Bogdan Moldoveanu, cunoscut sub numele de Hypno, e unul dintre cei mai importanți oameni din muzica underground din România. Cu toate că poate nu ai auzit de el până acum, cu siguranță ai văzut un videoclip regizat de el. Bucureșteanul s-a aflat în spatele camerei la clipuri de la Subcarpați, Omul cu Șobolani, Chimie sau Golan. Clipuri care au zeci de milioane de vizualizări, combinate, și care mă fac întotdeauna să zic că sigur e făcut de cineva care nu e din România. Chiar e atât de mișto.
Și-a început cariera ca asistenului lui Tudor Giurgiu, acum șaptesprezece ani. A lucrat la clipurile Michi – Stele, Coma – Bruzli vs. Vandam și Omul cu Șobolani – Moksha. Apoi a făcut o pauză, pentru că nu voia să facă videoclipuri. Adică voia, dar nu la „muzica de atunci cu Jimmy-Jimmy și fetițele în bikini”. La 29 de ani a plecat la New York Film Academy să studieze. Când s-a întors, a stat un an și ceva până să regizeze un videoclip, Jumătate tu, jumătate nu, de la Blanoz. De atunci s-a axat pe videoclipuri, pentru că oricum o ardea prin Web și se știa cu toți artiștii din perioada aia, și pe spoturi publicitare, din care a făcut peste 250 până în prezent.
Videos by VICE
Citește și Ground zero of cool: [remember] the Web Club
De fiecare dată când apare un clip nou care mă dă pe spate, mă gândesc că a fost făcut de Hypno. La ce portofoliu are, nici nu e de mirare că asta-mi sare-n cap. Toate sunt super faine, și nu pot să-mi aleg unul preferat. De aceea m-am gândit să-l sun pe Skype și să-l pun pe el să facă asta. Să-și evalueze propria muncă, și să-mi dea un top cinci cu cele mai faine clipuri făcute de mâna lui.
5. Deliric și Silent Strike – Ambrozie
„E clipul la care am muncit cel mai puțin, de aia e pe locul cinci. A mers totul foarte repede. Mă știam cu Toto (Deliric) de multă vreme și deja vorbeam cu el de mai mult de o lună despre a face un clip, până când a cântat la Guerilla piesa asta, într-o dimineață. Seara m-am uitat la un documentar despre Frații Lumiere, un studiu despre cum lumina schimbă trăsăturile personajului, sau cum scoate în evidență anumite stări prin iluminare. După l-am sunat pe Deliric și i-am zis să facem clipul. El mi-a răspuns „da, da, sigur, vorbim deja de o lună și ceva”, dar i-am zis „nu, nu, mâine”. Am propus Ambrozie, cu toate că noi discutasem până atunci despre alte piese.
Citește și Silent Strike ascultă Doom Metal
A doua zi, la studio, după ce am terminat de filmat o reclamă, i-am rugat pe electricieni să mai stea vreo trei-patru ore pentru clip. Am făcut repede schema aia de lumini, despre care am vorbit dimineața la prima oră cu DOP-ul meu Ate (director de photography), cu care am colaborat la toate clipurile mele. Am repetat de câteva ori și gata. Silent Strike nu a fost prezent la filmări, dar i-a plăcut cum a ieșit. În piesă se vorbește despre cât de multi-fațetați suntem cu toții în societate, și jocul ăla de lumini merge cu povestea asta. Mai ales la Deliric, că e chelios, și asta l-a ajutat foarte mult că i s-au schimbat trăsăturile de la un cadru la altul.”
4. Golan – Abel
„Habar n-am de ce am pus clipul ăsta pe locul patru, pentru că toate clipurile sunt copiii mei, e greu să le aranjez. Au fost niște condiții foarte grele când l-am realizat, în februarie anul ăsta. Nu am fost mulți în echipa de filmare: eu, Ate și maximum trei alți indivizi, care au venit să ne ajute. A fost într-un stil super-guerilla. În prima zi am filmat undeva pe un platou la Bușteni, unde am urcat cu jeep-urile. Vântul a bătut toată ziua, erau minus zece grade, a fost foarte frig. Băiatul care-l joacă în clip pe personajul principal, Ivan, a fost un erou că nu a murit. Era vânăt. Bine că am luat decizia să fie clipul alb-negru înainte, că dacă era în culori ai fi văzut un om vânăt. A doua zi a fost ceva mai ușor, pentru că am filmat la baza muntelui, unde era mai cald. Oricum, a fost foarte greu să-l facem, cu toate că nu mi-a părut niciodată rău că l-am filmat. Probabil că frigul l-a tras pe locul patru.
Citește despre Golan la Airfiled Festival
Povestea clipului a plecat de la o poză a unui soldat neamț din Al Doilea Război Mondial, care stă ascuns sub un dâmb, în jurul lui totul e alb, iar el e îmbrăcat în negru. Clipul nu are conotații sexuale, deși după ce l-am văzut montat mi-am dat seama că unii oameni o să vadă asta. Dar e doar despre deciziile pe care le faci, dacă vrei să fii tu sau altcineva, în diferite momente ale vieții. După ce a fost gata, i-am chemat pe Alex și pe Mihai de la Golan la mine acasă, să vadă versiunea finală. După, s-a lăsat liniștea în cameră. Până s-au ridicat și m-au îmbrățișat amândoi. A fost foarte emoționant pentru mine. Nu știu eu să reacționez la de-astea.”
3. Cred Că Sunt Extraterestru – Start Rec și Subcarpați – Rău Necesar
„Vorbesc mult cu artiștii înainte să mă apuc să lucrez la un clip, pentru că vreau să înțeleg foarte clar emoția din spatele piesei. Am vorbit cu Cred că sunt extraterestru despre proiectul ăsta nou, mi-a plăcut, și mi-a dat două piese. Eu cumva înclinam spre cealaltă, dar când am început să mă gândesc la scenariu, mi-am dat seama că se leagă mai mult de piesa asta, e un intro mai bun pentru ei ca trupă. La început ei stau pe o canapea, pe acoperișul unui bloc, înconjurați de antene, așteptând un semnal de la extratereștri. A fost un clip făcut mai mult pentru introducerea conceptului lor, decât pentru piesă. Numele mi s-a părut, și încă mi se pare, foarte tare pentru o formație, și cumva merită o explicație și numele ăsta, nu doar piesa în sine. Așa am legat scenariu, și am vrut să fac un clip de stare. Mai exact, starea unor oameni care simt că nu e locul lor aici, sau dacă sunt de aici, simt că sunt înconjurați de oameni pe care nu-i înțeleg.
Eu sunt prieten bun cu Bean, și când am fost la el acasă să ascult piesa, care nici măcar nu era terminată, mi-a apărut direct clipul în cap. A fost un love-at-first-sight, nu știu cum să-i spun altfel. Și i-am spus atunci și lui Bean: „clipul trebuie să fie ca și cum ai merge în mintea ta, și e întuneric în jur. Cauți repere”. Și așa a și fost, e o incursiune în propriul eu, unde e beznă, dar nu ai ce face, singura variantă e să mergi în față. L-am tras într-un platou unde am adus o bandă sportivă de alergat, l-am filmat pe Bean pe o chroma, și l-am pus să meargă înainte. La final am pus banda de alergat pe un turntable mare, că se și învârte. Bean era pe la un metru jumate de la pământ. A fost destul de greu, Bean trebuia să sară, erau oameni pe lângă să-l prindă, că mai și amețești. Pentru dubla aia am filmat vreo 12-14 ore până a ieșit bine.”
2. Jurjak – Șoapte
„Toate clipurile au ceva personal, dar ăsta e poate cel mai personal. L-am filmat la începutul acestui an, când am tras mai multe clipuri, iar în perioada aia aveam insomnii foarte mari. Dormeam doar două-trei ore. Cu toate că era frig afară, ca să mă obosesc să pot dormi, mergeam cu bicicleta pe la ore târzii prin București, câteva ore. Așa am prins o stare a orașului noaptea. M-a încărcat Bucureștiul cu starea lui nocturnă. Mi-am dat seama că noaptea, în timpul săptămânii, e aproape ca un oraș părăsit. A venit Jurjak la mine, mi-a dat piesa, am ascultat-o și mi-a revenit starea aia nocturnă de pe bicicletă și așa am dezvoltat o mică poveste. E starea unui om în București noaptea cu o mașină. Am vrut să arăt Bucureștiul așa cum îl văd eu noaptea.
La un moment dat, personajul merge să cumpere niște flori, deschide portbagajul unde e iubita lui moartă și se pregătește să o arunce într-un râu. Asta a venit din dragoste, care poate lua tot felul de forme ciudate, iar una dintre ele poate fi omorul. Moartea celui pe care îl iubești. Nu pentru egoul tău, ci din dragoste totală. Crezi că dragostea poate depăși orice formă fizică și ajungi la un grad de nebunie, încât totul devine atât de spiritual între voi și nu mai contează dacă tu trăiești sau ea trăiește. Asta a venit și de la piesă, care mi-a inspirat gândurile astea. Acolo vorbește despre o tipă pe care o iubește foarte mult și vrea să o lase în urmă dar nu poate. Asta cred, cel puțin, uite că nici nu l-am întrebat pe Jurjak dacă despre asta e vorba.”
1. Subcarpați – Balada Românului / Blanoz – Jumătate tu, jumătate nu
M-a sunat Bean cu care mă știam, dar nu era o relație de prietenie, cum avea să se dezvolte ulterior. Mi-a zis că are o piesă, că s-a gândit că ar fi pe placul meu și poate facem un clip. Am ascultat-o și am simțit o presiune foarte mare pe mine. Mi-am dat seama că e cele mai bune piese făcute vreodată în România și nu exagerez doar pentru că e prietenul meu, dar am simțit că asta va schimba totul. Primul meu gând a fost: „Aoleu ce fac?!”. Multe idei de scenariu. Să se vadă sau nu Bean? Oamenilor le palce ca artistul să se uite în ochii lor în timp ce cântă. M-am tot gândit.
Vezi un shooting de modă cu măștile Subcarpați: Mascații
Până la urmă tot gimmick-ul ăsta cu măștile și culorile a venit după ce am văzut un film sud-african, despre un trib care lua niște ciuperici, se băgau apoi în corturi și se vopseau. Erau toți fosforescenți și high. De acolo a venit partea vizuală, și am început să o lipsec de tradițiile noastre. Inclusiv cu măștile alea, făcute de socrul lui Bean, care nu-s de călușari, chit că ăia dansează în felul ăla. Kitra a făcut machiajul lui Bean. A trebuit să-i explic de ce l-am pictat de la brâu în sus, mai ales că vopseaua aia ustura, a stat o zi întreagă așa. A fost nasol pentru el. Și apoi am filmat intro-ul, unde el intră într-o peșteră și se transformă. M-am gândit la transhumanță. Omul care pleacă de la oraș spre țară. Am vrut să filmăm și continuarea, când iese din peșterea aia și se trezește la țară, dar ne-am dus în alte clipuri și nu am mai făcut-o.
Asta a fost reîntoarcerea la videoclipuri, după ce am revenit de la New York. Îmi amintesc că eram foarte stresat. Filmarea a ținut o săptămână întreagă, fără montaj și tot ce ține de post-producție. A fost cea mai lungă perioadă de filmare din cariera mea. Aveam și o cameră uriașă, acum vreo șapte-opt ani, că pe vremea aia nu erau aparate foto care să filmeze așa bine ca în prezent. E ciudat că pe atunci nu era social media, nici nu era Youtube-ul atât de popular, știu că a plăcut dar nu am primit mult feedback. Abia după mulți ani mi-au zis oamenii că a însemnat ceva.
Pentru mine are conotație emoțională. Primul clip după ce m-am decis să mă reapuc de regie. Total lipsit de experiență, mi-era frică de orice, a fost foarte complicat. Și logistic, aveam nevoie de lumină multă, chestii de genu. Bine că i-am avut pe băieții de la Blanoz, care au fost foarte mulți și m-au ajutat cu locații pe la prieteni și așa mai departe. Am făcut 30-40 de clipuri până acum, iar ăsta a fost cel mai greu de filmat. Cel mai hardcore. Dar apoi a mers mai bine. M-am liniștit.”
Urmărește VICE pe Facebook
Mai citește și alte interviuri cu artiști români
Rimaru vrea să salveze rap-ul românesc cu rime alese și lecții pentru viitor
Am vorbit despre selfie-uri cu Mihai Trăistariu
Interviu cu solistul trupei Travka
Dobrică se teme de lung-metraje