În noiembrie au loc alegeri prezidențiale. La ultimele alegeri, cele europarlamentare, Uniți Salvăm a îndemnat socetatea civilă să-și anuleze votul și să nu se prezinte la urne, ci să iasă în stradă cu o listă de revendicări. Ceea ce a supărat o grămadă de lume, iar mulți au catalogat mișcarea ca fiind moartă. Cum eu sper însă că mișcarea n-a murit, că membrii ei vor informa despre fiecare candidat la prezidențiale și că vor insista pe modificarea legii patidelor și legii electorale, le-am scris unora dintre ei, ca să-i întreb ce-și dorește și propune fiecare.
Cosmin Pojoranu, 29 de ani, copyrigter, fost admin pagină Facebook US, parte din proiectele Roșia 360 și Strada e a noastră. Foto: Mircea Topoleanu
Videos by VICE
VICE: Cum ți se pare că a mers campania Uniți Salvăm de la europarlamentare?
Cosmin: Foarte eficientă în a strânge donații pentru sinistrații din Bosnia și atractivă din punct de vedere vizual. Lăsând gluma la o parte, n-am luat parte la campanie și nu cred că boicotul s-a simțit la vot. Dar apreciez dezbaterile despre reformarea legii partidelor și implicarea omului de rând în politică, chiar dacă se poartă pe tonuri exaltate și categorice, într-un mediu în care cu greu separi zgomotul de miez.
Ce crezi că ar trebui să facă Uniți Salvăm la prezidențiale?
Nu ar trebui să aibă o strategie pentru prezidențiale, cât una pe termen lung. Mișcării i-ar trebui un frontman validat de public. Scuza cu „n-avem lider” ajută la difuzarea responsabilității. US trebuie să se concentreze pe cetățeni, să-i ajute să înțeleagă cum funcționează viața politică și cum se pot implica. Una e să pretinzi că reprezinți zeci de mii de oameni, alta e să ai realmente o relație sănătoasă cu ei.
A murit Uniți Salvăm?
„Moartea” pare o teorie plauzibilă, pentru că US a rămas fără obiectul muncii, #roșiamontană. Dar cum Uniți Salvăm pare a fi, înainte de orice, o pagină de Facebook, probabil că gestionarii paginii sunt responsabili. Deci și eu am omorât US, pentru că am plecat când nu mai suportam toate discuțiile neproductive în contradictoriu.
VICE: Ce crezi că trebuie să facă Uniți Salvăm la prezindențiale?Â
Ioana: Să nu favorizeze niciun candidat. US a plecat ca o mișcare apartinică, ar trebui să rămâna așa. Ar fi util să scriem o listă cerințe care, printr-o scrisoare deschisă, să fie trimisă noului președinte.
Asta ce rezultat va avea?
Conștientizarea din partea președintelui că societatea civilă e cu ochii pe el și că energia mișcărilor de stradă din Toamna Românească e încă acolo, gată să-și ceară drepturile.
E nevoie de oameni în stradă în ziua alegerilor prezindențiale?
Protestul ar fi util în măsura în care are niște revendicări punctuale și pleacă de la schimbarea unui fapt dat. Singura revendicare care se potrivește mănușă acum e schimbarea legii electorale.
Tu crezi că a murit Uniți Salvăm?
S-a pierdut din avânt. Dar odată ce deschizi ochii, nu-i mai poți închide la loc.
Alexandru Surcel, 39 de ani, avocat, coordonatorul grupului juridic US. Foto: Vlad Brăteanu
VICE: Ce strategie ar trebuie să adopte US la prezidențiale?
Alexandru: Ar trebui să se implice într-o strângere de semnături fie pentru o iniţiativă civică legislativă, fie pentru o petiţie, având ca obiect un proiect de lege de modificare a legii partidelor, a legii finanţării partidelor şi a legilor electorale.
Ce ar însemna asta?
Prezenţa în stradă a unor corturi şi a unor voluntari care nu ar trece neobservaţi şi care ar sta de vorbă cu oamenii. Așa s-ar promova reforma vieţii politice, s-ar înţelege mai bine şi ce a fost cu greva cetăţenească, s-ar crea o reflectare în media şi s-ar găsi noi voluntari. Eu pot contribui la redactarea proiectului de lege şi a petiţiei pentru strângerea de semnături.
Care sunt șansele ca politicienii să adopte un astfel de proiect de lege?
Depinde de măsura în care va deveni cu adevărat o temă de dezbatere publică.
Florina Presada, 36 de ani, coordonator de proiecte la Centrul de Resurse pentru Participare Publică, organzator schimburi de experiență cu activişti din alte ţări în cadrul US.
VICE: Ce crezi că trebuie să facă Uniți Salvăm la prezindețiale?
Florina: O nouă grevă cetățenească! Glumesc. Sunt mai multe opțiuni:coaliţie largă cu alte grupuri sociale pentru susţinerea revendicărilor, sesiuni de responsabilizare cu candidaţii şi partidele care îi susţin; candidaţii ajung la TV într-o dezbatere finală, de ce nu şi la o dezbatere cu cetăţenii? Poate și puţin scandal, mers pe ideea de nesupunere civică, gândit pentru un moment oportun.
Cum va influenţă asta viaţă politică?
Politicienii nu vor ceda uşor. Dacă schimbarea ar avea loc, probabil vom vedea iniţial o multitudine de noi partide politice şi candidaţi independenţi în toate tipurile de alegeri. Poate printre cei înscrişi în aceste curse electorale, vom vedea politicienii pe care ni-i dorim astăzi.
VICE: Cum ți se pare că a mers campania Uniți Salvăm de la europarlamentare?
Timea: Acțiunea în sine a fost bună. Dar imaginea comunității a avut de suferit.
Ce trebuie să facă Uniți Salvăm la prezidențiale?
Să profite de moment pentru a lansa o campanie de informare în ceea ce privește legea partidelor.
A murit mișcarea?
Uniți Salvăm nu e o pagină de Facebook și nici un număr de oameni. Este o atitudine, o nouă realitate a societății noastre. Mișcarea care i-a dat numele s-a terminat în iarnă, după trei luni de protest. Forumul și pagina sunt niște grupuri care organizează diferite activități și încearcă să atragă atenția asupra problemelor din țară. Nu văd cum altfel ar fi putut evolua lucrurile, decât prin formarea unor grupuri de lucru și a unei rețele care se va reactiva din nou, când va fi momentul.
Vlad Ioachimescu, 36 de ani, lector universitar la U.N.A.T.C, realizatorul filmului Ich Bin Dubist (Amintiri din dubă), despre comportamentul jandarmilor la proteste
VICE: Care ar trebui să fie strategia Uniți Salvăm pentru prezidențiale?
Vlad:Trebuie să insiste pe revendicările formate la europarlamentare și să încuraje acțiuni de protest cât mai variate de sabotare a campaniilor plătite din bani publici.
Care sunt șansele ca politicienii să schimbe legea electorală?
Probabil asistăm la ultimele alegeri după modelul actual. Indiferent cine va ieși președinte, nu va fi deloc unul popular și nu va avea parte de luni de miere cum au avut ceilalți.
Ce înseamnă pentru tine Uniți Salvăm?
E un slogan frumos, strigat în stradă de zeci de mii de oameni care chiar simțeau asta. Nu am nicio îndoială că mișcarea se va reîncarna în stradă, acolo de unde a și apărut.
Urmărește-l pe Matei pe pagina lui de Facebook.