Lista completă cu cele mai penibile nume de DJ din toate timpurile

Acest articol a apărut inițial în Thump.

Ăsta-i un adevăr: planeta Pământ este saturată de DJ-i. Dă pe din afară. Sunt atâția DJ prin aeroporturile din lume, încât oamenii de ştiință au început să observe o gaură în stratul de ozon în formă de căşti audio. Tatăl tău vitreg face pe DJ-ul în Tresor săptămâna viitoare, muzica pe care a pus-o străunchiul tău în Boiler Room a fost primită cu entuziasm și nepoata nepotului şefului celei mai bune prietene a iubitei tale dă o petrecere de neratat în Dimensions. Am luat-o razna cu toții în ceea ce priveşte DJ-ii.

Videos by VICE

D-asta trebuie să te asiguri că ieși în evidență într-o piață incredibil de saturată. Acum, tuturor ne place să credem că talentul, dedicarea și determinarea sunt trei dintre cele mai importante criterii pentru obținerea succesului, dar știm cu toții că sunt doar niște minciuni sfruntate. Ai nevoie de un nume. Un nume bun. Un nume ușor de pronunțat și care să iasă în evidență într-un vraf de pliante.

Următorii 10 DJ-i şi l-au ales foarte, foarte prost. Totuși, lista asta nu reflectă calitatea muncii lor. Unii dintre ei ar putea să fie la fel de buni ca Jeremy Underground sau Paul Temple sau DJ Bone, dar probabil nu ai auzit niciodată de ei pentru că și-au ales niște nume mai puțin atrăgătoare decât ideea de a împărți o cadă plină de iahnie de fasole cu Michael Gove și Douglas Carswell. Așa că asta-i lista celor mai nasole nume de DJ:

10. DJ TWAT

Cuvântul „TWAT” din DJ Twat este acronim pentru Era o dată o vreme când (There Was a Time), când nimic nu era mai rău decât cuvântul TWAT țipat de un tip care și-a lovit degetul de la picior în ceva. Sau care a călcat pe o piesă de Lego! Sau ceva obișnuit, la care lumea se poate raporta cu ușurință!

9. Mingehead

Îți amintești de vremurile alea bune, de altădată, când Jade Goody mai era încă în viață şi ne ajuta să introducem cuvântul „cretin” în vocabularul nostru de zi cu zi? Era o perioadă mai fericită, mai libertină, mai prietenoasă. Naivitatea noastră nu cunoştea limite şi credeam cu toții că va dăinui conceptul de cretin. Am cumpărat tricouri cu cretin şi ne-am şters cu prosoape cretine. Am mâncat din farfurii cretine şi am băut halbe de Kia Ora din pahare cu cretini. Eram înnebuniți după cretin şi iubeam asta. Apoi s-a oprit cu totul. Pe cât de repede s-a integrat în imaginarul colectiv, pe atât de repede s-a şi dus, lăsându-ne cu mâna goală şi singuri. Doar un singur om este suficient de curajos încât să fluture steagul cretin şi să spună că este un Minghead. Ceea ce ar fi în regulă dacă „mingehead (cretin)” nu ar suna ca numele unui turneu Bill Bailey cu puțini spectatori care au văzut cum cariera comediantului din West Country și-a dat duhul în fața lui în camere cu o sută de locuri, pe jumătate goale, seară de seară.

8. Bass Bumpers

Bass Bumpers este o echipă de producție Eurodance nemțească cunoscută pentru melodiile clasice precum „Axel F” de Crazy Frog, „Rythm Is A Dancer 2003” șiiii… ummm, cam atât. Și-au ales unul dintre cele mai triste nume imaginabile. E ceva atât de oribil la „Bass Bumpers” încât este dificil de spus ce anume exact. Este ca și cum ai vedea resturile a o sută de ouă poșate într-o chiuvetă. Sună un pic ca Basshunter, dar îți aduce aminte doar de faptul că „Basshunter” este un nume 10/10.

7. Pants & Socks

Viața e suficient de plictisitoare încât să nu fie necesar să ți se reamintească asta. D-asta e „Pants and Socks/Pantaloni și Șosete” un nume atât de prost. Nu este jignitor sau grosolan ca alte nume din lista asta, dar nu poți să nu te întrebi cam câtă ambiție au niște indivizi care se autointitulează, din proprie inițiativă, Pants and Socks. Dacă acceptăm fără şovăială că unul dintre scopurile artei este să ne distragă de la truda și viața în sine prin care înaintăm cu greu, atunci decizia de a te numi Pants and Socks este una mai mult decât surprinzătoare și, chiar și dacă ar fi să infirmăm teoria, tot este un nume absolut groaznic.

6. The Cool Willy Brothers

The Cool Willy Brothers sunt Benjy și Miles Platting-Estate, o pereche de gemeni în vârstă de 24 de ani cu o pasiune pentru iaurtul înghețat, o atitudine de eu pot și fonduri care se diminuează rapid. Cool Willy Brothers sunt Rupert și Olly Wilde-Water, o pereche de gemeni în vârstă de 24 de ani cu o pasiune pentru rafting, o atitudine de eu pot și fonduri care se diminuează rapid. Cool Willy Brothers sunt Tristram și Archie Sumac-Dressing, o pereche de gemeni în vârstă de 24 de ani, cu o pasiune pentru salatele la caserolă, o atitudine de eu pot și fonduri care se diminuează rapid.

5. DJ Fanny

Poate că ai crescut într-o regiune în care vocalele sunt alungite și relaxate până în punctul în care devin un fel de căscat. Sau poate că este din cauză că am crescut cu patru frați și nicio soră și că nu am vorbit cu nicio tipă cam până la 22 de ani, iar cuvântul „păsărică” m-a făcut mereu să-mi fie silă. Era un cuvânt pe care îl auzeam doar spus în șoaptă, un cuvânt al unui câmp lexical care se rostogolea pe sub mese și printre paltoanele din vestiarul din școala primară. A devenit ceva ciudat, inaccesibil și necunoscut. Cam știam ce-i aia o păsărică. Eram destul de sigur că știam ce face o păsărică. Cineva a susținut o dată că a văzut o fată folosind toaleta băieților şi astfel a văzut o păsărică. Totuși, sentimentul din prepubertate de disconfort și nesiguranță mă bântuie și astăzi, și de fiecare dată când văd numele lui DJ Fanny pe Internet, sunt azvârlit din nou acolo, o făptură inocentă și pierdută, aruncată cu capul înainte într-o lume depravată.

4. Chinese Man

Chinese Man este o trupă franțuzească de electroswing. Niciun membru nu este chinez.

3. DJ Gary Glitter

Știi ce e foarte, foarte amuzant? Vrei să știi ce e suficient de amuzant încât să te facă să crăpi de râs? Știi ce e atât de amuzant încât doar gândul mă lasă fără aer și mă transformă într-o baltă de pișat? Pedofilia.* Nu-i așa că există ceva unic de amuzant la abuzul sexual asupra minorilor? Dacă m-aș face DJ, sigur m-aș gândi că ar fi foarte amuzant să preiau numele unui rocker căzut în dizgrații după ce a fost acuzat de pedofilie. Gen, doar ca o glumă. Doar pentru o glumă dată dracu’. Asta aș face. Dracu’ să le ia de consecințe. Ce dacă o să fiu evitat de prieteni și familie și o să pot trece cu greu de vamă? Eu tot m-aș distra pe seama asta. Și asta e tot ce contează.

2. Inflatable Führer

Dacă există ceva mai amuzant decât abuzul sexual cu minori, atunci aia este nazismul.** Deși este posibil ca geniul din spatele Inflatable Führer să sugereze că cea mai bună cale de a lupta împotriva fascismului e să faci mişto de subiectul ăsta, tot nu sunt sigur că aș putea să cred explicația asta. DJ-ul care locuiește în Brighton se pare că s-a numit după un personaj din banda desenată pentru drogați Aqua Teen Hunger Force, o bandă creată exclusiv pentru adulți care vorbesc despre diversele tulpini de iarbă și care se bucură de benzile desenate care fac referințe la diferitele tulpini de iarbă. Se pare că mixează semi-regulat și cu un adult care se denumește „ShittyFISHhead”; numele lui spune tot. ShittyFISHhead tocmai a ratat un loc în top 10, după cum urmează.

1. Armand Van Hard On

Este marți seara și tu ești într-un pub. Într-un pub pe care nu-l frecventezi de obicei. De fapt, ești destul de sigur că asta e prima dată când vii aici. Au ouă fierte cu cârnați la 3 lire și bere artizanală produsă local. Nu au Stella. Televizoarele nu sunt date pe un meci de fotbal. Trebuie să faci un dans Morris cocoțat pe bar înainte să-ți dea parola de la wifi. Miroase a clor și a magazine vintage, mucegai și scoarță de copac. E un câine în colț care a bălit peste tot și se presupune că trebuie să-l mângâi și să gânguri la el. Te așezi, sorbind din halba de cinci lire care are gust de detergent Fairy și aluat acru. Iei aminte de niște șoapte slabe. Este noaptea concursului cu întrebări. Te înscrii cu prietenul tău. Joci ca să câștigi. Iei jocul mai în serios decât ar trebui. Și crezi că ai ce trebuie. Ești destul de încrezător, și acea încredere te-a făcut să bei halbă după halbă. Mai ai 25 de lire și nu-ți pasă. Vin rezultatele. Te pregătești să mimezi o față modestă pentru ceilalți oameni din pub, în timp ce te dai țanțoș cu banii câştigați. Gazda jocului amestecă hârtiile. Îți bate inima așa de tare, mai că-ți sare din piept. Se anunță numele echipelor. A ta încă așteaptă să fie numită. „Și câștigătorul acestei săptămâni”, spune el, făcând o pauză pentru a crește tensiunea, până la un nivel aproape de nesuportat, „este Armand Van Hard On!”

Tu n-ai fost Armand Van Hard On. Armand Van Hard On aplaudă. Țipă. Strigă. Echipa Armand Van Hard On a luat-o complet razna. Îți dărâmi masa. Ieși ca o furtună în noapte, iar lacrimile tale se contopesc cu ploaia de afară. Dă-o dracu’, spui tu. Să le ia dracu’ pe toate. Dă-le dracu’ de hard ons. La dracu’ cu DJ-eala. La dracu’ cu absolut toate lucrurile.

* Evident că este scris la mișto. ** Evident că este scris la mișto.

@Bain3z

Acest articol a apărut inițial în VICE Marea Britanie.

https://www.facebook.com/viceromania/