Am văzut ultimul videoclip Șatra Benz și viața mea n-a mai fost la fel. M-au trecut atâtea sentimente contradictorii și mi-au venit atâtea întrebări în cap. De ce i se zice Killa Fonic dacă are 12 kile? De ce dansează de parcă ar vrea să se scuture de păianjeni? De ce am dat replay de cinci de ori la piesa asta? Am simțit aceeași răscolire interioară ca atunci când citești o poezie de Baudelaire.

De altfel, cum bine zice și Wikipedia:

Pe românește, dacă nu înțelegi tot ce vrea să zică, probabil e poezie. Și eu n-am înțeles multe de la Șatra Benz, deci am dedus că e poezie. Sigur, mulți ar zice că Șatra Benz sunt festivalul cârnatului și au vocabularul mai redus decât o integramă, dar eu nu judec așa superficial.

Eu scriu un eseu de critică literară asupra versurilor ultimului lor șlagăr, „Șatra se întoarce". Te avertizez: știu puține despre muzica Trap, și chiar mai puține despre literatură. Dar asta nu mă oprește din a-i analiza critic.

Uite despre ce e vorba:

Pentru început, dă-mi voie să-ți prezint, cumva aleatoriu, ceea ce zice internetul despre membrii Șatra Benz:

După ce-ți ștergi lacrimile cauzate de râsul isteric care te-a lovit, hai să răspundem la eterna întrebare: Pe ce droguri a fost autorul?

De altfel, aceeași enciclopedia gratuită, Wikipedia, îți spune că denumirea genului Trap vine de la termenul „trap house", o casă în care se consumă droguri periculoase. Ceea ce ar explica de ce băieții cântă de parcă și-au făcut o omletă cu ketamină, metamfetamină și tantum rosa.

Puține trupe românești sunt mai controversate decât ei și ăsta e cel mai bun lucru pe care îl poți spune despre Șatra Benz. Sunt o trupă făcută să nască reacții viscerale și puternice, în mare parte de repulsie, să fie polarizantă până la capăt, fără jumătăți de măsură. Șatra Benz se va strica în ziua în care toată lumea o să zică: „Uite ce piesă ok din toate punctele de vedere au scos Șatra Benz".

Mai scurt, Șatra Benz se va strica când nu se va mai strica. Dar să încep analiza, că m-am luat cu altele:

„Ramses! Junioru 89 Lamă Crimă".

În muzica de gen, primele versuri au rol de anunțare a eului liric, a definirii misiunii poetice și a modului său de a vedea lumea. Poate părea un mesaj destul de complex pentru două versuri, dar iată ce încărcătură bogată de semnificații avem încă din primul rând.

Începem cu vocativul „Ramses!", care construiește eul liric nu doar ca un faraon, ci ca unul care țipă la un faraon ca și cum ar fi sclavul său: „Ramses! Treci în bucătărie și fă un sandviș!". Formula „Junioru 89 Lamă Crimă" îl plasează pe eul liric ca un exponent al tinerei generații, care adesea se taie cu lama când se bărbierește, de unde și sintagma atributivă „lamă crimă".

Acest procedeu este un „captatio benevolentiae". Se creează imaginea unui act cretin de violență asupra animalelor în spațiul public, chestie care atrage din start oprobiul public. Eul liric ne spune că el se hrănește cu indignarea creată în jurul imaginii sale proiectate.

Aici autorul demontează imaginea mitizată a raperului gangster și cu bani, atât de perpetuată în gen, încât a ajuns la saturație. Cu toate acestea, nu o face de pe o poziție de superioritate, ci incluzându-se în aceeași gașcă meschină și obsedată de bani.

Nu poate trăi cu ei, dar nici fără ei.

Imaginea „mă fut doar cu Lucian Blaga" sugerează o contestare a vechilor valori, dar și faptul că artistul îl plasează pe Lucian Blaga ca un vârf al sensibilității și al capacității creatoare, ca și cum Blaga ar fi cel mai sus, iar voi, nimicurilor, sunteți toți sub el. Eul liric provoacă astfel divinitatea creatoare reprezentată prin poetul de la Lancrăm.

De altfel, strofa în sine este o artă, poetică și, la fel ca și Lucian Blaga în „Eu nu strivesc Corola de minuni a lumii", Ramses Junioru 89 Lamă Crimă crede în perpetuarea misterului, nu în edificarea lui. Recontextualizate, versurile anterioare capătă o dimensiune expresionistă, în care toate acele lucruri oribile despre futut motani în spațiul public se transformă într-o perdea menită să ne ascundă sufletul delicat al poetului. De aici și chestia cu „Nu dai tu cât dau eu din suflet pe beat, in morți mă-tii!".

Citez:

Următoarele versuri sunt construite pe o antiteză între intenție și realitate, care arată frământarea interioară a artistului. Acesta trebuie să fie pe de o parte ascetic, dar să răspundă și normelor societății care îl presează în a se conecta la lucrurile materiale.

„Banii-s blană", zice el, dar pe de altă parte își „bagă pula în conturi", deci nu-și dorește mai mulți decât are nevoie. „Fug de gardă", zice el, dar pe de altă parte nu face antrenament pentru asta, deoarece are o dorință subconștientă de a fi prins și de a plăti pentru păcatele sale.

Se reiterează ideea bogăției minime necesare ca și cheie a fericirii. Autorul nu are nici merțan, dar nici nu mai vinde heroină ca pe vremuri. „Îngrop orice tipar, dar la cruce nu mă mai închin", zice el, din ipostura de clișeu de wiggăr edgy și noncomformist.

Uuu, ce dur ești, nu te mai duci la Biserică? Ce năzbâtii mai faci, Killa Fonic? Bat la pariu că sari peste bară la metrou și nu duci tava la gunoi la McDonalds.

Această strofă schimbă discursul poetic, transformându-l într-unul cu adresare directă, la persoana a II-a. Killa Fonic ți se adresează ție, ascultătorul.

În aceste șapte versuri, care conțin un singur cuvânt cu patru silabe, artistul critică însăși critica („Ești popo dacă dai din cioc") și faptul că aceasta vine de multe ori de la indivizi neavizați, care nu au nici harul poetic („Ești rău-rău pe stilou") și nici măcar succesul financiar care să le justifice superioritatea morală („da ești bou-bou, nu faci coco").

O să trec peste strofa a II-a, deoarece Nosfe e foarte plictisitor. Pentru un tip care a cântat pe piesa „Condimente", e destul de nesărat.

(Deși partea aia cu „Benzu, benzu, benzu, benzu" e mișto)

Se perpetuează tema artistului prins între două lumi. Eul liric se identifică ca un personaj mesianic, care împrumută din atributele divinității, dar este întrupat în persona cocalarului în stare de ebrietate. Adică Guță.

La fel ca în strofa anterioară, eul liric se distanțează voit de cititor, îndemnându-l chiar la îndepărtare. Strofa capătă brusc o factură erotică cu imaginea „palme de aur peste găoaze". Palmele de aur sugerează totuși o delicatețe, sau măcar faptul că găoaza este apreciată și merită să fie ținută în acest nobil material.

Dacă prima strofă se încadra în normele expresioniste, aici vedem că referințele ne duc către neomodernismul lui Labiș. Aici Super Ed face un Labiș întors, în care vedem înfrângerea personală a eului liric din „Moartea Căprioarei" răsturnată și transformată într-o victorie a mâncatului de căprioară blănoasă.

Deși poate părea ironic că un băiat care pare că împăturește haine la Bershka se adresează receptorului ca „albule", această formulă este menită doar să pună în contrast „Ciorile" de la Șatra Benz cu voi ăștia, restul, spălați.

Șatra Benz se murdăresc de dragul artei, dar rezultatele îi curăță și îi înalță:

Refrenul iterează un subiect des întâlnit în cariera muzicală a brigadei, faptul că doar jumate dintre reacțiile de pe social media sunt negative. Eul liric comprimă publicul la o singură persoană și, pentru că doar jumate din aceasta îi pulește, se poate spune că o face cu „juma de gură".

Al doilea vers este o referință la o glumă clasică din Școala Vieții („Nu contează dacă ai opt clase, important e să ai S Klasse") iar versul „SB tace și SB face" probabil este o trimitere subtilă la Klaus Iohannis, fostul primar al orașului Sibiu (SB). Eul liric apreciază atitudinea taciturnă și totuși proactivă a președintelui.

Deci sunt Șatra Benz un grup genial, un exponent al unui curent post-ironic în lirica românească? Cine poate spune?

Ce nu poate să nege nimeni însă e că, pentru moment, Șatra Benz chiar sunt o figură unică într-un peisaj muzical de rahat. Și atâta timp cât sunt oameni ca mine care scriu despre ei și hateri pe internet care să le zică „muie Șatra Benz", cred că și-au îndeplinit misiunea artistică.

În încheiere:

Dacă v-a plăcut această analiză, dați o mie de share-uri și voi redacta un alt eseu, pe tema „Alina Eremia - între o gagică bună și o prietenă nebună".

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre muzică proastă:
Cele mai nasoale 13 piese românești din anii '90, pe care probabil încerci să le uiți
Iată cele mai bune (și cele mai proaste) videoclipuri muzicale cu capre
Un tip a făcut o melodie rap atât de proastă, că e trimis la închisoare