Hai să o spunem pe aia dreaptă. În noiembrie ai fost atent la un singur lucru: ziua în care o să poți să-ți spargi toate economiile pe gadget-uri. Black Friday a avut loc de două ori în noiembrie. Pe 17, când s-au trezit toate magazinele din România să profite de noi, și pe 24, data oficială de la americani. În ambele zile au avut loc promoții, pentru că după cum am dovedit deja cu ce Guvern avem, e clar că ne place să aruncăm cu banii.
Cel mai probabil regreți că ți-ai dat toți banii pe chestii. Toată lumea știe că entuziasmul dispare după aproximativ 27 de minute de când ai produsul în mână. De aceea e momentul potrivit să-ți alini durerea cu niște muzică românească „blanone”. Cel mai probabil nici nu ai avut timp să rămâi la curent cu noile apariții, dacă ai stat să compari și să faci calcule între oferte. Uite tot ce trebuie să știi despre muzica românească din noiembrie:
Citește și: Ce-am învățat despre viitorul limbii române din versurile geniilor literare de la Șatra Benz
Videos by VICE
Albume:
RWMNCS – Raw
Primul album de la RWMNCS e un produs 100% românesc, care e destinat ascultătorilor din străinătate. Asta nu înseamnă că noi nu-l putem asculta, doar că e în engleză și nu e făcut pentru România, după cum zice și DOC, unul dintre rapperi pe care o să-l recunoști pe material. O să dai și de Dorian, care bagă peste producția lui Andrei „RURD” Mihai.
„Raw” e un produs ambițios, cu piese care-s clar făcute să dea bine și în urechile străinilor. Ca dovadă ai producția, care-i plină de elemente sonore din muzica românească tradițională. Deci e ceva exotic pentru ăia care nu au trăit aici. Asta înseamnă că inevitabil o să fie apreciat și de români. Noi ne dăm în vânt după tradiții, știi bine. Nici nu trebuie să știi engleza ca să apreciezi versurile. Flow-ul și delivery-ul celor doi MC o să convingă că e unul dintre cele mai faine materiale din 2017. Apropo, RWMNCS se pronunță „romaniacs”. Așa, ca să nu zici că nu știi și să te pui să-l pronunți pe litere. Doamne ferește.
Citește și: Mix de muzică trap de la Matteo Islandezu
Singurul motiv pentru care nu e cel mai bun album al anului e faptul că o să găsești și niște piese de hip-hop mai spre pop, așa. Dacă ăsta-i filmul tău, atunci sigur o să fie pe primul loc în lista preferințelor tale. Întrebarea e: o să prindă și la străini? Doamne ajută.
Ascultă dacă: Ai crescut în România cu piese în engleză.
Next Ex – Mistakes
E foarte greu să te faci remarcat în scena din România de la primul material scos pe piață, dacă numele tău nu e Macanache. E și mai greu să lași ascultătorul cu un sentiment de fericire după ce ascultă un album care se numește „Mistakes”. Eu mă așteptam să plâng la al doilea hook și să încep să calculez toți algoritmii care au dus la greșelile pe care le-am făcut vreodată în viață. E loc și pentru astfel de interpretări la anumiți artiști, dar nu e cazul la Next Ex, thankfully.
În schimb, bucureștenii te fac să apreciezi greșelile tale. De parcă ele te-au adus în punctul ăsta din viață, când realizezi că nu e chiar așa de rău. Oricât de mult ai dat-o-n bară, măcar ai ajuns la albumul ăsta, care ți-a făcut viața mai suportabilă. Fie ea din prezent, sau din trecut, tot una e.
Ascultă dacă: Ai nevoie de un motiv să renunți la regrete.
Piese:
Matteo – Fata Mea
Matteo e Matteo Islandezu, dar fără sunetul de manelelectronics pentru care e cunoscut. Aparent toată valoarea a stat în pseudonimul „Islandezu”. Aici schimbă un pic stilul și bagă o baladă despre o chestie banală, dar foarte importantă pentru el. Poți să exprimi foarte multe sentimente peste niște acorduri de chitară electrică. Chestii grele, despre viață, moarte, camarazi și iubiri neîmplinite. Sau poți să faci ce a făcut Matteo Islandezu și să cânți despre cum nu-ți mai găsești prietena, într-un mod care pare mai deep decât e cu adevărat.
Ascultă dacă: Nu-ți găsești femeia. *there, there*
Cosima von Bulove – Ploaia
Apropo de Matteo Islandezu, Cosima, fosta voce din Raze de Soare, își continuă incursiunea în R&B cu o piesă la care a lucrat și producătorul din Berceni. Mulți artiști din curentul manelelectronics s-au băgat pe alte proiecte, ceea ce dovedește că sunt talentați și nu au profitat doar de ritmurile catchy ale manelelor. Dacă ești atent la versuri o să vezi că e despre cât de fain e să alergi în ploaie, iubire și toate alea. Dar e mult mai mult decât atât. Ca să înțelegi exact filmul piesei trebuie să o asculți în căști în timp ce bei o „butelie” amestecată cu sifon într-un bar infect din orice cartier bucureștean.
Ascultă dacă: Devii melancolic când e vreme nasoală afară.
Maximilian – Amintiri din Copilărie
Când mă gândesc la Amintiri din Copilărie, inevitabil îmi vine în cap imaginea unui copil-problemă care și-o arde toată ziua prin curțile unor străini, la furat de cireșe. În loc să meargă ca tot omul la supermarket, ca să nu-și bată joc de economia țării. Prefer versiunea de la Maximilian, care are ceva în comun cu personajul din cartea lui Ion Creangă. Mai exact, rapperul e un copil. Nu pentru că s-ar comporta pueril pe piesă, ci pentru că e sincer, o caracteristică pe care o găsești la prunci, prea puțin la adulți. Sinceritatea care apare în rime îl scoate în evidență pe Maximilian, un copil care a crescut corect.
Ascultă dacă: Nu ți-e frică să fii sincer.
Thy Veils – In Brightness
E foarte greu să consideri „In Brightness” o piesă de ambient music, un stil reprezentativ pentru Thy Veils. Sunt și astfel de elemente, dar e o bucată mult mai bine lucrată decât ce am auzit până acum de la timișoreni. E o tipă pe voce care cântă despre cât de important e să stai în lumină, cel mai probabil pentru Vitamina D, atât de vitală pentru un stil de viață sănătos, și un om care bagă la trompetă. Toată experiența te face să crezi că auzi Golan pe LSD. Deci ai grijă să-ți eliberezi după-amiaza după ce asculți piesa asta.
Ascultă dacă: Ai timp de pierdut în care să câștigi.
g76 – Miroși a penar
Am tot stat să mă gândesc la ce naiba înseamnă titlul piesei. E o insultă? Îi zici la un om că „bă, băiatule, hai marș de aici că miroși a penar”? Asta ar însemna că penarul e plin că căcat sau ceva de genul. Dar dacă penarul e plin cu petale de trandafir proaspăt culese din grădină? Atunci e clar că se schimbă sensul expresiei. Dar dacă e așa, atunci de ce nu zice din start că „miroși a petale de trandafir proaspăt culese din grădină introduse cu grijă într-un accesoriu pentru școală”? Eu nu mi-am băgat niciodată nasul în penar, dar dacă miroase la fel de bine cum sună piesa asta de la g76, atunci fug direct la Diverta.
Ascultă dacă: Te-ai prins că penar e o metaforă.
Vița de Vie – Dur De-a Dura
Asta e cea mai apropiată piesă pe care o să o auzi care descrie perfect „Mitul lui Sisif”. E imposibil să nu mă gândesc la eseul filosofului francez Albert Camus când citesc versurile „hai până sus să ne dăm la vale / vreau să mă învârt ca o piatră-n drum / de-acolo de sus nu-i decât o cale / înapoi, înapoi pe pământ”. Asta pe lângă riff-urile grele, repetitive, care îți apasă creierul încontinuu. S-ar putea să fie și despre altceva, dar nu e greu de crezut că Despot bagă filosofie existențialistă în timpul liber.
Ascultă dacă: Ești un corporatist care face același lucru în fiecare zi.
Gojira & Planet H – Răscoala de la 808
Spre deosebire de alte răscoale din istoria României, aici toată lumea are de câștigat. Sub conducerea comandanților Gojira, Planet H și NOSFE, s-a dat startul luptei împotriva haterilor care nu au zeamă. Dacă vrei să te alături răscoalei pe beat-uri de Roland 808, tot ce trebuie să faci e să mârâi atunci când bass-ul mârâie. Dacă nu știi cum să mârâi, un cuvânt care nu prea se mai folosește în zilele noastre, la fel ca și capișon, spre exemplu, atunci bagă un „mrrrr, mrrrr” la fel ca NOSFE când intră refrenul. Păi ce, ești iobag sau ioBOSS?
Ascultă dacă: Mârâi.
Exile – Beau șampanie singur
Se apropie revelionul. E una dintre cele mai stresante perioade din an. Ori nu știi unde să te faci criță în seara de Anul Nou, pentru că ai prea multe opțiuni, ori nu-ți convine nimic și aștepți oferta potrivită până în ultimul moment. Dar nu asta e chestia cea mai stresantă. Eu vorbesc despre toți oamenii care-s în aceeași situație ca tine și te fut la cap cu aceleași întrebări pe care ți le pui și tu în fiecare zi. Ăștia-s oamenii cu care probabil o să ajungi să-ți petreci Anul Nou. Sună nasol, știu. Dar există și o altă soluție, care vine de la arădeanul Exile. Să stai singur. Să bei șampanie singur, mai exact. Și dacă o să-i asculți piesa, o să vezi că nu e așa de rău precum pare.
Ascultă dacă: Tu faci revelionul, nu te face el pe tine.
More
From VICE
-
SSPL/Getty Images -
(Photo by Jim Dyson / Getty Images) -
Tobias Roetsch/Future Publishing via Getty Images -
Alice in Chains pose during Lollapalooza in 1993. (Photo by Tim Mosenfelder/Getty Images)