Ce se întâmplă când dai LSD delfinilor ca să „vorbești” cu ei și nu numai

În 1961, o echipă de cercetători de top s-au adunat la Observatorul Green Bank din Virginia de Vest, care găzduiește unul dintre cele mai puternice telescoape din lume și locul unde au pornit căutările moderne pentru inteligență extraterestră. Întâlnirea s-a ținut cu scopul de a hotărî dacă are sens să scaneze spațiul cosmic pentru semne de viață extraterestră.

Grupul s-a intitulat Ordinul Delfinilor în onoarea lui John C. Lilly, un neuro-cercetător care și-a petrecut apogeul carierei încercând să vorbească cu delfinii, cu ajutorul substanțelor psihedelice.

Doar câțiva ani mai devreme, Lilly și-a extins cercetările legate de conștiință și creier către delfini. Lilly nota că mărimea creierului unui delfin e aproape la fel ca cel al omului. Apoi s-a întrebat: dacă sunt la fel de inteligenți ca oamenii, oare nu putem să comunicăm cu ei?

Ca să poată studia în amănunt asta, Lilly a pus bazele Institutului de Cercetare în Comunicații de pe insula St. Thomas, unde împreună cu un grup mic de colegi au inițiat studiul comunicării cu delfinii. Experimentele mai timpurii ale lui Lilly, care au fost publicate în jurnale de prestigiu, cum ar fi Science, sugerau că delfinii erau capabili să imite caracteristicile limbajului uman. Astfel, chiar ar fi posibilă comunicare dintre specii.

Metodele neortodoxe ale lui Lilly ar fi putut avea o influență semnificativă asupra rezultatelor. Cum a aprofundat într-un articol din 1967, el administra delfinilor doze de 100 de micrograme de LSD, fiind unul dintre puținii cercetători din America care au primit autorizație să studieze potențialele efecte terapeutice ale drogului.

Lilly a notat că delfinii pe LSD erau mult mai vocali decât în mod obișnuit. Asta s-a măsurat cu un „ciclu de lucru" sau procentajul în care un delfin vocaliza pe minut. Fără anxietate sau stimulare, acest ciclu de lucru pentru delfinii lucizi oscilează de la zero la 70%. Cu delfinii pe LSD, ciclu de lucru „nu scade la zero aproape deloc."

Lilly a observat adevăratul efect al LSD când un om sau un alt delfin a intrat în bazinul unde se afla delfinul pe acid, ceea ce făcea vocalizarea să crească până la 70% ciclu de lucru, pentru aproximativ trei ore (în timpul sesiunilor controlate, când delfinul nu era pe acid, interacțiunile cu alți oameni sau delfini creșteau doar cu 10%). Cu alte cuvinte, imediat ce delfinul pe LSD intra în contact cu alt mamifer inteligent, nu-i mai tăcea melița.

Lilly continuă să descrie în articolul despre LSD și delfini cum studiul lui a oferit perspective importante legate de LSD și psihoterapie, chiar dacă nu a reușit să demonstreze o comunicare semnificativă cu subiecții. Însă Lilly și delfinii comunicau printr-un „limbaj mut", compus din vocalizări fără sens și contact fizic.

„Ei ne spuneau când doreau și când nu doreau să intrăm în bazin", scria Lilly. „Făceau asta prin gesturi, ne împingeau sau ne mângâiau și tot felul de canale non-verbale și non-lingvistice. E un nivel foarte primitiv, dar este absolut necesar pentru a progresa."

Lilly aduce aminte de un rezultat fascinant al unui experiment care implica un delfin salvat, după ce fusese împușcat de trei ori în coadă cu un pistol cu suliță. Proprietarii anteriori ai delfinului s-au bucurat de o relație apropiată cu ea, până la incidentul traumatic, dar după „ea nu se mai apropria deloc de oameni." Acest delfin a prezentat un comportament de frică și mereu se ducea în celălalt capăt al bazinului dacă intra cineva în apă.

După doi ani de la incident, Lilly a folosit acest delfin ca subiect și l-a injectat cu 100 de micrograme de LSD.

„După ce acidul și-a făcut efectul, la 40 de minute după injecție, delfinul a venit la mine", a scris Lilly. „Ea nu s-a mai apropiat niciodată de mine până atunci. A stat nemișcată în apă și s-a uitat în ochii mei timp de zece minute. Ăsta era un comportament complet nou. M-am mișcat prin jur, ca să văd dacă are vreun efect asupra ei și ea m-a urmărit până la marginea bazinului. Acum se apropia aproape la un metru de mine, față de înainte când păstra o distanță de șase metri."

Deși experimentele lui Lilly cu delfinii au reprezentat un eșec etic și științific, munca lui a avut un impact profund și pozitiv asupra felului în care percepem drogurile, psihologia și comunicarea inter-rasială. Datorită abordării umane a lui Lilly față de intelectul delfinilor, acum sunt recunoscuți ca una dintre cele mai inteligente creaturi de pe Pământ, ceea ce a dus la pornirea unei mișcări de conservare și protejare a delfinilor.

Chiar și cercetătorii de la institutul SETI, de cercetare extra terestră, din California, păstrează vie moștenirea lui Lilly prin investigarea modalităților de comunicare a delfinilor și a altor animale, pentru a-i ajuta să conceapă un filtru capabil să determine dacă un semnal radio din spațiu are origine extraterestră.

Astăzi, studiul comunicării dintre delfini și oameni este în continuare în picioare: acum există interfețe automatizate care sunt capabile să „traducă" vocalizările delfinilor, iar alte studii au descoperit că delfinii prezintă complexitate în vocalizări aproape la același nivel ca al limbajului uman (deși existența unui limbaj al delfinilor, sau delfineză, e un subiect controversat).

Până la urmă, o mare parte din studiul lui Lilly cu delfini pe LSD a avut loc la extremele lingvistice, ceea ce a oferit o semnificație, acolo unde cuvintele erau de prisos.

„Cel mai important aspect în studiul delfinilor cu LSD este că nu găsim semnificații în sfera verbală", a scris Lilly. „Contextul se rezumă exclusiv în schimbul non-verbal. Aici am dat dovadă de progrese. Suntem în afara sferei de schimb rațional de idei, deoarece nu am dezvoltat o comunicare în sensul ăsta. Sperăm să se întâmple și asta la un moment dat, dar acceptăm orice nivel de comunicare care poate fi înțeleasă."