Cea mai bună muzică românească din martie 2017

Luna martie a fost una ciudată. Trebuie să ne obișnuim cu treaba asta, acum că la putere stau niște oameni care defilează în chiloți la Palatul Parlamentului, agresează tipe prin primărie și se prefac că muncesc în timp ce intră în direct la o emisiune televizată. A avut loc un Marș pentru Viață, fără sens, care probabil ți-a stors creierii cu absurditățile care au ieșit din manifestarea asta pro-viață, anti-drepturi umane.

Am aflat că Bucureștiul va fi împodobit cu luminițe de Paște, pentru că suntem pe plus la spitale și școli, și putem să ne pișăm pe ei de bani. Ce dracu? O dată pe an e Învierea Domnului. Și chestiile astea pălesc în comparație cu cea mai mare sperietură pe care am trăit-o în ultima lună: un joc numit Balena Albastră, care e la fel de real ca Baba Cloanța. E ca și cum te-ai speria de propria umbră, dacă propria umbră ți-ar spune să te sinucizi după 60 de zile de frecat menta.

În fine, ideea e că parcă în fiecare zi trăim un episod din „Zona Crepusculară", regizat de un sadic care nu duce lipsă de inspirație. În acest context, e greu să mai fii atent și la chestiile faine din viață, gen muzica românească, care nu a fost afectată, încă, de bullshit-urile din jurul nostru. De aceea ți-am făcut o selecție cu cele mai faine materiale care au ieșit în ultima lună:

Am crezut că o să abandonez audiția albumului OSOD 2 după doar cinci piese. De ce? Pentru că m-am simțit inundat de auto-tune. Frate, gata, stop. La un moment dat am crezut că Killa Fonic e de fapt un robot care-i controlat de un programator din Cluj-Napoca. E prea mult, pe bune. Dar ca să apreciezi cu adevărat Șatra, îți recomand să-i vezi live, unde, din fericire, nu bagă autotune. Așa mai înțelegi cât de cât versurile.

După ce am fost la concertul de lansare, am început să-i văd cu alți ochi. Oamenii au o energie contagioasă. Da, mulți prunci îi ascultă, dar ăsta nu-i un motiv să-i urăști. Și noi îl aveam pe Uzzi în fundal în timp ce ne jucam cu pula prin nisipul din spatele blocurilor gri. În plus, ei te îndeamnă la mișcare. Nu ai cum să stai jos când asculți Șatra. Și cu toții știm că efortul fizic alungă depresia. Ce vreau să zic e că Șatra BENZ e răspunsul la Balena Albastră.

Ascultă dacă: Ești la nivel înalt, ca la Dubai.

Melanism e primul album semnat de clujenii de la Diamonds Are Forever. E și definiția unui cuvânt care înseamnă „pigmentație neagră excesivă a părului și a anumitor regiuni ale corpului". Deci oamenii se transformă-n ființe întunecate după ce îl ascultă. Pot să confirm asta. Eu m-am speriat inițial când m-am uitat în oglindă și mi-am dat seama că sunt posedat de forțele întunericului. Glumesc, evident, singurele reacții adverse e că o să rămâi cu o atitudine de „muie, la toți și la toate" după ce-l asculți.

Materialul are și momentele lui mai experimentale, care-mi aduce aminte de zilele bune ale post-hardcore-ului american. E mai mult decât un album de metalcore, un gen muzical care devine din ce în ce mai răspândit în rândul trupelor din undergroundul românesc. În consecință, Diamonds Are Forever sunt peste ceilalți.

Ascultă dacă: Ai o inimă fragilă care va alimenta întunericul. Yeeeeah.

E cumva ironic faptul că albumul se numește „Things Will Never Get Better", când e clar de la o poștă că băieții din Flesh Rodeo și-au îmbunătățit considerabil sunetul. Și sunt aproape sigur că lucrurile se vor schimba în bine și în viața lor de zi cu zi. Mai multe gig-uri, mai multă publicitate, doar lucruri pozitive. Yey. Merită, pentru că au scos unul dintre cele mai faine albume de metal din ultimii ani. Eu zic să fim mai optimiști, că cine știe când ne vine sorocul!?

Nu te lăsa speriat de durata lungă a pieselor, nu e nimic în exces pe TWNGB. Ai bucăți de opt, nouă, chiar și 12 minute, dar nu-s deloc plictisitoare. De fapt, alea-s cele mai bune. Nu am nimic cu track-urile de trei minute ca „A Fading Memory From Neoplasm", care e mai mult un interludiu sau un intro pentru „Jackals". Chiar și astea își au rostul. Ai răbdare, albumul o să te prindă. Poate nu din prima, dar ai răbdare.

Ascultă dacă: Ești pesimist din naștere, la limita depresieI, dar nu chiar acolo.

Exile e cel mai bun rapper din Arad, ceea ce nu spune multe, pentru că nu știu dacă știi asta, dar orașul din Banat nu e chiar epicentrul rap-ului autohton. Știu, e greu de crezut. Dar atunci când îl compari cu alți rapperi din orașe diferite, îți dai seama că omul chiar e talentat la nivel național. Poate ești de altă părere, dar cum zice și Exile: „orice prost are păreri".

Pe al treilea mixtape o dă bine-n trap. Asta spune multe. Îi numeri pe degetele de la o mână pe trapperi româi care chiar bagă calitate. Mă rog, asta dacă mai știi să numeri după ce ai băgat codeină fără milă. Are și o colaborare cu Keed, de la Șatra BENZ. Într-o altă piesă o dă peste instrumentalul de la 21 Savage - No Heart. Deci e de-al nostru.

Ascultă dacă: Ți-ai pus, cel puțin o dată-n viață, pula pe masă.

Uite o trupă cu un nume 100% românesc. „Tot răul spre bine" e ca expresiile alea autentice ca „asta e", „pe apa sâmbetei" sau „s-a rezolvat, nu se poate". Am auzit-o cu toții, atunci când totul merge ca pula. Deci cam în fiecare zi. Asta spune multe despre poporul nostru, care-și duce traiul cu un optimism strâmb. Tot ce putem face e să sperăm că într-o zi va veni și ceva mai bun în viața noastră. Ei bine, a venit ziua aia și piesa asta e exact lucrul ăla de care ai nevoie.

Tot din Banat e și proiectul ăsta. Mai exact, din Timișoara, și e un proiect format din doi producători și un MC. E exact ce are nevoie scena de rap experimental de la noi, care e aproape inexistentă. Man, instrumentalul ăsta de la Tot Răul Spre Bine e excelent. Și versurile sunt faine, cred. Mi-e greu să fiu atent la ele când merge atât de bine muzica din spate. Oricum, e blană.

Ascultă dacă: Vrei să le zici oamenilor că știai de ei înainte să fie super cunoscuți.

Am ajuns la o vârstă la care nu mă mai mișcă nicio chestie care are legătură cu iubirea sau alte tâmpenii romantice. O să crezi că sunt lipsit de sentimente, și, vai, săracul de el, ce l-a futut viața. Bine, fie, ai dreptate, dar eu cred că e de bine, pentru că de la o vârstă încolo e cam trist să plângi într-un parc pentru că nu a fost să fie. Și chiar dacă a fost să fie, ce rost are să accentuezi totul cu flori și alte chestii siropoase, gen „la mulți ani, tati", ca Firea? Nu are rost.

Still, când am auzit noua piesă de la Fine It's Pink, s-a activat ceva în mine. Parcă m-am trezit din nou în liceu, cu tot felul de sentimente de iubire și suflete pereche și alte banalități. Căcat. Într-un fel mă bucur că, uite, nu am rămas chiar gol pe dinăuntru, dar în același timp îmi vine să vomit că mai pun botul la versuri de genul: „We'll say „I Love You" a million times before we go to sleep again". La naiba, Fine It's Pink, de ce-mi faci asta?

Ascultă dacă: Vrei să trezească ceva-n tine.

Pune-te și descarcă piesa asta până mai e la free download. Îți garantez că o să regreți dacă nu o faci. Da, o poți asculta pe Soundcloud până îți expiră abonamentul la internet, dar ar fi păcat. Piesa asta trebuie să meargă cu tine peste tot. Nu e doar pentru audiția în fața laptop-ului. „Mezzo Spinto Incognito" e bună pentru tot felul de activități în deplasare.

Spre exemplu, o poți asculta în timp ce mergi la muncă. Sau când stai la coadă la un dispensar. În drum spre mare sau la munte. Merge foarte bine și când asculți altă muzică. Da, chiar și așa. Nici nu contează ce faci. Ideea e să fie acolo, în fundal, așa, incognito. Dar să fie, pentru că ai nevoie de ea în tot ce faci, oricând, oriunde.

Ascultă dacă: Trebuie să mergi undeva, la un moment dat.

Care e rolul unui super-erou? Să salveze planeta de sub amenințarea unor extratereștrii cu șapte capete și forțe supranaturale care transformă materia în jeg? Păi, cam da, dar nu chiar. Asta e doar la suprafață. Adevărata menire e să-i dea speranță oricărui prunc că la un moment dat binele va învinge. Sigur, „binele" ăsta e ajutat și de faptul că poate zbura, are un corp bine lucrat și nu-l omoară nicio ploaie de rachete balistice intercontinentale, dar nah, până și Iisus a transformat apa-n vin, deci ce mai contează ce-i real și ce nu?

Băieții de la Theory of Mind au plecat de la ideea asta în videoclipul pentru „I Can Only Be Myself", unde o tipă care în tinerețe era mega îndrăgostită de „Comic Book Man" se întâlnește cu el, după mai mulți ani, când totul suge în viața ei. El îi dă inima lui, ea se uită la ea, îi explodează în față, apoi o aruncă-n praf și merge să se arunce de pe bloc. Cred că morala e că oricât de mult ai crede într-un super-erou, sau orice ființă supranaturală, la finalul zilei ești doar tu cu tine. E trist, dar asta-i viața. Măcar piesa-i faină.

Ascultă dacă: Nu mai crezi în super-eroi.

Doamne, cât de clasică-i piesa asta, și în același timp modernă. Asta pentru că e cu un sample din piesa „E adevărat, iubirea mea", de la Mihaela Runceanu, peste care băieții de la Fantome au băgat un instrumental de chillwave, vaporwave, dream-pop, cum vrei tu să-i zici. Nici nu contează, plm. Tot ce trebuie să știi e că sună bine.

Și „pentru ca imaginea să fie completă", au scos și un videoclip nostalgic, cu ferestrele Windows din perioada în care îți lua trei zile și 57 de încercări până reușeai să-ți instalezi un joc care nu crash-uia după ce-l accesai. Ah, vremurile bune. Ai niște tipe anime care dansează pe acolo, foarte hot, dar care nu au nimic în comun cu piesa. Nu mă plâng, doar zic.

Ascultă dacă: Ești rătăcit.

Gemenii ne sugerează să călătorim înăuntru. OK. Cred că în alte persoane, pentru că cine vrea să se cunoască pe sine? Mie mi-e frică de ce aș putea descoperi. Apoi ai începe să-ți pui tot felul de întrebări și să-ți complici existența și cine vrea asta?

„Travel Inside" și vibe-ul ăla de muzică electronică bună pentru after-party-ul de acasă, după o seară reușită în club. Știm cu toții ce înseamnă asta. Și merge și în club, cât timp o bagă pe la sfârșitul serii, că dacă o pune pe la două noaptea, o să elibereze ringul de dans și se vor forma cozi la baie. Nimeni nu vrea asta.

Ascultă dacă: SEX.

Sunt din ce în ce mai încrezător în viitorul bucureștenilor de la Sentiment, care au scos o piesă pe cât de complicată, pe atât de faină. Se întâmplă multe aici, pe „Mohair 1". Multe sunete, sample-uri, tot ce vrei. Dar nu o să te simți niciodată sufocat de treaba asta. E mai mult o dovadă a faptului că nu le e frică să experimenteze și să aglomereze piesa cu cap.

Mai ales că multe dintre sunetele pe care le-am auzit aici sunt out-of-fuckin-nowhere. Și spre deosebire de alte piese, în care se întâmplă multe, dar care te lasă rece și chiar sictirit, aici parcă auzi un experiment care nu vrei să se termine. Ești atent constant la schimbările din piesă. Nu o să te plictisești cu „Mohair 1".

Ascultă dacă: Vrei niște muzică electronică diferită.