Dori Pană are 26 de ani şi este unul dintre zecile sau sutele de persoane transsexuale care locuiesc în România, iar asta pentru că nu există o cifră exactă. Dar uitați de statistici, oameni captivi în propriul corp şi alte poveşti triste, pentru că Dori e un om fericit.
El a făcut jumătate de facultate la București, a schimbat vreo patru joburi, iar acum lucrează în vânzări și îi merge bine. Are clienți, șeful îl place, colegii ies cu el la bere și pe toți îi doare-n bască că Dori Pană e în buletin Dorina-Mihaela Pană. Pentru ei este colegul care îi face să râdă, cu care pot discuta despre ce fund mișto are o tipă pe stradă sau ce „sâni-dodoloață” are vânzătoarea de la cantină.
Videos by VICE
Dori se îmbracă predominant în culori închise, de băiat hotărât. Chiar şi camera o are decorată-n albastru. Maică-sa îl îmbrăca în roz din cap până-n picioare când era mic şi nu suporta asta. „Eram în stare să-mi sfâșii fiecare volănaș de la rochița roz, ca să nu mai vorbim de funde.” Ura de roz s-a extins până astăzi când, deși a fost culoarea anului, habar n-are ce înseamnă „fucsia”.
Știți fetițele alea de cinci ani care probează tocurile mamelor? Dorina încerca pasta de ras a bunicului și golea câte un spray cu miros de mosc, puternic masculinizat. Nu-i plăceau briz-briz-urile fetiţelor. Se juca la groapa de nisip cu maşinuţe. După o zi de joacă, vecinul Iliuță și-a dat pantalonii jos și s-a pișat din picioare, direct în remorca unei rable de jucărie. Atunci Dori şi-a pus problema: „De ce el se pișă din picioare și eu nu? Am încercat și eu, o făceam pe ascuns în baie. După una-două încercări, am reușit. Era fun!” Cert e că la 21 de ani de atunci, Dori spune că e mișto să fii transsexual. Și iată de ce:
RELAȚIILE SUNT FĂRĂ STRES
Are de vreo jumătate de an o iubită, să-i zicem așa. După ce au încercat totul în dormitor, partenera lui Dori nu-l presează să o ia de soție, nu îl ține treaz cu povești despre rochii de mireasă cu trenă și bebeluși năzdrăvani. În plus, niciodată Dori nu e stresat că și-a uitat prezervativele acasă. Când ești trans, se poate și fără!
VESTIARELE DIN LICEU SUNT UN FEL DE RAI PORNO
El era atras de fete din clasa întâi, când și-a întrebat o colegă dacă ar vrea să se căsătorească cu el într-o zi. Deci îţi dai seama că vestiarul era pentru liceanul Dori un fel de Rai neortodox, cu țâțe primăvăratice, funduri nelăsate și discuții tâmpite, dar funny, ca-ntre fete. Asta până colegele s-au prins că e ceva putred cu Dori și i-au ordonat într-un glas: „Întoarce-te!”. După scena în sine, Dori s-a mutat în vestiarul băieților, pentru că ş-aşa se simțea unul de-al lor.
E MIŞTO SĂ RÂZI DE OAMENI ÎNCUIAŢI
La orice ghișeu din România ocupat de o tanti de 40-50 de ani, cu Acatistul Sfântului Nectarie în buzunar și o icoană cu Fecioara Maria pe teancurile de hârtii, Dori e confruntat cu problema buletinului. Dar pentru că îi plac reacţiile tâmpite ale funcţionarilor, nu se supără. Odată, o duduie l-a întrebat: „Ce-i cu buletinul ăsta? Tu eşti femeie sau bărbat?” El i-a tăiat-o repede cu replica, „Ce contează doamnă, eu sunt aici să trimit nişte bani!” Dori s-a distrat şi săptămâna trecută, la spital, când a mers să-şi facă analizele şi o asistentă striga „Doamna Pană este?” Ochii tuturor celor de la rând s-au aţintit către Dori. M-am pișat pe mine de râs, serios, m-a umflat râsul!”, spune domnul Pană.
NU TE MAI STRESEAZĂ VECINII
Dori stă la etajul patru. Vizavi de el locuiește o văduvă singură, la vreo șaizeci de ani, căreia ba i se strică o priză, ba un bec şi-l chema pe el mereu s-o ajute ca un bărbat serios ce era. Ultima oară, acum o lună și ceva, i s-a înfundat chiuveta. În timp ce lucra, Dori a observat că femeia nu mai avea chiriaşi. „A fost și este încă post, nu voiam, maică, să bag tineri în casă, să păcătuiască, să rupă paturile înaintea Nașterii Domnului”, i-a explicat cucoana. „Dar dacă ați fi închiriat camera pe un an ca mai înainte, cum ar fi fost?”, s-a mirat Dori. „Vine oricum Apocalipsa, s-a umplut lumea de homosexuali, de din ăștia ce trăiesc de-un fel, de unii care sunt femei și se poartă ca bărbații!”, și-a continuat vecina discursul. „Sunt unul dintre ei”, a lămurit-o Dori. Apocalipsa n-a venit, dar nici lui Dori nu i s-a mai cerut să calce în apartamentul vecin. Măcar așa poate și el să-și vadă de timpul lui liber.
POŢI SĂ FII FERICIT ORICUM ŢI-AR FI VIAŢA
Dincolo de momentele hazlii, dar și triste într-un fel, Dori se consideră un om fericit şi împăcat cu sine. Nu are revolte, dileme gen „De ce mi s-a întâmplat tocmai mie?”, nu caută explicații în van pentru cei care nu ar înțelege vreodată că te poți naște femeie „fizic”, dar te poți simți bărbat.
Când era copil evita să folosească WC-urile. Nu știa unde să intre, la fete sau la băieți. „Îmi făceam nevoile acasă sau mă țineam la școală”, își amintește. Într-o zi, la adolescență, a avut curajul să intre hotărât la „Băieți” şi de atunci tot acolo merge. Un an mai târziu și-a cumpărat un binder, adică un fel de corset care aplatizează sânii. De câteva luni, face tratament cu testosteron. I s-a îngroșat vocea, i-a apărut păr pe picioare și pe piept, dar îi e necaz că un prieten ca el are deja și cioc. Acum visează. La o țară nordică, la ziua când va strânge câteva zeci de mii de euro pentru operația de schimbare de sex. Deşi pe diagnosticul de la psihiatru scrie „tulburare de identitate de gen”, pe fața lui Dori se citește fericire. „Știi, mă uit afară, îmi place cum ninge și sunt fericit. Nu-mi fac planuri. Sunt fericit și atunci când cei doi nepoți ai mei, o fetiță și un băiat, uită să mă strige pe vechiul nume. Se mai încurcă și se corectează între ei, le-am explicat ce și cum”, încheie Dori.
Urmărește VICE pe Facebook.
Citește mai multe despre trassexuali:
Un transsexual într-o puşcărie pentru bărbaţi
În Jamaica e mai rău să fii transsexual decât gay
De ce să-ți schimbi sexul când poţi fi tranimal?
În culisele comunității transgender din Istanbul