Actualidad

Toate chestiile pe care trebuie să le știi înainte de finalul Game of Thrones

Game of Thrones

Articolul a fost preluat de pe VICE UK

Uite, mai bine împacă-te cu ideea – dacă nu știi ce se întâmplă în Game of Thrones până în momentul ăsta, n-ai nicio șansă să te pui la curent până apare noul episod și ultimul. Bineînțeles că pare o idee distractivă să bei niște pocale de vin la petrecerea de final a amicului tău, dar să nu-ți imaginezi că o să poți s-o fușărești doar prin abilitatea ta alunecoasă de a te prinde despre ce vorba din zbor. Tot serialul este umplut la nivel monumental cu tot felul de intrigi și caractere și linii separate de istorie pentru fiecare dintre cele șapte regate nenorocite încât să încerci să le înțelegi și să le cuprinzi pe toate o să-ți topească creierul mai repede decât i l-a topit Bran pe al lui Hodor. Nu pricepi referința? Exact. Stop! Nici nu mai încerca.

Videos by VICE

Dar nu te teme, nou-venitule habarnist în Game of Thrones! Tot mai e o cale să te simți inclus când vine seara de duminică. Mai întâi, nici nu te gândi să te uiți la enciclopedia Wiki Game of Thrones – doar o să te copleșească și o să te sperie. Serios, nu te uita.

În loc de asta, noi la VICE am trecut exhaustiv prin toate cele opt sezoane ale serialului și printr-un raft întreg de cărți, catalogând meticulos toate detaliile care au dus la episodul final și distilând evenimentele relevante rămase într-un pachet ușor de digerat.

Game of Thrones e imens și te face confuz destul de ușor, dar la momentul acesta, toate firele negative complicate și încâlcite au fost fie încheiate frumos, fie complet abandonate în goana nebună a sezonului opt către final. Odată ce arunci la gunoi tot gunoiul redundant despre profeții și ciondăneli între regate și Zeul Luminii, chestiile pe care chiar trebuie să le știi pentru final sunt destul de ușor de abordat.

Ești gata? Hai!

Westeros, numele insulei unde locuiește toată lumea sau ceva

Să începem cu începutul. Acțiunea din Game of Thrones are loc, de fapt, în Evul Mediu, doar că în lumea asta mai e și magie. Asta înseamnă că dragonii chiar există iar vrăjitoarele pot să aducă oamenii morți înapoi la viață. Și sunt și zombi! De fapt, mai bine nu-ți face griji pentru zombi. Nu mai sunt acum. De fapt nici magie nu prea mai e.

Toată lumea din Westeros locuiește în castele și teritorii feudale. (OK, mai e și o insulă care se cheamă Esos, dar nu te stresa. Toate personajele care contează sunt acum în Westeros, deci pare destul de improbabil să se întâmple ceva important în Esos de acum.)

Mă urmărești până aici? Bun. În mare, toată lumea vrea doar să fie rege sau regină asupra întregului Westeros și să aibă șansa să stea pe…

1557946114421-8990455b54e57c70086c561408e8fb46deec81b1dc8ed39f22a5a315124f00c9
HBO

Tronul de Fier, chestia pe care se bate toată lumea

Știi numele serialului? Ei, despre tronul ăsta era vorba. E făcut din toate săbiile care au fost cedate acestui tip pe care îl chema Aegon Cuceritorul după ce a cucerit Westeros și a unit cele șapte regate și – ok, scuze, astea sunt toate chestii nu prea importante. Tot ce trebuie să știi e că e urât, rece și, putem presupune, foarte inconfortabil, deși e un loc destul de popular pentru făcut poze pentru Insta.

Pe parcursul seriei, tot felul de oameni s-au luptat și au murit pentru șansa de a sta pe Tronul de Fier și a conduce cele șapte regate, dar din moment ce acum sunt morți, nu mai contează.

Uite-i pe cei care mai contează acum:

1557940910866-41aee9d7b33ce0273489018eaa52021162fadff6f7136c63ae07e354c9adf3a98c07d18b9641854f156b6c72828e00e5
HBO

Danaerys, noua Regină Nebună

I se mai spune și Mama Dragonilor pentru că – surpriză – are dragoni. Mă rog, are doar unul acum. Dar unul tot înseamnă destul de mulți dragoni. Tatăl lui Danaerys a fost pe vremuri rege, dar a luat-o razna și a devenit Regele Nebun și a fost asasinat.

Danaerys a tot încercat să ia înapoi Tronul de Fier pe parcursul întregului serial și a vorbit o groază despre cum va instaura ea o epocă de conducere mai justă și mai blândă odată ce recâștigă tronul, dar acum nu prea pare că se va mai întâmpla așa. I-a sărit țandăra episodul trecut și a dat iama în populație, arzând de vii o tonă de localnici nevinovați după ce aceștia deja se predaseră ei. Practic, a demonstrat tuturor că ea e Regina Nebună acum.

Tl;dr – Mama Dragonilor e acum personajul rău.

1557946128565-d797f3809161b37ab62fe8807a780ce62ccf3d694e8ee63ecea5a5f429369bf3418b4672371f0ad24e4f987cd589a231
HBO

Jon Snow, cel care a făcut sex cu mătușă-sa și acum probabil o s-o omoare

Jon Snow e ca un fel de Iisus, doar că nu așa, dar de fapt da. El e ăla serios, creț, care stă cu mutra tristă undeva pe ecran mai mereu. A murit o dată, dar apoi s-a reîntors la viață. Mai e și bastard, dar care de fapt are în secret sânge de rege și care e de fapt moștenitorul de drept al Tronului de Fier, pentru că tatăl lui e Rhaegar Targaryen, ultimul Prinț de Dragonstone și – mai bine nu întreba. Ține minte doar că toată lumea îl iubește pe Jon și vrea să fie el rege dar el nu e de acord pentru că na, clișeele cu reticențe de erou.

Tipul ăsta s-a îndrăgostit de Danaerys dar apoi s-a dovedit că e mătușă-sa. Asta nu e de fapt chiar mare brânză, pentru că membrii aceleiași familii și-o trag destul de des în serialul ăsta, dar ce e mare brânză e faptul că tipei i-au sărit siguranțele și a omorât o groază de oameni în ultimul episod și acum e malefică sau ceva de genul ăsta. Acum, probabil că Jon va trebui să o omoare.

Viața lui Jon e cam nasoală, sincer.

1557940926608-c38819cbb3c8868b2e38018445248b64c42c6f73a208b57ea2381461b4c802cb942e600245e35c0e7ad4d9da29471eac
HBO

Tyrion Lannister, tipul cu cele mai mari șanse să moară

Tyrion e recunoscut mai de toată lumea drept cel mai mișto personaj din Game of Thrones. Dar a enervat-o pe Danaerys cam de multe ori, iar Danaerys a căpătat acest prost obicei de a da foc la aproape toată lumea cu ajutorul dragonilor. Tyrion probabil că nu va supraviețui finalei. Va muri. O să fie foarte trist. Pregătește-te.

1557946305560-a34f6f24fad69ae25e98840a8bced2172c4523f46a15976a553f81a42f8d4ab72ee54ef2d1df0db67c2eb4b708ce0042
HBO

Sansa și Arya Stark, singurele personaje inteligente care au rămas

Sansa și Arya sunt surorile lui Jon (oarecum, din cauza fazei cu părinții secreți) și sunt și singurii doi oameni deștepți rămași în serial. Sansa ar fi cel mai bun lider dintre toți, dar cum e vorba de Game of Thrones și nu putem să avem lucruri bune, asta probabil nu se va întâmpla. Dar cine știe?!

Arya este o super-asasină care se poate deghiza în alți omeni procedând ca Hannibal Lecter și purtându-le fețele. Ea este cea care i-a omorât pe zombii ăia, dar, după cum am menționat, zombii nu mai contează acum. Să trecem peste.

1557946210327-1e7984bf65d1bb5d77804b51bde78a67c05aadabf9f0b7186d3dfaa0fe2adbb2559fcd4b6f75c2bd80d567b6f39f4ecd
HBO

A, și Bran, supra-omul sub-utilizat masiv

Ții minte că am spus că magia există în universul Game of Thrones dar că serialul a uitat de asta aproape cu totul? Bran este exemplul perfect. Seria și-a dedicat ani întregi pentru a-l trimite pe el într-un fel de misiune pentru a deveni un fel de ființă extra-dimensională care poate vedea toate liniile temporale în același timp, dar în sezonul ăsta și-a ars-o mai mult printr-un castel și stând pe post de momeală pentru șeful zombii – oops, scuze, din nou, nu mai contează. Uită de zombi.

O să facă până la urmă Bran ceva în episodul final? Își va pune în cele din urmă super-puterile la treabă pentru un scop concret și productiv? Astea sunt genul de întrebări de care le pasă oamenilor care chiar se uită la Game of Thrones. La tine nu e deloc obligatoriu. În schimb, ar trebui să-ți pese de…

Profeția Valonqar, cea mai importantă chestie posibilă

Glumesc! O chestie stupidă care chiar nu contează. În ultimii ani, toată lumea s-a înghesuit disecând detaliile acestei profeții în conversații insuportabile de tocilari, dar apoi a apărut penultimul episod și s-a dovedit că de fapt producătorilor serialului nu le păsa de asta până la urmă. Sigur, poți să argumentezi că s-a adeverit un pic, oarecum, dar nu prea – însă mai bine lasă.

Dar tot e o frază bună de ținut în buzunarul de rezervă în caz că prietenii tăi încep să se plângă despre cât de mult a dat-o în bară ultimul sezon. Când cineva se plânge că Game of Thrones a uitat complet de un detaliu minor, poți să intervii cu replica „dar cum a rămas și cu profeția Valonqar? Ce mult au dat-o în bară și cum asta” – nimeni nu va ghici că tu de fapt habar n-ai ce e ăla oțel valyrian.

Dacă toate astea sunt prea confuze, atunci uită-te după greșeli și apariții spontane

Dacă n-ai chef să pierzi timp ca să te pui la curent cu toate astea, e ok. Poți să-ți petreci timpul din fața ecranului la vizionarea finalei căutând pe fundal mici erori de producție, pentru că e inevitabil să nu fie câteva. Fii atent și la posibile apariții ale celebrităților, din moment ce Mac din It’s Always Sunny a avut o apariție scurtă acum câteva episoade. Cu tentația asta și cu pocalele acelea de vin, asta ar trebui să fie suficient ca să-ți mențină atenția activă pe parcursul episodului final de 80 de minute, umplut până la refuz. Ai priceput? Bun.

Felicitări! Acum poți deveni un participant activ la zeigestul cultural al momentului. Nimic din toate astea nu va mai conta peste două săptămâni când Game of Thrones se va fi încheiat și toată lumea a mers mai departe, dar în fine. Poate măcar atunci te vei putea uita la serial în liniște și pace, fără ca prietenii tăi să discute teorii și să piardă tocmai componenta distractivă a vizionării.

https://www.facebook.com/viceromania/