Circul Ashton e atât de vechi încât a apărut înaintea multora din țările vorbitoare de limba engleză. Deși a fost înființat la mijlocul anilor 1800 de Henry Ashton James, care a preluat tradiția circurilor englezești, urmașii direcți ai familiei sale merg în turnee chiar și-n prezent și operează trei circuri separate în țară.
În anii 80, fotograful Craig Holmes din Queensland a intrat în lumea circurilor Ashton ca să descopere ce-i în spatele măștilor și să surprindă „fața umană” a echipei. Am stat de vorbă cu Craig despre vremurile alea.
Videos by VICE
VICE: Bună, Craig. Cât de mult timp ai stat cu Circul Ashton și cât de primitor a fost?
Craig Holmes: Am urmat circul trei săptămâni timp în care și-au tot mutat tabăra în Brisbane. Oamenii mi s-au părut destul de primitori și mulțumiți în general de fotografi, pentru că erau cumva obișnuiți să fie puși să pozeze fără să primească ceva în schimb. În majoritatea timpului la circ m-am simțit invizibil; nimeni nu părea deranjat de munca mea, așa că am putut să surprind ce am vrut.
Unii artiști erau foarte cooperanți și dispuși să-mi pozeze, d-aia mă luau în caravanele lor ca să am un decor special. Alții erau mai puțin interesați pentru că li se dăduseră atenție prea multă de alți fotografi.
Mă duceam de regulă la personajele mult mai deschise. Echipa nu părea să-mi simtă prezența, credeau că nu sunt interesanți pentru mine, ceea ce i-a făcut chiar mai speciali pentru poze.
Ce anume ai sesizat în viața de zi cu zi a circului?
Oamenii de la circ din perioada aia erau niște personaje excepționale. Unii fugiseră de acasă, alții erau artiști din a cincea generație. La momentul respectiv, lucrau cu animale exotice ca leii, tigrii, elefanții și cămilele. Mai mereu auzeai mârâitul felinelor, chiar și noaptea.
Vreo experiență ciudată?
Am avut una cu un elefant, o femelă, despre care mi se tot spusese să o evit pentru că omorâse pe cineva. În întunericul culiselor m-am trezit cu trompa ei pe lângă braț, trăgea de cortină ca să vadă ce se întâmplă pe scenă. Mi-am dat seama că era foarte aproape de mine, așa că ne-am uitat la spectacol împreună. A fost incredibil. Chiar mi-a plăcut să o am aproape.
Imaginile sunt din anii 80, însă au ceva istoric în ele…
Corturile și echipamentul pentru reprezentații erau vechi: niște stâlpi imenși țineau cortul cu ajutorul unor frânghii și pânze. Îmi aminteau de mersul la mare cu o căruță cu coviltir scoasă din anii 1700. Mi-am surprins subiecții în mediul lor, în lumina slabă a nopții, pe fundalurile astea pline de modele, d-aia ca privitor ai impresia unei călătorii în trecut.
Articolul a apărut inițial în VICE AU.
