Cum ar reacționa America, dacă ar fi bombardată nuclear

Dacă n-ai fost atent la Coreea de Nord pe parcursul lui 2016 – un an în care marile puteri nucleare, gen Rusia, SUA, Marea Britanie și China s-au chinuit să rămână în lumina reflectoarelor geopolitice prin tot felul de tâmpenie – atunci probabil că ți-a fost ușor să uiți că regatul izolat își tot amenință dușmanii cu bomba nucleară.

Și poate c-ai auzit amenințarea asta de-atâta timp încât ți se pare că sună a vorbe goale – numai că și Coreea de Nord a muncit din greu în 2016 ca să producă și să testeze tehologiile conexe, care dovedesc că amenințările sale sunt credibile, în mod special cu ajutorul impresionantei rachete balistice intercontinentale Kwangmyongsong. O rachetă despre care am aflat în februrie că ar putea să nimerească Los Angelesul.

Niște analize recente sugerează că, în 2020, Coreea de Nord va avea o rachetă nucleară „stabilă", care-ar putea să lovească teritoriul american. Dar, conform lui Rodger Baker, principalul analist pe Coreea de Nord al companiei de inteligență militară Stratfor, cu sediul în Austin, Texas, situația nu ține de momentul în care rachetele ar deveni stabile. „Probabil că sunt deja capabili să lovească Statele Unite", a declarat acesta și a adăugat că analiștii din armata americană „lucrează acum cu presupunerea că Coreea de Nord are capacitatea asta, chiar dacă nu a demonstrat-o întru totul."

Cu alte cuvinte, Coreea de Nord e la fel de pregătită pentru un război nuclear pe cât e și prietenul ăla al tău care te tot roagă să-i asculți playlist-ul cu mixuri pregătit să bage muzică la VMA-uri: toți suntem destul de siguri că nu s-ar descurca prea grozav, dar, sincer, cine știe?

Pe la începutul anului, echipa lui Baker de la Stratfor a scris o analiză detaliată a modului în care SUA ar putea să încerce să radă arsenalul nord-coreean de pe fața pământului – și cam care ar fi strategia de represalii a Phenianului. „Sunt niște scenarii cu care e important să te joci", mi-a spus Baker.

În sensul ăsta, Baker m-a ajutat să proiectez ce s-ar întâmpla în ziua primului atac din partea Coreei de Nord – de la reacțiile imediate până la izbucnirea războiului. Anumite părți din prognoza lui m-au uimit. De exemplu, Baker spune că dacă crezi că SUA ar apăsa pe toate butoanele mari și roșii pe care le are la dispoziție, ca să transforme Coreea de Nord într-un crater, probabil nu prea te pricepi la strategie militară.

Având în vedere că știm cam ce tehnologii are Coreea de Nord la dispoziție la ora actuală, putem să presupunem că o rachetă nucleară nu s-ar ivi brusc dintr-un depozit subteran. Coreea de Nord are mai multe potențiale metode de lansare la dispoziție, dar probabil cea mai de încredere ar fi bătrânul – și foarte vizibilul – turn staționar de lansare. Dar Baker mi-a spus că opțiunea asta ar fi, de fapt, cea mai proastă, pentru că le-ar permite serviciilor de informații din țările inamice să se prindă. „Pentru astea ai nevoie de câteva zile până la câteva săptămâni să le montezi și să pregătești racheta", a zis el.

Coreea de Nord a testat cu succes rachetele lansate de submarine, chiar în luna decembrie, numai că rachetele de tipul ăsta nu permit Coreei de Nord decât să atace de la o distanță de câteva sute de kilometri de coastă, iar submarinele greoaie ale Coreei de Nord greu ar ajunge așa departe.

O variantă mai bună ar fi să lanseze racheta de pe un lansator erector transportor, sau TEL. „Le vezi prin filme și la TV – e, practic, un camion mare cu o platformă pe el", mi-a zis. „Durează o oră să scoți racheta din tunel, s-o instalezi și să tragi". Și, ca să se știe, se pare că există câteva TEL-uri în Coreea de Nord, pe care le-a cumpărat din China în 2012 și cu care sunt plimbate rachetele prin Phenian.

Dar Baker pare convins că și o oră e destul timp cât să observe o lume întreagă că urmează să se lanseze o rachetă din Coreea de Nord, ceea ce ar atrage o atenție intensă asupra zonei din partea rețelei naționale de scanuri de radar, a sateliților de imagistică și a echipamentului de urmărire a amprentei termice. „La foarte scurt timp după ce Coreea de Nord face teste, SUA și Japonia emit declarații despre succesul acestora – și asta pentru că au monitorizat toată treaba, chiar și-atunci când Coreea de Nord face un test surpriză cu sisteme mobile", mi-a explicat Baker.

Pe scurt, el zice că nu prea există niciun atac surpriză. „În primul rând, toate sistemele de apărare anti-rachetă sunt puse pe alertă la nivel înalt", mi-a spus Baker. Apoi mi-a explicat că ar fi puse pe poziții navele nipone de apărare.

Încep jocurile de apărare anti-rachetă.

Dar, evident, cea mai bună apărare e un atac bun. Conform analiștilor de politică externă de la Facultatea de Drept a Universității George Washington, dacă spionii ar fi siguri că Coreea de Nord a armat o rachetă cu focos nuclear și țintește către Statele Unite, Statele Unite ar putea să lanseze un atac de preîntâmpinare, în condițiile în care ar avea certitudinea că pot justifica mai târziu atacul în fața ONU drept reacție la un „atac armat iminent".

Decizia asta ar putea să fie luată și fără un telefon din partea Președintelui Trump, zice Baker.

„Cred că, la urma urmei, decizia ar aparține armatei", mi-a spus el. Mi-a mai explicat și că armata apreciază acțiunile de preîntâmpinare. E riscant să aștepți să fii atacat și să speri că va fi respins. Pe de altă parte, dacă ataci și tu la rândul tău „ai șanse 10% să distrugi racheta, ceea ce ar fi de preferat."

Dar e ceva mai complicat să justifici un atac aerian de preempțiune, iar atacurile în sine ar putea să provoace niște reacții de potențială nemulțumire din partea Chinei, a Rusiei și chiar a Coreei de Sud. „Dintr-o perspectivă politică", a spus Baker, „probabil ar fi mai bine să permitem Nordului să lanseze racheta și-apoi s-o împușcăm, decât să atacăm cât timp racheta e încă pe platformă."

Deci nu-i ca și cum nu se pune problema – dar pare neplauzibil că Statele Unite ar lăsa cu bună știință o rachetă nord-coreeană să decoleze de la sol.

Chiar dacă lansarea merge bine, nu-i nicidecum sigur că o rachetă nord-coreeană ar ajunge câtuși de puțin aproape de teritoriul Statelor Unite. Rachetele balistice intercontinentale sunt practic niște nave spațiale sinucigașe care-și încep călătoria ieșind din atmosfera Pământului. „Coreea de Nord a demonstrat deja, prin cel puțin un test, că poate să arunce vârful rachetei, care arăta ca și cum ar fi ieșit din atmosferă și-apoi a intrat la loc", mi-a spus Baker. Dar nu e suficient să intre la loc, dacă în timpul ăsta se deteriorează bomba de la bordul rachetei. „Au făcut niște teste la sol care demonstrează că, teoretic, focoasele lor ar supraviețui re-intrării în atmosferă", a spus acesta.

Apoi, desigur, mai trebuie să te întrebi, fără răspuns, ce-ar ținti o astfel de rachetă. Baker mi-a spus că n-avem nicio certitudine reală când vine vorba de destinația americană a atacului nord-coreean. Kim Jong-un n-a amenințat că ar ataca doar zonele la care poate ajunge, gen Hawaii sau Los Angeles. „Ne amintim de harta pe care au publicat-o în imagini acum câțiva ani, pe care apăreau niște liniuțe care-ar fi putut – sau nu – să ducă direct la Austin",  a spus el.

„Există sisteme de radare la sol care urmăresc situația, precum și sisteme prin satelit care se uită tot timpul fie și numai după amprenta termică a unei lansări", a spus Baker. SUA are în plan de ceva timp să instaleze un sistem de apărare anti-rachetă numit THAAD în Coreea de Sud, dar având în vedere instabilitatea politică prin care a trecut Coreea de Sud în ultimele săptămâni, nu-i nicidecum sigur că sistemul THAAD va fi instalat.

Dacă THAAD există la momentul lansării și racheta reușește să treacă de el, tot s-ar putea să nu treacă de Japonia. Navele Aegis ale marinei nipone ar naviga prin zonă, cum nu se poate mai pregătite să tragă și ele cu rachete defensive.

Dacă racheta traversează cu succes Oceanul Pacific Ocean, responsabilitatea de a le scoate din joc cade pe umerii sistemului de apărare anti-rachetă american din Alaska. Deși sistemul ăla are vulnerabilitățile lui. „Nu e perfect și n-o să fie niciodată perfect", a spus Baker.

Deci dacă Coreea de Nord e super-norocoasă s-ar putea să provoace un nor-ciupercă deasupra unui oraș american.

Cu toate astea, opinia de expert a lui Baker e că „e foarte neplauzibil ca Coreea de Nord să reușească să lanseze doar o rachetă, două. Nu și-ar atinge niciodată ținta, la urma urmei."

Însă Coreea de Nord are mari șanse să-și îmbunătățească în curând capacitățile.

Baker a atras atenția asupra unor rachete cu mai multe focoase – dintre care unele sunt niște super-arme sinistre, aproape inimaginabil de sofisticate – care ar putea să fenteze scuturile americane anti-rachetă. „Poți, teoretic, să ai mai multe focoase pe aceeași rachetă care se duc în direcții diferite și poți să țintești cu ele pe măsură ce coboară și poți să ai și focoase oarbe", a spus Baker. Când Coreea de Nord va pune mâna pe astfel de tehnologie – și e doar o chestiune de timp – afirmația că pot să tragă cu rachete nucleare asupra SUA va deveni credibilă.

Iată un motiv bun pentru care Președintele Trump ar vrea, poate, s-o ia mai ușor cu China: după spusele lui Baker, e foarte posibil ca, în situația unui atac neprovocat din partea Coreei de Nord, China să poată acționa pentru a preveni un al doilea război în Coreea.

„China a insinuat că, în situația în care Coreea de Nord declanșează un conflict militar, ei ar putea să intervină la Phenian și să preia controlul asupra nordului Coreea de Nord și să nu ofere sprijin militar suplimentar regimului nord-coreean", a spus Baker. „Nu cred că China se așteaptă să fie considerată egalul Statelor Unite într-o astfel de confruntare."

Dar nu toți analiștii sunt de părere că China s-ar întoarce împotriva aliatului său, Coreea de Nord. Joel S. Wit, de la Institutul SUA-Coreea de la Școala de Studii Internaționale Avansate de la Johns Hopkins a scris în New York Times că, deși China a făcut presiuni asupra Coreei de Nord pentru dezarmarea nucleară, atitudinea lor nu s-a schimbat în general. „O Coree aliată cu Washingtonul, la granița cu China, ar fi o veste proastă pentru Beijing, având în vedere rivalitatea continuă din Asia dintre China și Statele Unite", scria acesta.

Trump a indicat c-ar fi dispus să folosească arme nucleare împotriva ISIS, deci ar fi logic să presupunem că le-ar folosi și în niște represalii împotriva Coreei de Nord, nu? Baker crede că nu.

„Cred c-ar fi foarte neplauzibil, pentru că Coreea de Nord are foarte puține arme, iar Peninsula Coreeană e de dimensiuni foarte mici. Efectele unui bombardament nuclear asupra Peninsulei Coreene ar fi de proporții și ar implica o reconstrucție pe termen lung, în cel mai bun caz – inclusiv în  Coreea de Sud."

În schimb, Baker preconizează „o rachetă mare de croazieră, urmată de o campanie aeriană împotriva întregii artilerii nord-coreene de pe front." Astfel, artileria nord-coreeană din linia frontului ar fi dezactivată, odată cu sistemele de rachete mobile ale țării. Toate astea s-ar întâmpla în timp ce „s-ar aduce resurse suplimentare în zonă", a declarat Baker.

Acum că ambele tabere au folosit arme, contează mult mai puțin cine-a început și aici devine foarte interesant raportul Stratfor despre care scriam la început despre izbucnirea unui conflict între Coreea de Nord și tabăra SUA-Coreea de Sud. Practic, „primele câteva ore ale conflictului reprezintă momentul în care Coreea de Nord trebuie să se folosească de absolut toate instrumentele pe care le are", mi-a spus Baker. El crede că Coreea de Nord ar recurge la „instrumentele tradiționale", printre care s-ar putea număra armele biologice sau chimice – „mai degrabă chimice decât biologice" – în încercarea de a încetini orice efort la sol din partea Statelor Unite și de a provoca niște daune temporare, dar serioase în nordul Coreei de Sud.

Dup-aia e război, iar Baker nu dă mari șanse Coreei de Nord.

În afară de vreo schimbare bruscă de atitudini politice, datorită căreia coreenii din sud ajung brusc să-l iubească pe Kim Jong-un, Baker mi-a spus că „putem lesne presupune că într-un conflict care-ar implica și Statele Unite – și poate chiar un conflict care-ar fi doar între cele două Coree – Coreea de Nord greu ar putea să câștige."

Traducere: Ioana Pelehatăi