Cel mai important truc prin care poți economisi bani chiar și cu salariu de România

bcr coaching financiar economisire cum sa strangi bani romania cheltuieli

Dacă te apuci să cauți pe internet cum să economisești, ajungi rapid la niște procente care arată așa: 50 – 30 – 20 sau 70 – 20 – 10 sau 60 – 20 – 20 sau chiar mai rar întâlnitul 40 – 30 – 20 – 10. Fiecare dintre acestea se raportează la un echilibru între necesități (inclusiv credite, cumpărături de care ai nevoie, facturi, servicii), dorințe, respectiv economii.

În România cel mai des am auzit de regula 50 – 30 – 20, unde 50% din bani se duc pe cheltuieli destul de recurente, 30% se duc către dorințe, iar 20% rămân pentru economii. Ce nu îți arată procentele, și n-au cum s-o facă, e punctul din care să începi să strângi ceva bani. Metode prin care să economisești sunt o grămadă, de la cele mai simple la cele care necesită ceva mai multă disciplină.

Videos by VICE

Am pornit însă de la o dilemă personală: dacă aș avea un desfășurător al cheltuielilor, mi-aș da seama de unde să tai? Poate dintr-un abonament de streaming, poate din acel Uber comfort ca să am mai mult loc la picioare sau poate chiar să instalez și configurez aplicațiile hipermarketurilor ca să profit de acele reduceri. Cel puțin la ultimul capitol părinții mei se descurcă admirabil.

Înainte să analizez pe ce mi se duc banii, am vrut să văd dacă și alții au asta: un moment în care-și conștientizează acele cheltuieli care-s un pic prea la voia întâmplării. Unii cititori VICE de pe Instagram au zis că dau bani aiurea pe abonamente: de internet, de cablu, de servicii online. Alții au zis haine, „way to much”, ca să citez exact.

O cititoare a zis de un serviciu și în situația ei mă regăsesc cu vreo trei. „[Folosesc abonamentul] de maxim două ori pe lună și e cel mai scump dintre toate.” Altcineva a menționat o situație în care riști să te regăsești cu serviciile digitale: „Aplicația de dating. Mi-am întâlnit actualul iubit, dar banii pe abonament încă-i plătesc.”

Au mai apărut pe listă: țigări, televizor luat în rate, pahare de cafea de unică folosință când ar putea folosi un termos și chiar mâncare (iar aici comandatul acasă poate da o daună serioasă până la final de lună).

Overview pe cheltuieli și de unde ai putea tăia ca să ai mai târziu

Platforma Financial Coach BCR
Cum arată platforma de financial coaching de la BCR

Tot ce-i menționat mai sus, și ce-i în extrasul de cont al fiecăruia, sunt cheltuieli la care nu suntem atenți constant. E și greu. Am tot auzit sfaturile cu: „Ține un Excel și treci acolo cât, când și pe ce” sau „Pune banii în plicuri și le zici tu banilor unde să se ducă”. Dacă ești ca mine, trucuri de tipul ăsta mai mult îți dau bătăi de cap.

Te-ar ajuta să le vizualizezi însă într-un singur loc, pe diverse categorii: restaurante, transport, cumpărături diverse, fashion, divertisment etc. Aici intervine o chestiune de care am aflat recent: BCR oferă un serviciu de coaching financiar care începe fix de la un overview asupra cheltuielilor și de acolo te gândești de unde iei ca să economisești.

Serviciul a fost lansat în ianuarie 2022 și până acum peste 130.000 de români au beneficiat de experiența asta de antrenare. Am trecut printr-o consultanță de tipul ăsta și am înțeles trei lucruri.

Poți începe să economisești câte 10, 50 sau 100 de lei pe lună, important e să te gândești că e nevoie de timp până se strânge o sumă însemnată. Nu tre’ să renunți neapărat la toate plăcerile, ci să tai de-acolo de unde s-ar putea: un serviciu de streaming, mersul cu mașina (personală sau taxi), abonamentul de telefon sau internet (adică să-l mai reduci) etc.

Mă rog, astea au ieșit la mine, că mi le-am evaluat în timpul discuției. Și al treilea lucru e că după ce ți-ai asigurat o disciplină în zona asta de economisire poți lua în calcul, eventual tot printr-o discuție cu un coach financiar, să mergi către investiții.

Serviciul de coaching financiar pe care îl are BCR e în toate unitățile. Și e compus din două părți esențiale: expertul cu care discuți și analiza datelor din contul tău (da, ajută să ai cont BCR și să ai ceva activitate pe el în ultimele luni).

Sigur, discutăm de economisire, dar de ce o facem?

Dana Dima - Coaching Financiar bcr
Dana Dima, vicepreședinte executiv BCR Retail şi Private Banking, în timpul conferinței de presă în care au fost prezentate avantajele coachingului financiar

Cât am trecut eu prin discuțiile despre bani și cheltuieli, mi-am dat seama și de un alt avantaj al unui astfel de dialog financiar: poți ajunge să-ți evaluezi altfel (poate chiar pragmatic) planurile și obiectivele pentru viitor. Sigur, poate sună pompos, dar până la urmă nu pentru viitor vrei să strângi sau să ai mai mulți bani?

Ziceam la început de reguli și în cazul ăsta BCR merge pe formula 50 – 30 – 20. După ce treci printr-o sesiune de coaching financiar și vezi care-i situația ta financiară, poți alege până la două obiective dintr-un set de recomandări predefinite. Și la final primești și un sumar pe mail cu ce-ai discutat și vezi de unde pornești.

Sigur, nu e magic. Tot ține de tine și banii nu se strâng peste noapte. Dar măcar poți începe de undeva.

BCR susține că, prin derularea acestui serviciu, a descoperit că 54% dintre cei care au apelat la coaching financiar și-au propus să aibă un fond de urgențe, iar în primele patru luni din 2023 acești clienți au generat 25% din totalul cererilor de activare a unui produs de economisire regulată. Mai mult, 31% au decis să se gândească la perioada pensionării și au ales o pensie privată Pilon 3.

Spuneam și de investiții și aici banca susține că 22% dintre oamenii trecuți prin platformă au vrut să crească și să diversifice investițiile. În fine, mai menționez un procent: 20% dintre clienții care au trecut prin coaching au decis, în primele 90 de zile, să aplice pentru un produs de economisire și să diversifice investițiile.

Cinci idei despre bani și ce facem cu ei

Am pornit de la subiectul cheltuielilor, că mă interesează și am vrut să văd cum o fac alții. Realitatea e însă că felul în care îți folosești banii depinde de vârsta pe care o ai, de job și de ce educație financiară ai mai primit până acum.

Viața a fost poate mai bună, mai confortabilă, până în 2020. Schimbările din ultimii doi ani, cu inflație și scumpiri, arată însă că te pregătești, de fapt, pentru imprevizibil. Da, bani negri pentru zile albe, dar pentru generația 25 – 45 de ani cuvintele astea sună mai adevărate ca niciodată.

Banii nu „pleacă” din cont doar pentru că nu mai sunt cash. Banii „pleacă”, pentru că-i dăm pe lucruri. În cazul meu, nu cred că plicuri cu cash m-ar ajuta. Mi-ar fi utile însă cât mai multe analytics, dar și o modalitate de-a seta remindere că mi-am propus ceva și încă nu m-am ținut de treaba ai.

Investițiile nu te îmbogățesc peste noapte. Cred că aici trebuie amintite mai des poveștile celor care au investit câteva 10 dolari lunar și după 10 ani au strâns de vacanțe, pensie și achiziții decât cei care au băgat 10 dolari într-o bulă și-au scos milionul într-o lună.

În final, un joc al imaginației: dacă ai scoate acele cheltuieli dintr-o lună și le-ai pune într-un cont de economii, cum ar fi? Aici își arată mai bine valoarea acest trio: nevoi – dorințe – economii. Pentru dorințe poți aplica și regula de 24 de ore sau poate chiar o săptămână. Dacă după o zi sau o săptămână nu mai vrei acel produs, înseamnă că era mai mult moft decât nevoie (cum sunt majoritatea).

În fine, ochii pe bani și aruncă o privire și-n cont. Vezi pe ce-ai cheltuit în ultima săptămână, în ultima lună, și poate în următoarea perioadă îi pui în economii. Ăsta e mai mult un reminder pentru mine decât pentru tine, cititor, d-aia l-am și scris aici.

bcr coaching financiar