Sunetistul de la Control mi-a povestit cum se face muzica aia care te unge pe suflet

Orice tânăr frumos și liber știe că cele mai faine concerte din București au loc în Control. Fie că bagi jazz obscur luni, profiți de reducerea de 50% marți, și eventual mai intri în sala Berlin pentru niște muzică locală, te spargi pe techno în mijlocul săptămânii sau îți cumperi bilete în avans pentru trupele alea mari din străinătate, există ceva pentru oricine în clubul de lângă Cercul Militar.

Știu sigur că găsesc mereu ceva interesant, care sună de te caci pe tine acolo. Faza e că, spre deosebire de alte cluburi, unde sunetul se lovește de toate elementele din cameră și ce auzi e asemănător cu ce ai auzi dacă un balaur cu șapte capete ar face un concurs de băut cu Floricica Dansatoarea, aici totul e curat.

Am fost curios să aflu cum reușesc să facă treaba asta, așa că am mers în backstage să-l găsesc pe Ștefan Panea, sunetistul care colaborează cu ei încă din 2009 și lucrează full time acolo din octombrie 2015.

VICE: Cum ai ajuns să faci asta?
Ștefan Panea: Am început foarte ciudat. Eram muzician și m-am decis să mă ocup și de sunet. Primii trei ani de zile au fost dezastruoși și apoi am prins treaba. Mi s-a părut cea mai tare chestie posibilă. M-am lăsat și de masterat din cauza asta. Totul a fost pe cont propriu. Nu am făcut nicio școală sau ceva. Am vrut să fac un curs în Olanda, dar asta ar fi însemnat să mă mut acolo, ceea ce m-ar fi costat o căruță de bani.

Cam câte concerte ai pe săptămână?
Vreo trei-patru. Eu nu fac sunetul la alte cluburi. Doar aici și pentru Vița de Vie. Îmi ajunge. Și nu mă ocup nici de DJii care vin să bage. Eu sunt strict pe partea de live. Mă rog, dacă vine un nume mare, un DJ cunoscut, sau e vorba despre ceva concert electronic mai complicat, normal că mă bag și eu.

Ce faci mai exact în timpul unui concert?
Eu trebuie să fac să sune cât mai bine artistul de pe scenă. Orice cerință are o trupă pe partea tehnică noi trebuie să o îndeplinim. Și aici cam ai tot ce-ți trebuie pentru oricare trupă din România. Trebuie să zic că suntem o trupă întreagă de șmecheri aici, nu sunt doar eu ăla care face totul.

În Control vin și multe trupe destul de cunoscute. Ce se întâmplă când vine una cu propriul lor sunetist?
Se vorbește în prealabil despre chestiile astea. Despre raider-ul tehnic, adică lista lor de cerințe, ce putem să închiriem, toate chestiile astea. De exemplu la o trupă ca Swans trebuie să aduci o grămadă de scule. Și atunci vorbește Cristian Boc cu ei, că el e pe partea tehnică. În fine, ajunge trupa aici și de cele mai multe ori sunetistul lor se ocupă de concert. Nu mă bag peste ei când mixează cât timp nu e foarte deranjantă treaba. Dacă e la modul că e super agresiv sau sare din limita legală de zgomot, atunci le zic să schimbe treaba. Dar din fericire nu s-a întâmplat asta până acum.

Care-s avantajele și dezavantajele sălii Berlin din punct de vedere al sunetului?
Gândește-te că într-un club tu de fapt cânți într-un spațiu rezonant. Dacă ai un sistem de PA bun, un sistem de boxe și amplificatoare cu care să poți să faci față la treaba asta. Noi avem unul foarte bun, un Nexo STM 28, care poate să umple absolut toată sala. Nu-i dăm drumul la un nivel oribil. În cluburi e foarte important să ai un sistem mare și să nu-l dai tare. Când ai patru-cinci sute de oameni în Control, ideea e să sune bine, dar să nu deranjeze la ureche.

Unde ar trebui să stea lumea în Control ca să audă cât mai bine concertele?
E o diferență în funcție de unde stai, clar, dar asta se întâmplă oriunde. Jobul meu e să fac să sune bine indiferent de poziția ta în sală. Și eu zic că am reușit să fac asta. Culmea e că dacă stai sus la balcon sună mai bine. Nu înțeleg de ce. Probabil pentru că e sistemul de sunet ridicat și bate foarte bine sus, dar asta nu e o regulă. E o regulă doar când antifonezi și faci o chestie acustică. Dar așa s-a nimerit aici.

Deci ai recomanda oamenilor să stea sus la concerte?
După părerea mea se aude bine oriunde stai. Problema pe care o întâmpinăm de foarte multe ori e că dacă ai un concert mai slow, cu volum mic, trebuie să dai mai tare, pentru că vorbește publicul. Nu suport chestia asta, dar vorbesc non-stop și asta se aude când pe scenă e un moment mai liniștit. E o chestie oribilă. Chiar recent la Bugge Wesseltoft, unul dintre cei mai șmecheri pianiști din lume, a venit cu o trupă impecabilă și avea momente de intensități foarte mici care tot creșteau. Ei, când erau momentele alea cele mai fine, auzeai „bla bla bla bla" din public. În același timp nu le poți spune să tacă. E un loc de socializare la urma urmei. Aș fi un nesimțit și un ipocrit în același timp.

S-a întâmplat să vină cineva la tine să-ți zică că e nasol sunetul?
O singură dată. Culmea că s-a întâmplat chiar la Vița de Vie, trupa pentru care fac sunetul în mod regulat. Era foarte beat și ne-am tot certat. Am încheiat discuția când i-am dat din buzunarul meu banii pe bilet înapoi. Nici nu mai știu ce reacție a avut, dar i-a luat. Probabil i-a băut.

Există o diferență între a face sunetul pentru o trupă de la noi și una din străinătate?
E foarte simplu: ăia din străinătate se mișcă foarte repede. În sensul că știu foarte bine ce au de făcut și de ce sunt acolo. Ei sunt în turneu, nu stau să o frece la o cafea. Și au și o încredere mare în tine. Trupele românești au un mare dezavantaj la capitolul ăsta. Multe nu au mers într-un turneu extensiv, deci nu-s la fel de rapide.

Ce sfat le-ai da trupelor din România care vor să cânte în Control?
Trebuie să-mi zică exact ce au nevoie înainte de concerte. Pentru că de multe ori nu pun pe foaie toate detaliile. Că vor o sticlă de apă pe amplificator, sau chestii de genul. Se mai întâmplă să vină aici și să ne trezim că vor nu știu câte chestii în plus pe care nu le avem.

Au avut loc și faze super aiurea când o trupă îmi trimitea o listă de cerințe, ajungeau aici și îmi ziceau că „ah, dar nu mai e membrul ăla în trupă". Păi noi am vorbit în prealabil și am stabilit o chestie. Noi încercăm să avem cât mai multe scule pregătite, pentru că nu ai cum să scapi de problemele astea momentan. Oamenii care cântă la noi nu-s muzicieni full-time, nu știu detaliile astea. Mai ales în underground, unde nu ai cum să te susții doar din muzică. Și atunci iau treaba asta ca pe o chestie de relaxare.

Tu cum te pregătești pentru un concert?
Provocarea e că trebuie să te mulezi pe absolut toate stilurile. Să asculți constant muzică. În special trupele care cântă în Control. De multe ori ascult cam o săptămână o trupă care urmează să cânte. Ca să înțeleg exact care e treaba, să-i fac să sune cât mai bine. Nu poți să faci pe toată lumea să sune ca Pantera, care e cel mai ușor lucru de făcut.

Care e cea mai haioasă fază pe care ai văzut-o în Control de la mixer?
La concertul celor de la Mes Quins, la un moment dat Silviu Gherman a zis în microfon: „N-am intrat bine, n-am intrat bine, n-am intrat bine". Mi s-a părut super haios. A fost și o fază când a vomitat pe mine unul din public. Din fericire nu pe mixer. A venit să se uite și el să vadă ce făceam pe acolo și nu s-a mai abținut. Mi s-a părut funny treaba asta. L-am și întrebat dacă e bine și toate alea. Asta e, era foarte beat.

Tu ai mixat vreodată beat?
Da, normal. Să știi că am chestia asta. Beau destul de des. Dar o fac într-un mod OK. Adică beau doar când mă simt foarte safe. Că știu că totul merge bine. Dacă e ușoară treaba și știu că totul e ok, beau. Totuși eu beau zilnic, dar nu mi s-a întâmplat să fiu căzut pe mixer sau ceva. Și adevărul e că auzi mai prost când bei ceva. Cel mai bine auzi când ești treaz. Poți consuma alcool, dar trebuie să-ți știi limitele. Eu am 33 de ani și beau non-stop de la 16 ani. Așa le înveți.

Care a fost concertul tău preferat din Control?
Când vine vorba despre o trupă românească, atunci e concertul celor de la Satellites. Mi se par că sunt foarte actuali cumva. E super mișto ce fac ei. Și sunt doar doi oameni pe scenă. Cosmin are dicție bună, o voce faină, cântă cum trebuie, idei marfă, cântă la chitară, dar nu sună ca o chitară. Mi se pare că ei cresc foarte mult. Și au făcut-o într-un timp scurt.

Dacă vorbim de trupele din afară, cred că toate, dar unul care mi-a rămas în minte multă vreme a fost Hidden Orchestra. Și nu le-am făcut eu sunetul, ceea ce a adăugat la experiență. Când muncesc totul pare mai inginerește. Dacă nu-s mai mixer mă mai detașez.

Amintirea mea preferată din Control e când am făcut sunetul la concertul Lydia Lunch și am ajuns să o cunosc. Asta a fost în Controlu' vechi. A fost James Johnston la chitară, care a băgat și cu Nick Cave. A fost în sine o cântare dezinvoltă, incorectă din punct de vedere al ritmului, tot concertul a fost special.

Și care a fost cea mai nasoală amintire din Control?
Bă, nu am. Chiar nu am. Nu.