Când Vadim Tudor a murit, a lăsat în cârca familiei o moștenire culturală bogată, un fel de tezaur istoric, dar și niște datorii imense. Aproape toate provin de la despăgubirile pe care trebuia să le plătească în procesele de calomnie pe care le-a pierdut pe bandă rulantă cu toți oamenii pe care i-a înjurat.
Ca să iasă din situația asta, rudele s-au apucat să vândă tot ce avea Tribunul mai valoros, inclusiv colecția sa istorică de Biblii vechi, plicuri de scrisori semnate de neveste de președinți americani, dar, mai ales, dubioșeniile naționaliste favorite ale poetului.
Videos by VICE
Licitația numită Colecția unui român. Vadim Tudor a avut loc ieri la Hilton, dar multe din lucruri nu s-au vândut și încă le găsești pe siteul Artmark. Ți-am făcut o listă cu cele mai dubioase comori ale lui Vadim Tudor, ca să vezi ce înseamnă tezaurul cultural al celui mai mare naționalist român.
BUSTUL LUI AVRAM IANCU DE PE BIROUL TRIBUNULUI
Vadim Tudor se considera și el un fel de Avram Iancu, dar nu neapărat din punct de vedere al eliberării țaranilor, cât din cel că ura ungurii de moarte. Avram Iancu, susținut de Imperiul Austriac, a coordonat uciderea în masă a ungurilor din Transilvania, inclusiv femei și copii, ceea ce-ți arată de ce etnicii unguri de la noi sunt un pic sensibili când ridicăm statui cu el prin toată România. E adevărat, și ungurii ăia ne tratau ca pe niște cetățeni de mâna a doua pe vremurile alea, dar asta nu schimbă cu nimic acele morți.
Avram Iancu e un fel de echivalent al lui Che Guevara pentru puștanii naționaliști, adică sună bine ca idee, dar în practică are multe morți insalubre în cârcă. În esență, să ridici statui cu Avram Iancu în zonele secuiești e ca și cum ar ridica maghiarii statui cu criminalul de război Horti Miklos, în România. A, stai, extremiștii lor deja fac asta.
POZA ÎN CARE VADIM ÎI ARATĂ PAPEI IOAN PAUL CARTEA LUI DE POEZII
Dacă în ultimii ani l-ai văzut pe Vadim doar cum face circ la emisiunile lui Capatos, e bine să vezi poza asta și să-ți dai seama că la un moment dat era considerat unul dintre cei mai importanți lideri politici din România. Faptul că n-a mai fost spune multe despre cum țara a evoluat în bine. Cred că și săracul Papa Ioan Paul al II-lea a avut probleme să-și dea seama care dintre cei doi, Vadim sau Teoctist, era Patriarhul, că amândoi erau îmbrăcați în alb și purtau zorzoane de aur.
ICOANA MAREȘALULUI ANTONESCU
România este una dintre puținele țări care a fost în barcă cu naziștii până la gât, dar continuă să nege c-a avut loc un Holocaust aici. De-asta nici nu avem o declarație oficială de după 1990, că dictatorul Ion Antonescu a fost criminal de război, deși a deportat mulți evrei, dar mai ales romi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Oameni ca Vadim l-au folosit mereu ca stindard, ceea ce mi se pare ironic, că tot Tribunul era îndrăgostit de comuniștii care l-au ucis pe Antonescu. De fiecare dată când văd icoane de genul ăsta, considerate sfinte, că aparțineau unui legionar, îmi amintesc de istoria sângeroasă a BOR-ului, dar și de prima paradă gay din România, în care un neolegionar a aruncat cu o icoană metalică în capul unui travestit și nimeni nu a scris despre asta, dar am văzut eu la televizor.
PLACHETĂ URÂTĂ CU STEMA ROMÂNIEI ȘI CREZUL PARTIDULUI LUI VADIM
Cele mai triste lucruri legate de oameni ca Vadim Tudor și partidul lui naționalist sunt că au furat stema țării, pe care au transformat-o în kitsch. Evident, nimeni nu a vrut să cumpere această opera de artă comunistă, deși era atârnată în biroul Tribunului și e probabil cel mai ieftin lucru din licitația asta.
PLATOU DIN ARGINT CARE-ȚI ADUCE AMINTE CĂ ROMÂNIA MARE A FOST LA PUTERE
În caz că nu ții minte, Vadim a avut un partid care la un moment dat era al doilea în Parlament, numit România Mare. Le mergea atât de bine, încât își permiteau să-i dea tăvi artizanale de argint cu sigla lor cadou lui Vadim, de ziua lui. Îți dai seama cât de fascist trebuie să fie un partid, ca să-și facă decorații de argint cu sigla? Geaca cu PSD pe care o poartă taică-tu ți se pară stilată, pe lângă așa ceva.
BUSUIOC TRICOLOR FOLOSIT LA SFINȚIREA UNEI BISERICI
Surprinzător, nimeni nu a vrut să cumpere busuiocul magic și naționalist cu care a fost sfințită Mânăstirea Sfântu Gheorghe. Fac pariu că mirosul de plată în descompunere a contribuit la reticența cumpărătorilor. Nici nu vreau să știu ce miasmă ieșea din biroul Tribunului, de fiecare dată când trântea ușa să meargă la un talk-show de pe Antena Stars.
Citește: Alte zece locuri sfințite de Patriarh cu trafaletul, în ultimii patru ani
ICOANĂ URÂTĂ PE STICLĂ
Mai ții minte icoanele alea urâte pe sticlă pe care le făceam toți la ora de Lucru Manual în clasa a treia? Alea în care sfinții ieșeau cu fețe diforme, culorile curgeau peste linii și-n general totul arăta foarte prost. Ei bine, Vadim avea una din secolul 18 pe birou și cineva a dat opt sute de euro pe ceva care arată fix ca picturile urâte atârnate la ora de Religie din orice școală rurală.
MASCĂ FĂCUTĂ DUPĂ CHIPUL MORT AL LUI EMINESCU
Înțeleg că există oameni cărora chiar le place Eminescu pentru poezia lui naivă și nu pentru textele lui rasiste și antisemite; chiar înțeleg. Înțeleg și că sunt unii ca Vadim cărora le plăcea să trăiască în fantezia aia ipocrită în care Eminescu era un virgin imaculat și nu ar fi scris vreodată poezii porno. Dar nu înțeleg de ce ai vrea să ai o mască mortuară a omului în casa ta. Chiar nu văd cum te simți mai bine să vezi o sculptură după fățăul idolului tău, din ziua în care a murit. Nimeni nu arată bine mort, decât dacă ești necrofil.
Citește și: Naționaliștii vor să creadă că Eminescu a murit virgin
STILOUL CU CARE VADIM SE LĂUDA ÎN MISIUNI DIPLOMATICE
Îți dai seama cât de simandicos și tipicar o ardea Vadim, când vezi că avea un stilou doar pentru ocazii speciale. Stilourile aurite de mii de euro, pe care le ții în țiplă și le folosești doar ca să impresionezi oaspeții sunt un lucru la fel de meschin și de inutil ca acele de cravată de mii de euro, folosite de manageri în concursurile corporatiste de măsurat penisul. În timp ce restul lumii civilizate a trecut la pix, Vadim probabil umbla cu o călimară după el în toate delegațiile și le cerea diplomaților să-l aștepte să-și umple penița.
AUTOGRAFUL UNUI DICTATOR PE CARTEA DE VIZITĂ A LUI VADIM
Tribunul era obsedat de autografe, dovadă că aproape o treime din colecția sa e formată numai din obiecte cu semnăturile altora. Când s-a dus la întâlnirea cu răposatul dictator libian, Muammar al-Gaddafi, Vadim era atât de supărat că n-are pe ce să ia un autograf, încât și-a folosit propria carte de vizită, de senator al României. Îmi imaginez momentul în care Tribunul a venit stingher la Gaddafi, a trecut înspăimântat printre femeile-bodyguard care-l apărau pe dictator și i-a oferit cartea de vizită. Gaddafi probabil voia s-o bage în buzunar și să uite de ea, dar Vadim i-a întinsul stiloul aurit de 6 500 de euro și i-a cerut să dea cu subsemnatul. Apoi i-a luat cartea de vizită din mână.
Urmărește VICE pe Facebook
Citește mai multe despre Vadim Tudor:
Înmormântarea lui Vadim m-a făcut să văd măreția Tribunului
Povestea lui Vadim Tudor îți arată de ce toți trolii sfârșesc prost
Zece semne că Băsescu se transformă în Vadim Tudor