Sunt sigur că și tu ai o listă cu lucruri pe care musai vrei să le faci în viață. Aș paria însă că un pelerinaj nu face parte dintre ele. Eu am vrut însă să investesc un weekend și 170 de lei într-o vizită pe la mănăstiri și mormântul lui Arsenie Boca, organizată de o agenție de turism. Poate visul tău pentru un city break e un oraș european, o cafenea în Paris – nici al meu nu e departe -, dar pentru o mulțime de credincioși viața e mai împlinită când ajung la locurile sfinte.
Povestea mea printre credincioși, apă sfințită, autocar și România începe dintr-un punct prost. Sunt mai degrabă în echipa nihiliștilor, agnosticilor, ateilor. Cred în icoane făcătoare de minuni cam cât cred în duhul lămpii. D-aici am pornit, pentru două zile, într-un univers paralel mie.
Videos by VICE
Mi-am început weekendul cu sendvișuri „de dulce”
Ca să ajungi la mănăstiri te trezești devreme. E 4.45 și eu fac cinci sendvișuri cu pui și cașcaval. Păcătuiesc din start, dar sper și știu că părintele înțelege. Pentru drum mi-am pus de o parte și hainele bune de biserică, atât cât știu eu despre cum ar trebui să te arăți în fața divinității. Sunt pregătit, încep lungul drum spre cele sfinte cu smerenie spre Piața Victoriei, de unde pornește autocarul spre tripul spiritual. În parcare vreo 40 de oameni așteaptă. Îi recunosc, sunt de-ai mei, colegi de drum, mai puțin de credință.
La drum pornim după ce preotul Dumitru spune o rugăciune. Popa cu ruga, șoferul cu muzica, d-aia și din radio cântă, aproape poetic, Niggas in Paris. Coleg de călătorie mi-e Costel, un electrician divorțat care merge pentru a treia oară la mormântul lui Arsenie. E încă dimineață, mi-e somn, dar încercările vieții nu mă lasă să dorm, că peste jumătate de oră se strică autocarul.
Citește și: Românii cred în duhuri rele, deochi, fantome, blesteme, deși spun că nu sunt superstițioși
A fost oare doar o simplă coincidență? Ne-a salvat părintele Arsenie de la un dezastru sau e ăsta un semn rău și ar trebui să ne întoarcem? Nu știu, n-am răspuns, dar îmi fac prieteni.
Șoferul ne rezolvă dilemele: se futuse bateria. A venit un tip cu mașina din București și i-a dat curent. Mașina pornește fix când tanti Sinica citește un pasaj super important dintr-o carte a părintelui și exclamă: „Incredibil, fix când citeam rugăciunea asta! Să-i mulțumim Domnului!”
Ne-am făcut cruce, i-am mulțumit lui Dumnezeu și părintelui Arsenie că ne-a ajutat și sperăm la cele bune.
Mănăstirea dintr-un lemn e un fel de popas religios
Povestea acestei mănăstiri e cel puțin de basm. Acum mulți ani a zis cineva că a auzit de la altcineva că un călugăr a găsit în scorbura unui stejar secular o icoană făcătoare de minuni cu Maica Domnului. Adică atunci nu era făcătoare de minuni, dar a devenit ulterior.Tipul a mai auzit și niște voci sau a avut un fel de vise, așa că a tăiat stejarul și a zis că trebuie să facă mănăstire, altfel nu se mai poate. Oricum, acum nu e aceeași mănăstire, pentru că a reconstruit-o Ministerul Marinei prin anii ’30, dar gestul contează. Până la urmă nici Vaticanul nu mai are decât la subsol piatra lui Sfântul Petru.
Citește și: Cum îți salvează Biserica Ortodoxă Română spiritul luându-ți banii
O măicuță cu baston din fier ne tot spune detalii din povestea asta, plus multe alte indicații plictisitoare despre relația strânsă între conducătorii țării și Biserică. O invidiez, zice totul dintr-o suflare ca pe o poezie recitată la grădiniță și are numai exprimări de genul „se vorbește”, „se presupune”, „se zice”.
Cu buzele umede, pline de dorință de salvare, în pragul epifaniei, oamenii se apropie de icoană și o sărută sau o ating duios cu palmele. Unii lăcrimează.
În foaierul mănăstirii, măicuța stă plină de autoritate la măsuță și colectează taxa pe har spiritual. Lumea se îmbulzește și se tocmește. Oare cât mai face o icoană magică în ziua de azi? Un domn îi întinde portofelul neveste-sii care îl tot întreabă cât să dea. Sătul de calcule răbufnește și el: „Dă-i pe toți, să nu mai fie!”.
La Mănăstirea Lainici pui mâna direct pe moaște
Am ajuns direct la slujbă. Aici sunt moaștele Sfântului Irodion. „Este foarte bine să mergi măcar o dată la moaștele lui, sunt deschise și poți să le vezi și nu ai des ocazia să vezi și să săruți moaștele așa de aproape!”, zice Iosif, un fost student la Politehnică, tipul cu care am aflat că voi dormi în pat la pensiunea din Hațeg. Ghinion sau mâna divină, nu mai aveau paturi de o persoană.
Tot aici am mai dat de o taxă pe magie: acatistul. Pe-o foaie de hârtie notezi numele unor oameni pe care îi iubești, oameni bolnavi sau oameni în nevoie (adică viii) și cărora vrei să le meargă bine pe Pământ. Mai dai acatist și pentru răposați, că vrei să le meargă și lor bine în lumea de dincolo.
Citește și: Am vorbit cu oameni care au renunțat la religie ca să văd unde e Dumnezeu
Dacă ești într-un trip de genul și faci cinci mănăstiri în două zile trebuie să ai minimum două foi și, dacă ești cu adevărat serios și cuvios, vii cu ele de acasă. Cei experimentați vin și cu o mică rugăciune deja scrisă. Duci foaia la biroul de predare a acatistului, unde te așteaptă un secretar oficial delegat special din partea Domnului (sau a Bisericii) care îți preia acatistele și, desigur, liantul principal dintre rugăciunea rostită ulterior de preot și Dumnezeu: banii.
De bun-simț e să dai măcar cinci lei pentru un acatist, dar dacă nu ai e OK. Doar să nu se mai repete, că preoții sunt de treabă cu chestia asta, dar cu voința Domnului nu te joci. Trebuie să mai notezi pe foaie și data când vrei ca părintele să spună rugăciunea. Nu știi ce preot o să recite acatistul, dar speri să fie unul cu un har bun.
În tot roiul ăsta de oameni care scriu acatiste și separă banii, am asistat și la câteva dialoguri despre cum separi credincioșii de restul lumii:
Preot: 20 de lei, doi adormiți.
Femeie simplă de la sat, credincioasă: Decât doi morți, da. Săru’ mâna părinte!
O altă femeie intră în scenă.
Preot: Ce-s ăștia?
Femeie: Adică?
Preot: Adică vii sau adormiți?
Femeie: Vii, vii, părinte. Doamne ferește…
Preot: Păi, de ce nu scrieți aici. De unde să știm noi?
Preot: Așa, bun. Vii, zero șase, zero patru. Haideți, poftiți, mai repejor!
O bătrână cu patru foi A4 pline față-verso.
Preot (se uită pe ele, zici că ar corecta o teză): Să nu mai scrieți atâta, că știe Domnul ce trebuie, da? Bun. Deci 20 cu 20, 40. Zero șase, zero șapte, zero patru. Haideți, nu vă-mpingeți!
O femeie pe la vreo 40 de ani vine cu o foaie mică și cu un singur nume.
Preot: Ce-i asta? Adică pentru ce trebuie?
Femeia: Păi, pentru Marius al meu să ia Bacul.
Preot: Și când e Bacul?
Femeia: Prin iunie.
Preot: Iunie, iunie, dar ce dată?
Femeia: Ah, dar nu știu, că nu s-au afișat încă datele.
Preot: Până în iunie e cale lungă. Deci aprilie, mai, iunie. Ăhăăă. Trei luni. Se vine prin mai pentru iunie. Noi scriem aici, dar să și învețe băiatul, da?
Femeia: Ah, cum să nu, părinte? El învață foarte bine!
Preot: Dacă învață e bine. Cinci lei, da?
În sfârșit: Prislop și mormântul lui Arsenie Boca
E 20.30 și suntem, în sfârșit, la Mănăstirea Prislop. Toată lumea găsește în problema de dimineață cauza pentru care am ajuns atât de târziu la mormânt, dar au timp și de optimism: „măcar am evitat cozile alea la care e omor, se calcă lumea în picioare”, zice tanti Sinica, poate cea mai credincioasă pelerină din tot grupul.
Deja am învățat mersul: slujbă, acatiste, donații, lumânări aprobate de Patriarhie. Femeia cu handicap locomotor se duce la mai mulți călugări, îi pun mâna pe cap, citesc rugăciuni, ajungem la mormânt. Lucrurile devin serioase.
Oameni în jurul meu scot vorbe de aur: „Trebuie să vii cel puțin o dată-n viață-n la mormântul lui Arsenie Boca!”, „Eu am auzit că de trei ori ar trebui!”, „De fiecare dată când ai ocazia trebuie să treci și să spui o rugăciune la mormântul părintelui!” Părerile-s împărțite, dar important e că am ajuns la punctul culminant al pelerinajului.
Lumea stă maximum un minut, sărută crucea mormântului, stă în genunchi, plânge, suspină, se vaită, cere îndurare, alinare. După vreo 15 minute de așteptat se face întuneric beznă și eu am probleme. Sorin, paznic la mormânt, se ia de mine și de tanti Maria, o văduvă de vreo 80 de ani, că facem poze. „Dar ce-o fi așa mare secret?”, mă întreabă tanti Maria. Habar n-am.
Sunt la Arsenie Boca, față-n față cu cel mai popular călugăr din România, făcător de minuni. În timp ce meditam la chestia asta, îmi taie legătura cu divinitatea telefonul unei femei din grup. Sorin intervine ardelenește: „Auziți, doamnă, DOAMNĂ! Da’ închideți telefonu’ cela că nu e frumos. Sau plecați d-icilea, că lumea se roagă!”
O femeie e nemulțumită că am ajuns prea târziu și nu a mai prins deschis la magazinul cu obiecte bisericești. „Lăsați, doamnă, toate-s a fel! Că luați de aici sau de la altă mănăstire, tot aia”, o conselează aproape zeflemitor tanti Maria. Îmi place tot mai mult, pare cool, mă anturez cu ea. O macină curiozitatea despre Arsenie și mergem împreună la un preot să-l întrebăm mai multe.
Preotul Dumitru se uită la ea și, ușor luat prin surprindere, îi dă răspunsul ăla bun: „Doamnă, ar trebui să stau vreo trei ceasuri să vă răspund. Cel mai bine cumpărați cărți d-aici și aflați tot ce trebuie să știți despre viața și miracolele sale.” Cedăm, mergem mai departe, dar mă consolează pentru pierdere: „Habar n-avea. Acum ce-oi face? Îmi dau doctoratul în Arsenie Boca? Eh… povești pentru copii. Dar nu suntem și noi copiii lui Dumnezeu?”.
La izvor iei credința în sticle
Oamenii pun acatiste ca la loto, le admir determinarea. Deja am bifat câte-o oră la fiecare mănăstire și principalul obiectiv a fost să-i scrie Domnului. Sper să aibă timp să citească sau asculte. Mergem mai departe, spre izvor, luăm apă d-aia bună, cum nu găsești la București.
Oamenii dezbat o problemă reală: e apa de la izvorul părintelui sfântă sau nu? Unii spun așa, alții pe dincolo. Tehnic, ea nu a fost sfințită oficial, ca la Bobotează, dar mai credem în povești d-astea? Este izvorul unde însuși Arsenie a fost, calități miraculoase. Nu mai pot fi contestate.
„Luați repede, repede că se termină!”, se crede hazliu un enoriaș. Glumă la prima mână, dar n-ai ce să mai zici când vezi lăcomia din ochii oamenilor. Și-ar îndesa bidoane peste tot, mare minune să le care pe toate. „Da’ ce faceți, domnule, luați și dați la tot satu’?”, întreabă un alt glumeț de serviciu. Se umplu sticlă, se bea apă, se pune de o parte pentru boli, pentru frecție, pentru cafeaua de dimineață. Gata, se încheie și experiența mea în pelerinaj.
În România au apărut câteva sute de articole despre Arsenie Boca. Chipul lui a ajuns aproape peste tot, de la icoane d-alea mari pentru biserică la d-alea mici cumpărate din China cu un dolar bucata. Sfânt încă n-a ajuns, oficial, dar este cel mai bun vector de imagine pentru BOR. Care câștigă bani frumoși de pe urma lui.
Cred că aici te-ai aștepta să-ți spun o concluzie, ce am învățat din pelerinajul ăsta. Nu prea mare lucru. Dar, am întâlnit oameni noi, am văzut cum se comportă, pe ce mai cheltuie banii, și ce-i motivează. Credeam că speranța îi motivează, dar nu mai sunt așa sigur: mai degrabă cred că e vorba despre un reflex al unor oameni care își imaginează că așa își asigură un bilet doar dus către Rai.
Citește mai multe despre Arsenie Boca și mitul lui:
Iisus și Arsenie Boca n-au nimic mai bun de făcut decât să apară pe pereți, garduri, copaci și grătare
Am fost la International Tattoo Convention, din București, și l-am găsit pe Arsenie Boca
Cum vede un român din Congo secta lui Arsenie Boca
