Toți prietenii noștri sunt obsedați de Wild Wild Country, serialul Netflix în șase părți despre secta Rajneeshee din Oregon. Bhagwan Shree Rajneesh și-a adunat followerii acolo în anii ’80 în căutarea iluminării și a utopiei, dar în episodul unu aflăm deja că treaba asta a avut ca rezultat cel mai mare caz de intoxicare în masă din Statele Unite. Nu că n-am mai fi auzit și alte porcării despre diverse secte, dar, pe bune, de ce nu pot sectele să aibă vreodată un sfârșit decent? De ce trebuie să se încheie toate cu sinucideri și violențe și răpiri?
Nu avem răspunsul, dar poate îl au următoarele documentare. De la scientologie până la mântuirea prin Isus, am văzut toate documentarele pe acest subiect – și dacă n-ar fi fost atât de depresive, poate ne-am fi făcut și noi o sectă. Iată care sunt cele mai bune documentare de pe Netflix despre acest subiect, dacă ești și tu obsedat de secte.
Videos by VICE
Wild Wild Country
Probabil că ăsta e cel mai bun dintre ele și cel mai potrivit pentru o discuție între prieteni cu spume la gură. La fel ca orice altceva, sectele sunt o reflexie a timpurilor în care se formează. La fel a fost și în cazul sectei Rajneeshees. Bhagwan Shree Rajneesh a înființat-o pe un teritoriu rural imens din Oregon în anii ’80, cu scopul de a crea o comunitate utopică. Dar n-a prevăzut că se va ajunge la panică morală, intoxicații alimentare și fraudă. E atât de dement încât trebuie să-l vezi ca să înțelegi despre ce vorbim.
My Scientology Movie
Scientologia e grozavă pentru un început de maraton al filmelor despre secte. Cred că e una dintre cele mai populare și bine finanțate societăți secrete din vremurile moderne. Merită să vezi interviurile incredibil de dubioase ale lui Theroux cu membrii actuali ai societății, precum actrița Paz de la Huerta, care apare în lenjerie intimă. Theroux a intervievat mulți oameni cu probleme de sănătate mintală de-a lungul vieții și e o plăcere să-l vezi în acțiune.
Holy Hell
Buddhafield au fost nemaipomenit de optzeciști – le plăcea să se bălăcească în apele din Hawaii în costume de baie în culori neon. Dar documentarul ăsta e deosebit de altele pentru că conține filmări originale făcute de Will Allen, un tip care e în sectă de douăzeci de ani. Aceste filmări, alături de interviuri cu foști acoliți, documentează alunecarea lor lentă spre nebunie. În mod incredibil, liderul sectei, pe nume Andreas, are în continuare adepți, în ciuda unor acuzații de abuz sexual.
Jesus Camp
În lume există două feluri de oameni – oamenii care îl iubesc pe Iisus și oamenii care nu-l iubesc, spune una dintre mamele din Jesus Camp, când povestește de ce și-a înscris copilul într-un program care îi transformă în soldații lui Dumnezeu. Jesus Camp analizează psihologia fascinantă a evangheliștilor din Statele Unite și felul în care perspectiva lor războinică a înclinat politicile națiunii în direcția lor.
Jonestown: Paradise Lost
Masacrul Jonestown din 1978 a fost una dintre primele dăți când sectele au intrat în imaginația publică, după ce followerii marxiști extremiști ai lui Jim Jones au murit în Guyana după ce au băut suc Kool-Aid otrăvit. Reconstituirile dramatice din acest documentar sunt foarte bune și cresc tensiunea până la sfârșitul inevitabil al membrilor Templului Poporului. În mod incredibil, fiul lui Jones, Stephen, era plecat în perioada respectivă și a supraviețuit. Astfel, el și alți câșiva supraviețuitori își spun poveștile despre cea mai mare pierdere de vieți americane dinainte de 11 septembrie.
Deprogrammed
Ce face pe cineva să părăsească o sectă? Ted Black Lightning Patrick a început o cruciadă împotriva sectelor în anii 1970, în cadrul căreia îi răpea uneori pe membrii sectelor ca să-i poată reprograma mental cu forța, cu ajutorul familiilor și prietenilor. Acest documentar arată ridică întrebarea dacă nu cumva a ajuns și rețeaua de followeri ai lui Patrick un fel de sectă.