FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Am vorbit cu câțiva tați despre cele mai mari eșecuri din viața de părinți

Tații sunt lăudați pentru orice sarcină parentală de dificultate mică spre medie.

Tată, nu! Poză via Flickr, a utilizatorului Jeff Egnaczyck

Să fim serioși, tații primesc multe laude nemeritate. Felicitări, ai reușit să pui scutecul cum trebuie. Bravo, ai cumpărat niște piure de morcovi și mai târziu înjuri grămăjoara de vomă rezultată. Doamne ferește, bine că ai interceptat bâta de baseball care urma să-ți omoare progenitura. (Ok, ultima e destul de impresionantă).

Oricum, tații sunt lăudați pentru orice sarcină parentală de dificultate mică spre medie. Adică, practic, ești un fel de „babysitter" la care ai contribuit și cu material genetic. Noi am hotărât să echilibrăm balanța și să-i cinstim pe tați așa cum și-ar dori: să ne luăm de ei pentru orice rateu.

Publicitate

Cum e să ai grijă de copil când ești pe ciuperci

Fiul meu avea un an, iar mama lui (fosta mea soție) invitase niște prieteni la cină. Era încă devreme, așa că ne-am gândit să luăm niște ciuperci. Toată lumea a luat o porție și eu am mâncat resturile. Câteva ore mai târziu, eram în camera fiului meu și purtam cea mai filozofică conversație despre spiritualitate, natură și viitorul lui.

Pe la mijlocul discursului meu, mi-am dat seama că el încă nu vorbește (și nu a vorbit deloc până la vârsta de trei ani), iar eu îmi imaginasem toată discuția. Într-un sfârșit a venit soția mea, care m-a trimis la o plimbare cu un prieten. Plimbarea a durat vreo oră și am ajuns amândoi desculți în zăpadă. (Johan, 49 de ani)

Când tata bea de tristețe. Poză via Flickr, a utilizatorului Ben Piven.

„Copilul meu a înghițit ulei de motor"

Când fiica mea avea trei ani, am dus-o pe ea și pe fratele ei de 14 de ani la o plimbare într-o locație unde lucram. O excursie drăguță prin peisajul nordic. Când am ajuns, m-am băgat sub o dubiță ca să schimb uleiul de la motorul diesel. Deodată, cel mare începe să țipe și când ies de sub mașină să văd ce s-a întâmplat, o găsesc pe fiica mea cu limba lipită de bara din spate a mașinii.

Ăsta nu e un lucru atât de grav, chiar se-ntâmplă destul de des copiilor din Nord. Soluția e simplă: torni un pic de apă fierbinte, până când limba se dezlipește. Din păcate, noi ne aflam în mijlocul pustietății, erau sub 30 de grade și nimic cald prin preajmă. M-am gândit să încălzesc motorul ca să iau apă ferbinte de la sistemul de încălzire, dar asta ar fi durat prea mult. Trebuia să o las pe fiica mea lipită de bara din spate, cu riscul să-și rupă limba dacă ea sau dubița se mișca brusc. Avea doar trei ani și începuse să se panicheze, iar fratele ei era deja alertat , deci trebuia să fac ceva cât mai repede posibil.

Publicitate

Citește și: Toate lucrurile dubioase la care te poți aștepta când devii tată pentru prima dată, în România

Am luat în considerare toate lichidele calde pe care le aveam la îndemână și din punctul meu de vedere erau doar două de care mă puteam folosi: urină sau uleiul scurs din motor. Nu a fost cea mai ușoară alegere. Substanță otrăvitoare versus traumă emoțională. Pâna la urmă am ales varianta care nu implica urină.

Așa că eu și fiul meu am tamponat ulei în jurul limbii, cu grijă să nu-i intre în gură. Probabil că a înghițit un pic de ulei. Într-un sfârșit am reușit să-i dezlipim limba, dar tot a rămas un strat de piele pe bară.

Vestea bună e că nu are nici o traumă emoțională, deși o vreme a avut cu cicatrice pe limbă. (Terry, 71 de ani )

Cum e să-ți înveți copilul să-njure, fără să vrei

Mi-e teamă că scumpa mea fiică a avut mai multe ocazii să învețe înjurături de la mine. Totuși, chiar credeam că sunt în stare să mă controlez, până într-o zi când am dat peste ceva și ea a spus nonșalant un „Să-mi bag pula!". După ce am rugat-o să repete (lucru pe care l–a făcut fără să ezite), am întrebat-o de ce vorbește așa urât.

Ea mi-a dat o replică de copil confuz: «Nu asta trebuie să zicem când dăm peste ceva?». Aparent nu am fost atât de discret pe cât credeam. (Clayton, 40 de ani )

Câh, copii. Poză via Flickr, a utilizatorului Matt Rutledge

„M-au făcut muci niște copii"

Pe când fiul meu avea trei sau patru ani, ne-am hotărât să-l ducem la un parc de distracții destul de mare. Într-un loc cu mulți copii și multă hărmălaie e ușor să pierzi din vedere pe cineva. După ce i-am dat drumul la joacă, el s-a băgat în structura centrală, plină de tuneluri , tobogane și scărițe. Atunci m-a lovit: «Cum naiba îl mai scot de acolo?». Exista o ieșire semnalizată, dar el era destul de mic. Apoi, a dispărut din senin. Nu îl vedeam nicăieri și m-am uitat la soția mea, amândoi destul de panicați. Eram la primul copil și totul era nou pentru noi. E destul de horrorsă-ți pierzi copilul. Eu m-am gândit că cel mai înțelept lucru e să intru și să-l salvez. Așa ar fi procedat orice tată.

Citește și: Ce înveți când devii tată pentru prima oară

Publicitate

Așa că m-am înghesuit în structura interioară a locului de joacă, dar după zece secunde mi-am dat seama că nu m-am gândit la un plan odată ajuns în interior. Erau multe tuburi destul de mici prin care copii se târau. M-am blocat într-unul și nu puteam să înaintez sau să dau cu spatele. Mi-a luat vreo cinci minute doar să mă întorc, plus că erau copii în spatele meu care se plângeau de ambuteiaj. Nu îl vedeam nici pe Jack și mă apucase o criză de claustrofobie. Pentru un moment, chiar mi-a fost frică că cineva va trebuie să cheme serviciul de descarcerare să mă scoată de acolo.

Din fericire, am reușit să mă deblochez și să mă îndrept spre ieșire, în speranța că-l găsesc și pe fiul meu. Ca să ies, trebuia să trec printr-o zonă de plase, unde copii se împușcau cu bile de plastic, gen o zonă de război. Când am ajuns acolo, toți copii de nouă ani, care manevrau pistoalele, s-au luminat la față de parcă eram Moș Crăciun.

Deodată am fost atacat de o avalanșă de gloanțe de plastic. Mă loveau în cap, în fața, oriunde prindeau. Între timp, eu încercam să mă târăsc prin sistemul de plase ca să ies dracului de-acolo. Eram cam greu, iar plasa s-a lăsat câțiva metri, ceea ce a făcut ieșirea și mai anevoioasă. A fost un dezastru. Când am reușit, într-un sfârșit, să ies de acolo, tot nu-mi găsisem fiul. În timp ce șchiopătam spre zona părinților, o fată mai mare a venit cu fiul meu de mână. El s-a uitat la noi ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic și ne-a întrebat dacă poate să se mai dea încă o dată. (Steve, 44 de ani )

Publicitate

Jesse Donaldson este un scriitor din Vancouver și cu siguranță nu e tată, încă.

Notă: Toate numele au fost schimbate pentru a-i proteja pe cei nefericiți.

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre tați:
De ce se strică prietenia dintre bărbații români când unul face copil Am fost cu fii-miu de șase ani la România-Grecia și n-am înțeles niciunul nimic
Cum îți distrug părinții viața