Nu există un gen muzical mai misogin decât rapul. Mă rog, toată industria muzicală stă foarte prost la capitolul ăsta, dar nicăieri nu o să dai de mai multe piese împotriva femeilor ca-n rap. Chestia asta se aplică și la rapul românesc, care a promovat genul ăsta de discurs încă de la primele materiale din anii ‘90. E greu să dai de o piesă unde femeia nu e prezentată ca o târfă care s-a culcat cu tot cartierul, sau nu e pe interes și trebuie să ai grijă să nu-ți fure Dacia și „lovelele”. Mai găsești și declarații de iubire, dar sunt foarte puține în comparație cu celelalte.
Nu e de mirare. Vorba aia, tot românul se trage de la sat, unde să bați femeia e la fel de firesc ca mersul la biserică. În contextul ăsta, o tipă din România care se decide să-și înceapă o carieră muzicală în rap are mai multe coaie decât orice băiețaș de cartier. În prezent e mai ok, lumea e mai deschisă la minte, dar în trecut toți dârlăii frustrați se dădeau cu curul de pământ când vedeau o tipă MC.
Videos by VICE
Rolul femeii în rapul autohton se împarte în două categorii: ori cânți pe refren ca să crească șansele ca piesa să ajungă în FM, gen Iuliana „July” Petrache, cunoscută pentru colaborările cu BUG Mafia, ori îți faci un proiect solo și aștepți haterii să te facă în fel și chip. Așa cum a făcut Marijuana, cea mai fidelă fată.
Prima tipă care a zis stop și a decis să bage rime, nu refrene, a fost Marijuana. Chiar și în zilele noastre, a rămas cea mai cunoscută rapperiță din România. Asta cu toate că a scos doar un singur album, acum 18 ani. Tipa a arătat că poți să faci treabă într-un gen dominat de bărbați care nu dau doi bani pe femei. Toată lumea știe povestea ei. A scos și o carte.
Dar sunt și alte tipe care au mers pe un trip solo în rap. Rapperițe care au fost uitate în timp. În mare parte din cauza faptului că nu au scos multe materiale sau au renunțat/plecat din țară când au văzut care-i treaba în industria muzicală. E bine să ne amintim de tipele care au deschis drumul pentru grupuri de genul MUZE, singura formație de rap din România formată doar din tipe. Și să sperăm că istoria nu se va repeta:
Ganja
Dacă Marijuana e Dr. Dre, atunci Ganja e Eminem. A fost mai tot timpul pe lângă Marijuana, ca un fel de side-kick. Unul foarte bun, de altfel. A apărut și pe niște compilații obscure, gen „Hip Hop Legea Străzii”, pe niște piese de la B.U.G. Mafia, sau pe al doilea album de la La Familia, dar cel mai cunoscut hit al ei rămâne colaborarea cu Marijuana pe „Tre să spun”. A apărut chiar și pe o piesă cu Vița de Vie. The sky was the limit.
Din păcate, nu a ieșit niciodată din rolul de colaborator. A lucrat la un moment dat la un album solo, dar nu se știe ce s-a întâmplat cu el. Materialul nu a ieșit niciodată pe piață. Singura dovadă că voia să scoată ceva solo e piesa „Sunteți gata”, împreună cu Tataee și Grasu XXL. În 2002, la doi ani de la hit-ul „Tre să spun”, a plecat în Milano și s-a lăsat de muzică. A mai scos o colaborare cu Marijuana și 6ase 6ase în 2009. O piesă care a fost în mare parte ignorată de publicul larg.
Honey
Dacă Marijuna e Dr. Dre și Ganja e Eminem, atunci Honey e 50 Cent. Spre deosebire de Ganja, Honey chiar a scos un material discografic. Are cel mai fain nume din istoria rapului feminin din România: Ghici cine ți-o trage. Cu toate că a fost prietenă cu Marijuana, Honey s-a făcut remarcată prin colaborările cu La Familia, mai ales pe albumul Familiarizează-te, unde apare pe patru piese.
Nu a fost totul roz. Într-un interviu din 2010, Honey vorbește și despre un album pe care trebuia să-l scoată împreună cu 6ase, dar care nu a mai ieșit din cauza băieților din Sălăjan: „S-a întâmplat din nou marea vrăjeală dată de La Familia: promisiuni și atât. Păcat că în loc să ne vadă ca pe un proiect de succes, ei ne vedeau doar două fripturi și… foamea mare. Foamea de bani, știi. Ei știu chiar cel mai bine cum stă treaba cu foamea.”
În afară de materialul solo și de notorietatea oferită de colaborările cu La Familia, Honey nu a prins la fel de bine ca Marijuana. S-a săturat de industria muzicală și a renunțat. A mai scos câteva piese, inclusiv una cu Cosy, care a prins destul de bine prin underground, dar cariera ei era deja încheiată.
Cătălina Toma
Cătălina Toma e un caz atipic. Ea nu a fost o rapperiță per se, cel puțin nu la început. Nu scuipa rime ca Honey sau Ganja. Ea era genul de tipă care băga pe refren. Dar merită să vorbim despre ea din două motive: 1. A fost cea mai importantă voce feminină de la începutul carierei B.U.G. Mafia și 2. A scos albumul Cătălina, unde chiar o dă în rime pe piese mai puțin cunoscute, ca „Omul meu” sau „Știu”. Cu toate că materialul e mai mult R&B decât rap, nu poți să ignori faptul că femeia avea freshul la ea.
Tipa avea și o atitudine mega coioasă. Era prima „boss lady” din rapul românesc. Avea frizura lui Amber Rose înainte să existe Amber Rose. Pe „Tovarășii tăi” vorbește despre cum nu e treaba nimănui ce face ea cu iubitul ei. Avea un mesaj puternic în 1999, când femeile erau încă discriminate în rap. Dar nimeni nu-și mai amintește treburile astea.
În schimb, toată lumea o recunoaște pe Cătălina Toma ca fiind vocea de pe hitul „Poveste Fără Sfârșit” de la B.U.G. Mafia și pe „Hai să fim high”. A plecat în Statele Unite ale Americii, unde a colaborat cu „faimosul” C-Note și și-a schimbat total stilul. Acum o dă pe pop, dar genul ăla de pop bubble-gum insuportabil. Păcat.
Nico
Tot pe filmul Cătălinei a mers și Nico. Au avut cariere aproape identice. Nico a cântat mai mult spre zona de R&B și cele mai mari hituri le-a avut în colaborare cu alți artiști de rap. Chiar și-n ziua de azi, Nico e recunoscută ca fiind tipa aia care a băgat pe refrenul piesei „Cine e cu noi”, un hit uriaș pentru B.U.G. Mafia. OK, poate mai sunt și oameni care o asociază cu „Nu pot să mai suport”, singura piesă care a explodat de pe albumul ei de debut, intitulat Gând pentru ei.
Diferența dintre Cătălina și Nico e că cea din urmă s-a dus mult mai devreme în direcția pop. Mai exact, la doi ani de la lansarea albumului de debut. Acolo s-a dus și acolo a rămas. În mainstream. Unde scoate piese oribile. Cred că ea asta a vrut tot timpul să facă, dar a avut un impact asupra rapului din România, și a imaginii femeii în genul ăsta, care merită menționat.
JJ
JJ e o artistă de care am dat pentru prima oară pe albumul de debut semnat de Maximilian. Apare pe piesa „Pe lângă telefon” și o dă foarte bine. Nu e eclipsată de starul show-ului sau de Villy. Între timp și-a schimbat un pic stilul, a decis să cânte pe engleză și a scos câteva single-uri la casa de discuri Okapi Sound.
Singurul ei material e mixtape-ul „Stars And Stripes”. Un mixtape care nu se găsește integral pe canalele de promovare oficiale ale label-ului. Am vorbit cu Mihnea Ciobotaru de la Okapi Sound și mi-a confirmat că nu e pe internet. Cineva l-a încărcat neoficial pe YouTube. Tipa cântă în engleză. Dacă vrei să o auzi cum rimează pe română, poți să asculți piesa aia cu Maximilian sau asta, în care cântă cu Elena Gheorghe. E cea mai cunoscută piesă în care apare tipa.
Între timp s-a mutat în Statele Unite ale Americii și și-a schimbat numele de scenă. Acum e Geneva D, dar nimeni din România nu știe asta.
Adriana
Dacă până acum ai recunoscut niște nume din lista asta, aici lucrurile devin și mai obscure. Adriana e o tipă despre care nu se știe prea multe lucruri. Am dat de ea prin Arssura, unul dintre cei mai apreciați MC din underground-ul românesc. Tipa a colaborat cu el prin 2007 și 2008 pe două piese în care o dă la un alt nivel. Înainte de asta, a cântat în trupa Prezent Ostil din Craiova.
Pentru că nu se găsesc prea multe informații despre ea, am mers la sursă și l-am rugat pe Arssura să-mi zică niște chestii despre ce face în prezent Adriana: „Nu mai știu nimic de ea. Mi s-a părut de departe cea mai talentată. Cânta dinaintea lui Gani (din MUZE). Am pierdut legătura cu toți. Nu mai știu nimic de ea din păcate. S-a măritat și aia a fost. Era și frumoasă, nu doar talentată. Dar aia e. Nu voia nimeni să o ajute, pentru că era fată. Eu m-am mai zbătut, dar atât.”