Am întrebat tineri din România dacă ei chiar vor să aibă un minister doar al lor (fără sport)

educatie, ministerul tinerilor

Știu că oricum suntem țara cu (probabil) cele mai multe minstere: 26!, așa că se hrănesc multe guri cu banii ăștia, dar inițiativa unui Minister exclusiv al tinerilor mi s-a părut o idee care merită să fie luată în serios. Solicitarea a pornit de la Federația Tinerilor din Constanța și 11 organizații de tineret din Bacău. Copiii ăștia au cerut noului Guvern să facă din tineri o prioritate și să le dea un minister sau, dacă nu, un ministru doar al lor. S-a scris pe larg despre asta aici.

Ai dreptate dacă-mi spui că și-așa sunt o grămadă de ministere, doar că argumentul ăsta nu stă în picioare când vine vorba de PSD. De exemplu, Guvernul Dragnea, mă rog, Grindeanu a considerat că, dacă e ceva de separat, atunci trebuie să scoată apele și pădurile de la Ministerul Mediului, pentru că, logic, nu au nicio legătură. În contextul ăsta, solicitarea tinerilor din Constanța și Bacău mi se pare chiar mai îndreptățită.

Videos by VICE

Am intrat de curiozitate pe site-ul MTS să văd cu ce se laudă. Nu am aflat multe lucruri despre de acolo, decât că tinerii au fost mai optimiști în 2016, decât în 2014 legat de situația lor financiară și că nu mai vor să facă voluntariat. Cumva are sens. Dacă în 2014, tinerii lucrau pe moca, în 2016 s-au prins că au nevoie și de bani și implicit, situația lor financiară s-a îmbunătățit. O cercetare complexă și elaborată!

Pe lângă asta, m-am uitat și la structura programelor de tineret, din 2016. Am aflat că MTS finanța o serie de acțiuni și activitati care erau considerate eligibile, precum cursuri, seminarii, concursuri, cinemateci/videoteci, sesiuni/campanii, consiliere, expozitii, târguri, mese rotunde, conferințe și ateliere de lucru.

Nu știu în ce masură activitățile astea au schimbat viața tinerilor în 2016, dar cred că e nevoie de un minister care propune politici pentru tineret concrete, nu numai activități de ONG. E drept că, multe politici adresate tinerilor se regăsesc în mai multe ministere, cel mai important e Ministerul Educației, dar nu există un factor de coeziune între toate astea.

Ca să înțeleg, totuși, cât de necesar ar fi un un astfel de minister separat, am vorbit cu mai mulți tineri și am înțeles că, de fapt, principala problemă care-i macină este plecarea tinerilor din țară. O să vedem în următorii patru ani dacă programul PSD reușește să-i țină pe oamenii ăștia în interiorul granițelor României.

Citește și: Au nevoie tinerii din România de un minister doar al lor?

Mădălin, 26 de ani

„Nu am auzit de această inițiativă, deși îmi place să cred că sunt un tip destul de informat. Acest minister este util poate, doar la nivel de simbolistică, altminteri nu cred că înființarea unui minister dedicat exclusiv tinerilor constituie soluția salvatoare pentru noua generație.

Într-adevăr, tineretul a fost Cenușăreasa tuturor guvernelor. Orice strategie de dezvoltare pe termen lung a unei țari trebuie să înceapă cu politicile pentru tineret. Brain drainig-ul afectează în special categoriile de vârstă tinere și chiar declinul demografic poate fi corelat cu ineficiența sau insuficiența politicilor pentru tineret, însă simpla izolare a acestui minister nu rezolvă problemele de fond.

Ce poate face MTS este să se apropie mai mult de tineri, să fie mai prezent în viețile lor, să fie el partenerul proactiv, să se străduiască mai mult să le înțeleagă nevoile și aspirațiile, pentru că, la drept vorbind, până acum a fost mai degrabă discret.”

Lavinia, 21 de ani

„Nu am auzit de inițiativa asta, dar consider că este una interesantă. Cred că este un demers util, având în vedere felul în care merge politica în România, la momentul actual, și faptul că momentan, noi, tinerii suntem foarte neglijați. Avem nevoie de un minister care să se focuseze cu adevărat asupra tinerilor.

Este important ca noi să avem pe cineva care să ne susțină și să ia anumite măsuri exclusiv adresate nouă, și în concordanță cu nevoile noastre. Rolul unui astfel de minister ar trebui să fie acela de a ajuta cât mai mult tinerii și să găsească soluții potrivite pentru a răspundă la nevoile si problemele lor.”

Teodor, 19 ani

„Păi, cred că se pot găsi zeci de argumente pentru susținerea acestei inițiative. Tinerii nu trebuie puși neaparat în legătură cu sportul. Eu aș vedea mai degrabă o combinatie între tineret și educație, pentru că asta stă la baza dezvoltării unui tânăr.

Majoritatea tinerilor văd, din păcate, România, drept o țară fără oportunități, și aleg să plece în locuri unde sunt respectați, iar Ministerul Tineretului ar trebui să schimbe asta prin măsuri care să-i facă pe tineri să fie atrași de varianta de a rămâne în țară.”

Citește și: Am întrebat tineri români care votează cu PSD ce e în sufletul lor

Gabriel, 25 de ani

„Eu, prin asociația pe care o coordonez, lucrez pe proiecte de sport și tineret și, totuși, am semnat pentru crearea unui minister independent, pe sectorul de tineret.

Problema masivă vine direct de la sucursalele județene, acele DJTS-uri care au toți sportivii acolo și, eventual, un om sau doi, care se ocupă pe probleme de tineret. Fondurile se împart pe măsură: 90% pe sport și 10% pe tineret (exagerez to prove a point).

Dreptul constituțional spune că trebuie să fim recunoscuți și reprezentați ca atare, și totuși, acest lucru nu se întamplă în România. Până acum, MTS a fost acaparat de segmentul sportiv. Staff-ul e format din foști sportivi din perioada comunistă, care și-au terminat activitatea și și-au gasit loc în minister.”

Matei, 19 ani

„Am tot auzit că tinerii sunt viitorul une țări. De asta ar trebui să fie conștienți și cei de la guvernare care ne restrâng orizonturile de dezvoltare.

Aș fi pro înființării acestui nou minister dacă voi observa determinare pentru a fi indreptate anumite greșeli care s-au făcut în decursul anilor, dacă măsurile luate ar schimba radical viața tinerilor din țară. Pentru a spune cu adevarat că evoluam trebuie să se facă noi proiecte care au impact. De promisiuni ne-am săturat cu toții.

Sper doar că, într-un final, să nu se ajungă doar la o altă afacere de spălare de bani, cum ne-a arătat Doamna Ridzi că se poate.”

Mircea, 26 de ani

„Susțin înființarea unui minister responsabil exclusiv de problematica tinerilor din câteva motive.

În primul rând, viitorul unei societăți depinde foarte mult de calitatea investiției făcute în tineri. Mă refer atât la calitatea educației pe care o primesc, cât și la modul în care sunt stimulați să dezvolte inițiative antreprenoriale, pentru a nu părăsi țara, sau chiar la salariul pe care un tânăr specialist îl primește, odată ajuns în câmpul muncii.

În al doilea rând, România are o Lege a Tinerilor care, pe lângă faptul că nu este întocmai respectată și nici măcar foarte cunoscută în rândul autorităților publice locale, mai e și lacunară și nu are efecte consistente.

Un minister al tineretului ar trebui să fie responsabil de creionarea unui cadru legislativ solid, în baza căruia să putem avea și o strategie adecvată problemelor și nevoilor tuturor tinerilor din România.”

Citește și: Am vorbit cu tineri români ca să văd ce cred despre noul guvern Dragnea (bine, Grindeanu)

Ioana, 19 ani

„Este un demers util, când prea multă lume se agită pe lucruri inutile. Tot ei (guvernanții) sunt ipocriți și se plâng că tinerii pleacă din țară, dar nici nu fac ceva pentru chestia asta. Dacă se va înființa un minister special pentru tineret se va canaliza atenția asupra noastră și s-ar face mai multe programe pentru noi, ca să râmanem aici și să putem crea un viitor aici.

Se pot face programe mult mai solide pentru incluziunea tinerilor, atât în educație cât și pe piața muncii. De exemplu, dacă vorbim despre chestii serioase precum campania, care s-a făcut pentru a convinge oamenii să voteze. Din punctul meu de vedere, nu trebuia făcută de niște youtubări care spun “Hei! Duceți-vă la vot!” Nu. Trebuie ca tinerii să conștientizeze cu adevărat ce înseamnă dreptul lor de a vota. Ministerul Tineretului ar avea posibilitatea să facă lucru ăsta la nivel național.”

Liviu, 19 ani

„Sincer să fiu, este prima dată când aud despre asta. Sunt de parere că este ok să promovezi măsuri adresate tinerilor, în schimb nu cred că este neaparat nevoie de un minister pentru acest lucru.

Dacă va exista, totuși, sper că principala lor preocupare să fie locurile de muncă adresate tinerilor, pentru că ne-am săturat cu toții să auzim de prieteni care pleacă în țările calde și cred că fiecăruia dintre noi i-a trecut măcar o dată prin cap să emigreze.”

Citește și alte articole despre tinerii din România:
Măsurile pentru tineri ale PNL și PSD te-nvață cum să devii bugetar, ca să trăiești bine

Clipul cu tinere frumoase și aranjate al PSD-ului îți arată că nu înțeleg nimic despre femei

De ce tinerii nu se mai distrează ca pe vremuri