Ah, iată că a venit primăvara, iar căldura e după colț, ceea ce înseamnă că toți grădinarii își vor scoate cartofii la înaintare în doi timpi și trei mișcări. Da, vorbesc despre șleahta de șlapi, liota de sandale și turma de tanga care vor începe să mișune pe la terase odată cu intrarea în minunatul anotimp numit vară.
În unele cazuri rare, acestea vor fi drăguțe, finuțe, de bun gust. Cele mai multe, totuși, vor fi oribile, dezgustătoare și grețoase. Chiar recent mergeam la metrou cu un prieten de-al meu încălțat în șlapi, când un șobolan i-a atacat piciorul aproape gol. L-a mușcat cu poftă, ca într-un ritual turbat de împerechere. Prietenul ăsta al meu a trebuit să-l scuture și să-l izbească de perete ca să scape de el. Vrem noi să pățim așa ceva? Nu, nu vrem.
Videos by VICE
Ca sursă de informații mereu alertă ce vă sunt, mi-am luat sarcina de a compila cele mai populare și cretine abominații din astea cu degetele la vedere. Am alcătuit și o listă cu descrieri ale tipurilor de personalitate care poartă astfel de încălțăminte.
Șlapii
De departe cei mai populari printre încălțările de vară, șlapii sunt și cei mai perfizi. Purtătorul de șlapi ține la confortul personal mai mult decât la orice altceva. Oamenii ăștia – dacă se pot numi oameni – se feresc de curățenie, igienă și de speranța de a se diferenția în vreun fel de gloată, doar de dragul unei brize care să-i gâdile între degetele de la picioare. Purtătorul de șlapi e leneș și nu se distinge de ceilalți oameni prin nimic în afară de faptul că îi place să poarte acest tip de încălțăminte într-un mediu urban. Ergo, purtătorul de șlapi e un egoist împuțit căruia îi pasă mai mult de propria fericire decât de decorul din jur sau de tristul fapt că s-ar putea răni pe el însuși sau i-ar putea răni pe alții cu genul ăsta de încălțăminte.
Sandalele Teva
Aceste populare sandale de rahat care se pretind a fi sandale sport, mai ales dacă purtătorul are oareșce statură atletică. Părul de pe capul purtătorului e de obicei un pic prea lung (chiar dacă unii au și chelie), la fel ca și șortul cu buzunare mai mici cusute deasupra unor buzunare mai mari. Probabil e student la vreun colegiu de artă liberală. Oricare ar fi situația, chestiile astea sunt îngrozitoare până la cer și-napoi și n-o să fie cool niciodată, ori de câte ori li se va face un design nou.
Sandalele Croc
Hei, Rosie O’Donnell, îmi pare bine să te văd! U, ce-i asta? Te vezi cu Mario Batali? Bineînțeles că da! Amândoi sunteți niște dobitoci cărora pe place să poarte pantofi super urâți făcuți pentru doctori chirurgi. Doamne ferește, sandaua Croc e un hibrid mutant infect cu care s-ar încălța un om de știință nebun și malefic care locuiește pe o insulă izolată. Persoanele care poartă acest gen de sandale în public sunt fie un bucătar în pauza de masă, fie maică-ta.
Șlapii cu platformă
Femeia asta e genul de deșteaptă care crede că e foarte hip și stilată pentru că face cumpărături la Aeropostale în loc de Abercrombie. Gagico, e același rahat în alt ambalaj. Bine, la fel se poate spune și despre ea, așa că probabil se potrivește cu șlapii. E genul de femeie care cumpără pantofi de pe un website cu numele My Diva Closet. E genul de persoană care s-a uitat la Oana Zăvoranu și s-a gândit: “Hai că nu se îmbracă chiar atât de prost.”
Birkenstocks
Cine poartă așa ceva e fie lesbiană, fie hipiot. Câteodată bunică. Sau ar putea foarte bine fi chiar o bunică hipioată și lesbiană. E vegan sau vegetarian și, în general, un dezastru.
Sandalele de gladiator
Această tipă se îndrăgostește de orice curent vestimentar stârnit de H&M pentru că niște reviste de doi lei i-au spus că e „boho-chic” sau cum s-o mai zice azi la „odios”. Îmi pare rău să-ți dau trista veste, dar dacă pe fotomodelele suple și înalte arată cât de cât acceptabil cumva, pe tine te fac să arăți ca un crenvurști înfășurat în bandă adezivă. Genul ăsta de fată poartă volănașe și face alegerile vestimentare în funcția de ce-i spun revistele pentru femei.
Sandalele cizmulițe
Îmi plac cizmulițele la fel de mult ca oricărui tip, dar există un curent înspăimântător care a luat naștere atunci când cizma și sandaua s-au îmbătat și și-au tras-o fără prezervativ și din întâlnirea asta a ieșit un copil monstruos al iadului. Ce e chestia asta? E pantof? E sandală? E o pustulă canceroasă cu care te poți încălța? Din cauza pielii, picioarele purtătoarei transpiră ca dracu’, iar mirosul e complet liber să ne gâdile nările.
Traducere: Oana Maria Zaharia