Ce semnificaţie au, de fapt, visele tale erotice dubioase

Prima oară când am avut un vis erotic despre un prieten platonic, m-am trezit scăldată în sudoare, într-o stare de panică. Nu-mi amintesc multe detalii din el, dar mă bântuia faptul că, în subconştient, poate sunt atrasă de amicul meu. Sexul în sine a fost chiar mediocru.

În următoarele ore, am făcut ture prin casă şi m-am tot gândit: Ce înseamnă asta? Dar nu mi-a plăcut niciodată de el. O să fie dubios când îl văd? Şi apoi a apărut cel mai derutant sentiment dintre toate: acum aveam dorinţa să fac sex cu prietenul meu cel mai bun, din cauza visului erotic. Dorinţa mi-a invadat rapid gândurile şi mă încuraja să o pun în aplicare neapărat. Am hotărât să ignor obsesia asta stupidă, cu gândul că va trece. Dar n-a trecut – m-am îndrăgostit total.

Videos by VICE

Aşadar, ca o fiinţă slabă şi impresionabilă ce sunt, am făcut sex cu prietenul meu, doar pentru că visasem că am făcut sex cu el. Când s-a terminat, îmi satisfăcusem obsesia, după care n-am mai făcut asta niciodată şi am rămas prieteni. N-a fost prima oară când am dezvoltat o obsesie pentru cineva doar pentru că am avut un vis erotic cu persoana respectivă. Altă dată s-a nimerit să fie cu cineva care voia oricum să facă sex cu mine.

Citeşte şi: Mi-am făcut o mașină de vise ca să mă tripez pe lumină

Când le-am povestit prietenelor mele ce mi se întâmplase, am fost surprinsă să aud că trecuseră şi ele prin aceeaşi chestie – una dintre ele făcuse exact ce făcusem şi eu. Dar toate am rămas cu o întrebare fără răspuns: De ce s-a întâmplat chestia asta şi ce înseamnă?

Visele erotice sunt extrem de comune. Un studiu a arăta că opt procente dintre visele oamenilor sunt legate de sex. Majoritatea oamenilor visează timp de două ore pe noapte – fie că ţin minte sau nu – ceea ce înseamnă că majoritatea oamenilor pot petrece aproape şaizeci de ore pe an visând că fac sex cu persoane cunoscute sau necunoscute. Ştiinţa spune că nu există un singur mod de a interpreta visele sexuale; există multe teorii psihologice care explorează inconştientul şi niciuna nu poate oferi un singur răspuns. Dar un lucru e clar: chiar dacă ai avut un vis erotic cu o anumită persoană, asta nu înseamnă că visul are neapărat legătură cu persoana respectivă sau cu sexul.



Sexoloaga Lisa Etherson a zis că visele pot fi declanşate de o combinaţie de factori, de la o simplă excitaţie la o dorinţă a subconştientului de a-ţi comunica ceva. „Sexul e important pentru noi, face parte din instinctul de supravieţuire. Cel mai important lucru de luat în considerare e că visele sexuale nu au neapărat legătură cu sexul, aşa că nu-ţi face griji când trebuie să te întâlneşti a doua zi cu şeful tău, după ce ai visat că erai într-un threesome cu el noaptea trecută.”

În orice caz, conform expertei în vise Jane Teresa Anderson, oamenii cu care ţi-o tragi în vis au o semnificaţie, dar nu cea pe care ţi-o imaginezi tu. „Gândeşte-te că visul tău e o metaforă. Dar există mereu o semnificaţie în identitatea partenerului sexual din vis; de exemplu, într-un vis în care faci sex palpitant cu o persoană care ţi se pare aventuroasă, mintea ta îţi poate transmite că ai chef de mai multă aventură în viaţa ta”, mi-a zis ea.

Fotografie de Matt şi Tish via Stocksy

Uneori procesăm experienţe, îngrijorări şi gânduri prin emoţii şi imagini sexuale, care se pot manifesta prin sex prost cu partenerul, când de fapt creierul vrea să te avertizeze că ai o problemă de care nu eşti conştient. Şi, dacă ne gândim că visăm în fiecare noapte, chiar dacă nu ţinem minte, cum de ne amintim întotdeauna conţinutul viselor erotice?

„De obicei, ne amintim lucruri care ne trezesc emoţii puternice, iar excitaţia poate fi puternică, chiar şi în somn”, a explicat Stefan Walters, psihoterapeut la Harley Therapy. Alte vise pot procesa sentimente sau experienţe mai benigne, care nu intră în radarul nostru conştient. Elementul fizic al viselor sexuale le face mai memorabile, şi de asta le ţinem minte, cu atât mai mult dacă am şi avut orgasm în timpul somnului.

Citeşte şi: De ce nu visezi după ce fumezi iarbă

În orice caz, semnificaţia viselor erotice e de altă natură. E adevărat că te fac mai deschis la explorarea posibilităţii din vis, dar Etherson a explicat că asta e ceva trecător. „Dacă ai visat ceva sexual, ţi-a plăcut şi ai pus visul în aplicare în viaţa reală şi a ieşit ok, e foarte bine, dar asta nu înseamnă că o să vrei sau că ar trebui să pui în aplicare tot ce visezi.”

Acum că am înţeles că visele sexuale sunt mai simbolice şi mai complexe decât îmi imaginasem, îmi pot analiza altfel experienţa sexuală. Visul meu erotic nu mi-a afectat direct dorinţele, dar, cu ajutorul personalităţii mele compulsive, am luat decizia de a aplica şi în realitate sexul din vis cu amicul meu. Şi chiar dacă nu înţeleg foarte bine cum şi de ce s-a manifestat visul meu astfel, un lucru e clar: atâta timp cât transformarea viselor în realitate nu-ţi afectează viaţa în mod negativ, n-ai decât să visezi şi să faci sex cu cine vrei.