Dacă plănuiai să mergi de 1 Decembrie la Alba Iulia și nu ai apucat să-ți rezolvi cazarea, nici nu cred că vei mai găsi ceva pe placul tău. Asta pentru că toate hotelurile și pensiunile sunt ocupate, iar pe OLX vei găsi doar proprietari care vor să se îmbogățească peste noapte. Practic, oamenii și-au golit apartamentele și le-au pregătit pentru o chirie scurtă, în regim hotelier. Așa că un sejur de două-trei zile în Alba Iulia, de Centenar, te va costa în jur de o mie de euro.
E drept, multe din anunțuri sunt listate încă de la începutul lunii noiembrie, semn că românii nu se prea înghesuie să arunce atâția bani, fie chiar și pentru cel mai important eveniment al anului. Evident, faptul că nu ești dispus să cheltui atâta pentru o cazare mediocră la cinci minute de paradă nu te face mai puțin patriot.
Videos by VICE
Cert e că Centenarul este un fel de Untold pentru Alba Iulia, când vine vorba de cazare. Din păcate, Centenarul nu e anual, așa că pentru proprietari e acum ori niciodată. Totul sau nimic. O să-ți arăt mai jos câteva oferte care te vor face să-ți reevaluezi propriul apartament, pentru că, aparent, nici tu nu știi nimic despre imobiliare.
Apartamente „vintage” pentru 800 de euro
Condițiile pe care le poți obține de banii ăștia variază în funcție de tupeul proprietarilor. Am dat de apartamente cât de cât moderne la o mie de euro, dar am găsit și unele de genul ăsta. Majoritatea par a fi niște imobile locuite de o familie, dar golite forțat pentru că un nepot a auzit că poate face un ban ușor.
Nu știu alții cum sunt, dar pentru mine Centenarul nu este atât de important încât să accept o cazare la banii ăia. Deși, dacă stai bine să te gândești, nimic nu e mai românesc decât să-ți petreci centenarul la Alba, într-un apartament în care timpul a stat în loc.
Pentru aceeași sumă, mai poți închiria și acest apartament care se laudă cu vederea panoramică asupra orașului, inclusiv asupra cetății. E un punct interesant, pentru că, nu-i așa, te duci în Alba Iulia ca să vezi parada dintr-un balcon. Dai un ban, dar măcar ai vedere.
Din nu știu ce motiv, canapeaua și fotoliile din apartamentul ăsta sunt acoperite. Nu-mi dau seama dacă este o practică comună pentru proprietari, ca să nu se pună praful, sau este o cerință pentru clienți, adică să nu-și pună fundul pe lucrurile lor.
Tot 800 de euro, dar pentru o garsonieră
Apartamentele de mai sus sunt un chilipir pe lângă oferta asta. Serios, ai atâtea opțiuni interesante, încât la 800 de euro poți lua fie un apartament cu trei camere, fie o garsonieră. Grea decizie. În anunț spune că garsoniera este potrivită pentru o familie, deși are la dispoziție doar o canapea extensibilă.
Partea bună e că ai ceva spațiu în bucătărie, nu că ți-ar trebui în mod special. Nu cred că îți vine cheful de gătit în vacanță. Și oricum, la banii ăia aș avea pretenția ca proprietarii să-mi gătească. Dar na, se pare că nu ai parte nici măcar de un mic dejun. Proprietarii mai au și o colecție impresionantă de magneți pe frigider, ba au chiar și dubluri, în caz că vrei să propui un schimb.
La 900 de euro nici măcar nu înțelegi în ce te cazezi
Anunțul ăsta nu-ți spune mai nimic în descriere, iar pozele sunt sub orice critică. Poate proprietarii cred că cererea e atât de mare, încât nici nu trebuie să-și promoveze apartamentul.
Mă îndoiesc că românii sunt chiar atât de disperați după parade, altfel nu aș fi găsit pe OLX anunțuri valabile de acum trei săptămâni. Cert e că de la 800 de euro până la 900 nu s-au îmbunătățit condițiile cu nimic. Din contră, anunțurile sunt tot mai vagi și condițiile tot mai proaste.
Pentru condiții mai bune, prețul sare de o mie de euro
Prea multe detalii despre acest apartament nu sunt. Din poze se vede că este o mansardă, iar în anunț zice că ar avea 58 de metri pătrați. Nu știu câte camere sau paturi există, dar nici nu poți avea prea multe pretenții la banii ăia, am dreptate?
Culmea e că pentru 1 200 de euro nici măcar nu te lasă sa stai mai mult de o zi. Restul îți promit măcar un sejur de câteva zile, însă mansarda asta e mai cu moț. Ar trebui să spui „mersi” că îți oferă ocazia de a înnopta acolo, că doar nu e Centenar în fiecare zi.
În rest, mai sunt câteva anunțuri cu apartamente decente care nu se apropie de o mie de euro, asta dacă îți dorești foarte mult să vezi paradele, dar parcă tot te bufnește râsul când vezi cum încearcă unii să ciupească un ban din acest eveniment istoric. Presupun că depinde de fiecare român cât de important este Centenarul și câți bani din propriul buzunar pot fi cheltuiți cu o asemenea ocazie. Tu cât de patriot te simți?
Editor: Răzvan Filip