Se pare că știința ne-a făcut-o din nou. Cercetătorii de la o universitate americană au descoperit că dacă bei o groază de vodcă cu Red Bull sau orice altă combinație de vodcă cu energizant are un efect asupra creierului tinerilor similar cu cel al cocainei.
Într-un experiment, profesorul Richard Van Rijn de la Universitatea Purdue, Indiana, a descoperit că șoriceii adolescenți cărora li s-a dat un amestec de alcool și cafeină au avut aceleași reacții fizice și neurologice ca cei pe cocaină. „Se pare că cele două substanțe puse laolaltă duc la schimbări în comportament și în neurochimia creierului”, a zis el.
Videos by VICE
În fine, după ce am auzit veștile astea, m-am gândit imediat la traficanții de cocaină. Gândește-te doar: de ce aș vrea – ipotetic vorbind – să sparg 80 de lire pe niște cocaină, când pot să obțin același efect dintr-un mix de vodcă și Monster?
Ca să văd dacă traficanții de cocaină se tem că afacerea lor va avea de suferit, i-am sunat pe câțiva. Mai jos poți vedea ce am vorbit cu cei care nu mi-au închis telefonul în nas sau m-au înjurat, cu numele schimbate din motive evidente.
VICE: Salut. Nu vreau să cumpăr droguri.
Kevin: Pe bune?
Vreau doar să te întreb dacă ai auzit că dacă amesteci vodcă cu energizant obți același efect ca la cocaină?
Pe bune? N-am auzit de așa ceva.
Crezi că treaba asta îți va da peste cap afacerea?
Sigur că nu. E cea mai tâmpită chestie de care am auzit, vodca și RedBull există de când mă știu.
Crezi că e adevărat că-s același lucru?
Depinde care e știința din spatele lor, dar nu cred că e posibil pentru că sunt substanțe complet diferite. Mie-mi sună ca reclamă la RedBull.
Sunt cât se poate de sigur că nu-i vorba de așa ceva. Dar să zicem că au același efect, de ce una e legală, iar cealaltă nu?
Păi, cocaina nu e legală din mai multe motive…
Cum ar fi?
Păi, la dracu, nu știu care-s alea. De ce e Red Bull legal? Nu conține spermă de taur sau ceva de genul? Nu contează cu ce e amestecată cocaina ta, Red Bull e din spermă de taur.
Mulțumesc, Kev.
Bună, Fred. Ai auzit că amestecul de vodcă cu energizant ar avea același efect asupra ta precum cocaina?
Fred: În sensul că îți mărește pulsul și te ține treaz? Da.
Ți-e teamă că vei rămâne fără clienți?
Cred că oamenii nu sunt încă pregătiți să renunțe la a trage pe nas.
Deci încă crezi că cocaina mai are ce să ofere?
Da, desigur, cred că ritualul ei e mult mai poetic decât amestecarea vodcii cu Red Bull.
Clar. Atunci de ce nu e legală, dacă e mult mai poetică decât combinația vodcă-Red Bull?
E cumva legală, în termeni de consum personal.
Ok. Mersi, Fred.
Bună, Sheila, știi că dacă amesteci vodcă cu energizant ar trebui să aibă același efect asupra creierului ca o linie de coca?
Sheila: Nu, habar nu aveam. Mă îndoiesc.
De ce?
Cred că mixul ăla e mult mai periculos.
Crezi că genul ăsta de băuturi te vor lăsa fără afacere?
Nu, oamenii se dau în vânt după ambalaj. Dacă dai vodca cu Red Bull în pachețele și cocaină în doze, oamenii tot vor plăti pentru orice e pe ambalaj.
E o teorie interesantă. Dar crezi că cocaina are mai multe de oferit?
În sensul de placebo, da. Dacă ambele au același efect, ambalajul va oferi mereu mai mult.
De ce?
E clar că oamenilor le place efectul drogurilor, dar există și un soi de romantism în rebeliunea de care dai dovadă dacă le iei.
Ce profund. Atunci de ce nu e și cocaina legală dacă are același efect?
Pentru că există un război al drogurilor.
Ești de acord cu ideea că există un război?
Deloc.
Dar dacă n-ar fi unul, tu ai rămâne fără afacere.
Da, e adevărat. De fapt, stai, tot aș avea o afacere; e aceeași chestie ca-n cazul marijuanei care e legală în SUA, aș avea mai mulți oameni cărora să le-o vând.
Citește și M-am întâlnit cu unul dintre cei mai mari traficanţi de droguri de pe Silk Road
Bună, Bruce. Ai auzit că vodca cu energizant are același efect ca o linie de coca?
Bruce: N-am auzit de așa ceva. Nu sunt de acord cu asta.
De ce nu? Știința spune asta, nu poți să contrazici știința.
Păi, când termin o combinație din asta automat mai vreau una imediat și încep să fac ca toate alea dacă nu o obțin.
Adevărat. Crezi că veștile astea vor afecta traficul de cocaină?
Deloc.
Urmărește VICE pe Facebook
Mai citește despre traficanți:
Cei mai căutaţi zece traficanţi de droguri din lume
Cum erau petrecerile unuia dintre cei mai tari traficanţi de arme din istorie
Confesiunile tipului care livrează droguri pentru traficanţi