcționeze.

După ce am apărut într-o emisiune TV, am descoperit că publicul îți va judeca mereu viața sentimentală. Unii o să spună mereu că relația e falsă sau forțată, că te folosești de ea ca să devii faimos și așa mai departe.

Din cauza acestei presiuni, întotdeauna am continuat relațiile mult mai mult timp decât aș fi făcut-o dacă n-ar fi fost lumea cu ochii pe mine. De exemplu, relația mea cu fostul partener, pe care l-am cunoscut la Insula Iubirii, a fost una foarte intensă și chiar l-am iubit cu adevărat. Dar am ignorat niște semnale de alarmă cu privire la compatibilitatea noastră pentru că mi-am dorit mult ca relația să meargă. Asta a fost una dintre cele mai dificile despărțiri din viața mea, pentru că presiunea a fost foarte mare și toată lumea părea să aibă o părere despre relația noastră.

Chiar și în relațiile recente, am descoperit că mă cert cu partenerii în continuare pe subiecte pe care n-o să cădem de acord niciodată. Unele persoane nu sunt compatibile și asta nu înseamnă că nu-ți place persoana sau că nu-ți pasă de ea. Cu cât petreci mai mult timp într-o relație care nu e potrivită pentru tine, cu atât pierzi mai mult timp în care ai putea să te vindeci, să lucrezi la tine sau să cunoști pe cineva potrivit.

Evident că poate fi greu să crezi asta când zaci pe canapea, asculți Jeff Buckley și plângi cu capul într-o cutie de înghețată, dar, pe termen lung, asta e mai puțin epuizant decât să te desparți și să te împaci și să te desparți și iar să te împaci și iar să te desparți…

PASUL UNU: FĂ-ȚI UN PLAN PENTRU REȚELELE SOCIALE

Știi mema aia în care o femeie stă pe chat și dă block peste block peste block – femeia aia sunt eu. Știu că pare drastic, dar pe mine mă ajută să șterg toate amintirile frumoase din telefon. Ți-aș sugera să blochezi fostul partener peste tot și să ștergi toate pozele cu el din telefon. Poți să le păstrezi pe calculator sau unde vrei tu, dar nu le ține la îndemână, unde le poți vedea ușor.

Încearcă să nu îți urmărești fostul sau fosta pe rețelele sociale. Evident că va fi tentant să arunci un ochi, dar trebuie să îți faci reguli stricte și să le urmezi. Fie o să încerce să posteze lucruri ca să crezi că e cea mai fericită persoană din lume, fie o să înceapă să iasă la date-uri. Și n-o să ai chef să vezi nimic de genul ăsta!

PASUL DOI: DĂ-ȚI DOUĂ SĂPTĂMÂNI CA SĂ-ȚI TRĂIEȘTI DUREREA

Eu de obicei îmi dau două săptămâni să mă descarc. Ieși cu prietenii, plângi, uită-te la seriale siropoase, dă tot afară.

Dacă nu-ți dai timp să simți și să procesezi durerea, ea te va lovi mai târziu. Așa că stai cu sentimentele tale cât ai nevoie. Nu e sănătos să încerci să treci prea rapid peste ele și nici să le îngropi.

PASUL TREI: ÎNCEPE SĂ FACI NIȘTE SCHIMBĂRI

Schimbarea mediului e o modalitate grozavă să îți dai un reset și să scapi de amintiri. Mie îmi place să mut lucrurile prin casă. Deja a devenit un ritual pe care mi-l știu toți prietenii și fac glume când vin pe la mine și văd că am schimbat ceva.

Dacă aveai un loc drăguț de cuibărit pe canapea, cumpără perne noi sau rearanjează camera. Scapă de obiectele cu valoare sentimentală. Nu e nevoie să le dai foc, dar pune-le într-o cutie sub pat ca să te poți uita la ele peste câțiva ani, când n-o să te mai afecteze. Soluția e să scapi de ele acum, ca să te poți simți confortabil la tine acasă, nu să ai impresia că trăiești într-un muzeu al relațiilor trecute!

PASUL PATRU: ÎNVAȚĂ SĂ FACI LUCRURILE SINGUR

Cea mai mare teamă a mea legată de faptul că sunt single e că ratez lucruri drăguțe, cum ar fi cine romantice sau vacanțe cu iubitul. Înainte să merg la Insula Iubirii, m-am despărțit de un tip cu care trebuia să călătoresc după ce mă înșelase. Din încăpățânare, am plecat singură. Nu prin Italia, cum era planul, ci am fost o săptămână prin Spania.

Când călătorești cu altcineva, trebuie mereu să ții cont de persoana cealaltă când iei decizii și să faci compromisuri. Am fost surprinsă cât de mult m-am bucurat că am ocazia să fiu egoistă și să fac fix ce aveam chef să fac. Nu trebuia să întreb pe nimeni la ce restaurant vrea să meargă, eu alegeam totul. Și am făcut fix ce mi-am dorit: am mers în explorare, am fost la plajă, am ieșit la terase. Poate fi intimidant să faci lucruri singură, mai ales ca femeie. Dar dacă ai fi un bărbat care stă singur în restaurant și fumează o țigară cu ochelarii de soare pe nas, nimeni n-ar zice nimic. Asta e energia de care ai nevoie. Ieși cu tine la date oriunde ai chef!

E greu să faci primul pas – mai ales după o despărțire, când te simți vulnerabilă sau suferi de anxietate ca mine –, dar nu vei evolua ca persoană dacă nu te forțezi să ieși din zona de confort. După ce o să te obișnuiești, o să capeți tot mai multă încredere în tine, îți promit. Trebuie să înveți să-ți placă propria companie și n-o să mai simți că ai nevoie de o relație.

Experiența asta poate fi foarte eliberatoare și te poate ajuta să intri în următoare relație cu capul pe umeri. Nu ar trebui să ai nevoie de cineva, ci doar să-ți placă să fii cu cineva. Sunt lucruri diferite.

PASUL CINCI: SCRIE ÎN JURNAL

E în natura umană să reflectăm asupra lucrurilor, dar nu te uita prea mult în urmă, pentru că o să ajungi să supraanalizezi, iar asta nu e deloc util. După o despărțire, eu spun da la orice propunere venită de la prietenii mei. Cred că principalul lucru de care îmi e dor după ce mă despart de cineva e conexiunea umană. E plăcut să te trezești dimineața cu un mesaj de la cineva care te întreabă cum te simți și vrea să știe despre viața ta. Dar lucrul ăsta poate veni la fel de bine de la familie sau prieteni.

Cred că de aceea ajung oamenii să se împace cu foștii parteneri. E atât de ușor să începi să simți că nimănui nu-i pasă de tine, dar nu e așa. Ai prieteni și familie și alte persoane care te iubesc, așa că nu sări direct în altă relație ca să obții sentimentul acela. Nu căuta pe cineva care să-ți umple golul din viață. Mai bine scrie în jurnal.

PASUL ȘASE: ÎNAPOI PE PIAȚĂ

Nu se știe cât durează să treci peste o despărțire. Pentru fiecare e diferit. Uneori durează luni, alteori zile sau nu trece niciodată.

Cred că există presiunea asta că trebuie să mergi mai departe cu orice preț, mai ales dacă vezi că partenerul face asta. Dar nu te grăbi. Poate că și partenerul se gândește la tine în adâncul lui și și-a făcut o fațadă pe care o expune lumii, cum se întâmplă pe rețelele sociale.

Unele persoane abia așteaptă să intre iar pe aplicațiile de dating și să iasă la întâlniri – nu e nimic în neregulă cu asta. Dar ți-aș recomanda să nu te implici în nimic serios până nu te vindeci. Când o să ai mintea limpede și o să realizezi că nu te mai gândești zilnic sau săptămânal la fostul partener, ești pregătit/ă să mergi mai departe.

PASUL ȘAPTE: SCRIE-I UN MESAJ ȘI NU-L TRIMITE NICIODATĂ

Uneori, după încheierea unei relații, rămâi cu impresia că aveai atâtea să-i spui fostului partener și îi scrii un ditamai e-mail-ul. E ok să-l scrii, dar nu-l trimite. Ține-l pe telefon și, după ce au trecut câteva luni și ai băut niște pahare sau te simți singură și ești tentată să îi scrii, citește mesajul și amintește-ți toate motivele pentru care v-ați despărțit.

E ușor să romanțezi o relație și să ții minte doar părțile bune, mai ales în momentele de slăbiciune, când te simți singur sau excitat. Acum sunt prietenă bună cu toți foștii și se pare că am romanțat mult relațiile după despărțire. E bine să păstrezi aceste mesaje de când sufereai și erai furios, ca să le poți citi înainte să-i dai mesajul ala la 11 seara și să o luați din nou de la început!