Când spui „Academia Română” imaginația ar putea să te poarte sus de tot, în zonele rarefiate ale înțelepciunii supreme, acolo unde cele mai iluminate minți ale țării sunt plătite din taxele tale pentru a gusta zilnic din nectarul și ambrozia cunoașterii. Pentru tine, un biet pământean, academicianul trebuie să-ți pară un soi de semizeu intelectual, veșnic încremenit în jilț: genul ăla de sfinx integru, îndopat cu celuloză, care cântărește o mie de ani o decizie pe care apoi nimeni, niciodată nu o poate contesta. Acum revino cu picioarele pe pământ. Academicienii sunt și ei, doar niște bieți oameni. Și, înainte de a fi oameni, sunt, mai ales, români. Supuși greșelilor și, mai ales, vremurilor.
Pe lângă studii și rapoarte stufoase, cetățenii ăștia mai fac și o sumedenie de trăznăi. Unele sunt niște prostii mari cât casa, pe care logica și bunul simț nu ar trebui în veci să le asocieze cu niște minți de academicieni, altele sunt chestii profund penale.
Videos by VICE
Academia ar vrea să lege de glie absolvenții de facultate
Fotografia de maura24 via Pixabay
Ultima vâlvă cauzată de Academia Română o știi deja: s-a întâmplat săptămâna trecută, odată cu apariția Strategiei de dezvoltare a României în următorii 20 de ani“.
Pentru a-ți ușura munca și a te scuti de citirea a 3 000 de pagini (altminteri interesante, nimic de zis), caută la pagina pagina 57, volumul III-2. Iar dacă ți-e lene, uite aici, cu copy-paste, paragraful otrăvit din raport care a provocat răzmerița:
„Pentru a reduce pierderile de capital uman cu pregătire superioară, prin părăsirea ţării, credem că se impune ca orice absolvent de învăţământ superior, beneficiar al subvenţiei de la buget, să fie obligat să lucreze în ţară un interval de timp egal cu durata studiilor subvenţionate, sau să deconteze cheltuielile cu pregătirea profesională.”
Cu alte cuvinte, în anul de grație 2017, după zece ani de UE și liberă circulație pe piața muncii, academicienii s-au gândit să ne întoarcem pe vremea lui Ceaușescu. Ești un tânăr talentat care vrea să plece din țară? Felicitări! Marcă banul, fraiere, ura și la gară! Și zi mersi că nu te împușcăm la trecerea frontierei!
Se spune că o prostie făcută de un om deștept e mai periculoasă decât o prostie făcută de un om prost. Pasămite prostia făcută de ăla școlit e făcută cu cap, nu glumă. Ei bine, după gluma asta proastă cu legatul de glie, m-am gândit să-ți prezint și alte tâmpenii pe care le-au făcut, de-a lungul timpului, niște oameni care ar trebui să fie cei mai deștepți din România.
Am căutat pe internet și am găsit mai multe prostii decât mi-am imaginat. Bine, spre exemplu, dacă scrii în bara de căutare a Google expresia „Academia Română scandal”, îți apar 201 000 de rezultate, dar pentru că ăsta e un subiect în care încerc să pun la zid niște oameni care au mai mulți kilometri parcurși cu spatele în bibliotecă decât am mers eu la piață, printre tarabe, e nevoie, totuși, de puțină rigoare. Să le luăm totuși pe cele mai relevante.
Citește și: Am fost la Academia Română să aflu cum înjurau străbunicii
Un discurs care i-ar fi făcut invidioși până și pe Vadim, Păunescu sau Ceaușescu
Fix când românii organizau cele mai mari proteste de la Revoluție încoace, un grup de 82 de tovarăși de nădejde ai Academiei (81 după ce fostul ministru al Educației Mircea Dumitru s-a dezis de porcăria asta) s-au gândit să dea un comunicat în care sugerau, subtil și nu prea, că oamenii care au ieșit în stradă reprezintă o amenințare pentru integritatea teritorială a României.
Cum ar veni, sute de mii de români urlau în frig împotriva corupției, iar academicienii, ca treziți dintr-o lungă hibernare, se dădeau de ceasul morții că se rupe țara-n două.
Încearcă să citești cu glas tare frazele astea:
…acțiuni plasate sub semnul globalismului nivelator sau al unei exagerate ‘corectitudini politice’, dar și cu multe acțiuni îndreptate direct împotriva Statului și Poporului Român…
…solicităm instituțiilor abilitate ale Statului Român, de la toate nivelurile, să vegheze și să acționeze pentru a preveni, pentru a contracara și, atunci când se încalcă legea, pentru a pedepsi toate diversiunile și agresiunile la adresa identității, suveranității și unității naționale a României și a stabilității statului de drept.
Chemăm alături de noi, în acest demers, întregul popor român, pe toți locuitorii acestui pământ…
Mai lipseau fazele cu ungurii nenorociți care vor să ne cotropească țara și să ne fure Ardealul, chiaburii care sug sângele poporului muncitor și era gata tacâmul. Vadim, Păunescu și Ceaușeștii stau mândri pe spate în morminte și aplaudă în tăcere.
Academia s-a implicat și în alte chestiuni de importanță strategică, cum ar fi melodia „Pușca și cureaua lată”
În prezent, potrivit propriului site, Academia Română are de îndeplinit cam trei roluri majore pentru țară: „consacrare, cercetare, participare activă“. Așa au scris ei acolo, eu doar lucrez cu materialul clientului.
În traducere, „for de consacrare” înseamnă practic „eu te scarpin pe tine și te fac academician, tu mă scarpini pe mine și trăim apoi fericiți împreună”. Despre cum se leagă coteriile în acest for a scris-o (mult mai bine decât mine), însuși Andrei Pleșu, într-un editorial.
Astfel, chit că, pe hârtie, intratul în această instituție prestigioasă pare o corvoadă (vezi aici condițiile) la o adică „se poate intra în Academie și pentru alt fel de contribuții decât cele strict științifice. Gândiți-vă la Alexandru Bârlădeanu…”, după cum îi mărturisea, franc, academicianul Dan Berindei lui Andrei Pleșu. Dacă nu știi cine e Alexandru Bârlădeanu îți spun eu: un fost nomenclaturist comunist care, după Revoluție, a ajuns președintele Senatului.
Dincolo de partea (de netăgăduit) legată de cercetare, un alt rol pe care-l mai bifează Academia ține de expresia „participant activ în viața societății”. Între anii 2009-2013, Academia a tot ținut-o în comunicate de presă referitoare la controversatul proiect minier din zona Roșia Montană. Analiza asta e cea mai cuprinzătoare, în sensul că include cam toate observațiile anterioare. Asta a fost o chestie bună.
Citește și: Operațiunile cu cianură nu înseamnă minerit
Nu intrăm în detalii -legate de declarațiile unor academicieni care atunci când deschideau gura pe tema asta, ziceai că sunt reîncarnarea lui Decebal și Burebista, Horia, Cloșca și Avram Iancu la un loc. Să zicem doar că analiza de mai sus e un punct de vedere oficial asumat de toți membrii și că, la acest capitol, Academia a bifat cu succes partea cu „partiparea activă” la o problemă importantă a cetății. Dar asta nu a împiedicat mințile luminate care sălășluiesc în imobilul de pe Calea Victoriei 125, din București, să se ocupe și de chestiuni mai frivole, de genul „Cine naiba a inventat melodia asta?“
Acum, că te-ai liniștit după ce ai aflat că poți pune „Pușca și cureaua lată” la nunta ta, fără spaima plății drepturilor de autor, e cazul să-ți ofer, în contrapartidă, niște motive de neliniște.
Să facem din tunuri tractoare și din terenurile Academiei tunuri imobiliare
Academia Română nu-i chiar o mănăstire de maici. Ea este, la urma urmei – ca să folosesc un limbaj academic – o oglindă a societății noastre. E plină și de oameni serioși, ajunși acolo prin propriile merite și eforturi, dar ocupată pe alocuri și tot felul de ciudați. Un exemplu ar fi chiar Dan Berindei, care atunci când nu-l invită mieros pe Pleșu să îngroașe rândurile Academiei, îl apucă nostalgiile comuniste. Că, de fapt, mă-nțelegi, comuniștii au făcut și lucruri bune, nu numai rele.
Și, dacă tot am pomenit de comunism, să nu-l uităm pe distinsul academician Dumitru Radu Popescu, poreclit, înainte de 1989, „Dumnezeu”. Tipul, fost membru în Comitetul Central al PCR, și-a construit aura de comunist-cult fix în perioada aia de glorie a culturii, în care poezia supremă era compusă din versurile „Să facem din tun tractoare/Și din atomi, lumini, izvoare. De fapt, dacă citești descrierea făcută de Tismăneanu, tipul ăsta era un soi de Adrian Năstase avant-la-letre. Bine că a ajuns doar în Academia Română.
Dar în Academie avem și altfel de specimene. Le poți zice, simplu, „ticăloși”, ori „proști cu carte”. Sau, pur și simplu, „oameni cu carte, aflați la limita penalului”.
Mai întâi trebuie să știi că Academia Română are și un patrimoniu imobiliar substanțial. Adică hectare de terenuri, case și imobile de mare anvergură. Nu uita că, doar în București, Academia are vreo 50 de căsoaie, viloaie și conace d-alea barosane, interbelice, nu căcaturi P+2 din plăci BCA. Toate astea fac bani, nu glumă.
Și, dacă tot vorbim despre academicieni, faruri călăuzitoare și dascăli ai națiunii să nu-l uităm pe venerabilul profesor Dan Voiculescu. Al cărui nume apare legat într-un alt dosar DNA, în care avem inclusiv un academician pus sub acuzare într-o anchetă legată de niște tranzacții ilegale cu terenuri. O societate vizată este chiar Grivco, cea a venerabilului Dan Voiculescu. Academicianul pus sub acuzare este Alexandru Bogdan, președinte executiv al Fundației „Patrimoniu” din cadrul Academiei Române.
Prejudiciul în toată afacerea asta e estimat la câteva milioane de euro. Despre asta e vorba, nenicule! Nu trebuie să fii Donald Trump ca să-ți dai seama ce tunuri imobiliare poți să faci când stai pe o asemenea avere. Ce credeai? Că „zestrea” Academiei o reprezintă manuscrisele lui Eminescu sau deciziile legate de scrierea cu „î” din „a” și „sunt” în loc de „sînt”?
Avem apoi alți mari savanți ale căror nume apare alături de alte nume, mai puțin academice, gen „Jipa”, „Buciu”, „Vișenescu”, „Slivinschi” sau – de ce nu? – Omar Hayssam. Tot despre case de patrimoniu și terenuri ale Academiei discutăm și în această poveste în care se învârt sume de 500 de milioane de euro.
Bun, pe lângă figurile astea alunecoase, ce alte personaje populează forul Academiei Române? Îi găsești aici pe toși membrii, atât pe ăia titulari, cât și pe ăia de le zice „corespondenți”.
Printre membrii Academiei îl descoperim și Constantin Bălăceanu-Stolnici, un boier de viță veche care a turnat în prostie la Securitate. Stolnici ajunsese până acolo încât desena, pentru poliția secretă a lui Ceaușescu, schițele apartamentelor „obiectivelor” sale (pe care îi considera „prieteni”), ca să știe băieții răi unde să pună microfoane? Sau, după caz, bombe? (bine, nu există o legătură direct între bietul nostru turnător Stolnici și atentatul respectiv, dar e bine să știi, la o adică, unde poate duce o simplă turnătorie sau un banal desen când faci pactul cu Diavolul).
Academia nu a avut, nu are și, probabil, nu va avea nimic împotriva colaboratorilor Securității sau chiar împotriva securiștilor. Uite aici un alt exemplu de la Timișoara, când un fost șef al Securității și-a lansat cartea în aula Academiei.
Ce vrăji au mai făcut academicienii: negarea Holocaustului, niște sex și ceva plagiat
Masacrul comis de români și ruși asupra evreilor și romilor din Odesa. Foto via Wikimedia Commons.
Pe lângă membrii securisto-comunisto-penali, avem și un academician – Vladimir Iliescu – devenit celebru după ce a negat, în felul său, Holocaustul. Culmea e că respectivul academician e chiar istoric.
În fine, tot e bine că aici am avut parte de o „disociere” a Academiei față de elucubrațiile smintitului respectiv. Și cam atât. Ai văzut deja: din Academie, la fel ca în Partid sau Securitate, nu ieși decât cu picioarele înainte.
La un for așa de prestigios nu putea lipsi și un scandal sexual. Pe ăsta îl găsești documentat ca la carte în presa dâmbovițeană de scandal. Protagonistul e domnul academician Cornel Ionescu. Dacă ai fost atent, el mai e agățat și în altă poveste, mult mai nasolă, aia cu terenurile Academiei. În cazul ăsta, Cornel Ionescu e vinovat doar că a încercat să agațe o gagică. Nu i-a ieșit. Dar s-a ales și cu o filmare cu camera ascunsă.
Ia uite aici mostră de tehnică de agățat fete: „ești drăguță, apetisantă și mi-am permis să-ți dau niște sfaturi”. O fi el academician, dar clar nu are vorbele la el. Ăsta e fix genul de știre care ar deveni virală dacă i-ai pune titluri-capcană de genul: “RĂMÂI PROST! CUM ÎNCEARCĂ SĂ AGAȚE UN ACADEMICIAN ÎN SECOLUL XXI”.
Să fii academician nu-i ușor. Scrii mult și când vine vorba să pui în practică ce-ai scris, te filmează una cu camera ascunsă și se duce dracului toată opera ta. Pentru unii, treaba asta s-a dovedit atât de dificilă, încât acuma există chiar o secțiune pe Wikipedia cu academicienii români acuzați de plagiat. Pe principiul, „dacă tot nu ai success la femei, ce rost are să-ți mai bați capul scriind? Plagiază!”
Dar academicienii pot merge mai departe. Chiar și cu Ion Cristoiu
Daniel Daianu, foto via wikimedia commons
În încheiere, la capitolul „Diverse”, am mai putea menționa niște academicieni de genul fostului ministru de Finanțe, Daniel Dăianu. Omul ăsta face analize economice babane și-și țuguie mereu buzele dacă-i soliciți vreo prognoză financiară, ceva. În lumea reală, Daniel Dăianu s-a dovedit a fi doar un simplu fraier pe care brokerul fugar Cristian Sima l-a făcut la portofel, după ce l-a păcălit că va câștiga tone de bani fără să facă nimic.
Să sperăm că, după ce iese la pensie, nu o să-l vedem pe Dăianu răzuind plicuri primite prin poștă de la Reader’s Digest.
Să nu-l uităm nici pe scriitorul Nicolae Breban, cel care a spus, cu subiect și predicat că alde Pleșu și Liiceanu ar trebui împușcați. Alt scandal în care Academia s-a spălat pe mâini.
Apropo de spălatul pe mâini, last but not least, să-l pomenim aici nițel și pe reputatul medic Irinel Popescu, cel pe care Dan Voiculescu l-a mângâiat inițial pe creștet și l-a uns în diverse funcții politice în deja defunctul Partid Conservator. Ba, la un moment dat, distinsul nostru medic a ajuns ditamai senatorul. Mai aproape de noi, același Irinel Popescu a ajuns implicat într-un dosar DNA, legat de niscai fapte de corupție și un posibil prejudiciu de 16 milioane de euro.
Și, la final, pentru că Academia Română se dovedește tot mai neîncăpătoare, niște minți crețe din Senatul României au inițiat o propunere legislativă prin care membrii „Academiei Oamenilor de Știință din România” să poată purta și ei numele de „academician”. Printre beneficiari acestui titlu s-ar putea număra Ecaterina Andronescu, Ion Iliescu și – o, da! – venerabilul, unicul, Maestrul Ion Cristoiu.
Citește și alte articole despre academicieni:
Protestele nu rup România ci o unesc mai mult decât a fost vreodată (bine, ar trebui și niște autostrăzi pentru asta)
Am întrebat un expert ce s-ar întâmpla dacă UE și-ar deschide granițele pentru toată lumea
150 de lucruri de care se tem cei mai deștepți oameni din lume
