În perioada asta, fiecare om de pe internetul românesc are o părere despre criza refugiaților. Din nefericire, foarte mulți internauți își formează opiniile pe baza unor informații mincinoase, răspândite de pagini de Facebook & site-uri super naționaliste, fundamentalist ortodoxe sau dacice, a căror unică agendă este să provoace și să semene panica. Iar informațiile astea se viralizează rapid, circulând mai ceva ca postările lui Poptămaș.
Până și oameni decenți, pe care nu i-ai putea acuza că sunt din cei care cred că ortodoxia e mama religiilor și că dacii au construit piramidele, au căzut în capcană și-au luat de bune știri false sau filmulețe vechi de câțiva ani, scoase de la naftalină și prezentate ca fiind actuale.
Videos by VICE
Problema e că, deși toată lumea are impresia că e informată și știe tot ce trebuie să știe pe marginea acestui subiect, adevărul e că cei mai mulți n-au habar că sunt manipulați în cel mai josnic mod posibil. Dar să le luăm pe rând:
Refugiații sunt teroriști
Fotografia, care ne sugerează că unul din refugiații musulmani ajunși în Macedonia ar fi un fost membru al ISIS, s-a împrăștiat ca un cancer pe internet. A fost (și încă mai este) folosită de propagandiștii de doi lei ca dovadă incontestabilă că, iată!, ISIS profită de valul de migrație și de naivitatea europenilor ca să-și infiltreze luptătorii în țările UE. Au fost mii de share-uri la fotografia asta și nimeni nu s-a întrebat cum stă treaba de fapt.
Fotografia s-a dovedit a fi scoasă din context. Omul din imagine, Laith Al Saleh, este un fost comandant al Armatei Siriene Libere, adică a luptat contra teroriștilor de la ISIS. Mai mult, înainte de izbucnirea războiului din țara sa, a lucrat ca tencuitor în orașul său natal, Aleppo.
Refugiații sunt exclusiv bărbați care merg la sală și vin să ne invadeze
O altă dezinformare care s-a răspândit masiv pe Social Media de la noi este aceea că refugiații nu sunt victime ale războiului și nu fug de teama să nu încaseze gloanțe, ci sunt bărbați care-și lasă femeile și copiii acasă și vin chitiți să islamizeze Europa. În sprijinul acestor afirmații au fost folosite fotografii care ne prezintă niște bărbați musculoși și-n putere.
Numai că aceste fotografii n-au absolut nicio legătură cu realitatea refugiaților. La o banală căutare cu Google (click dreapta+search Google for this image), afli că fotografiile sunt realizate în 2013, deci acum doi ani, undeva prin Australia, adică la mii de kilometri distanță. De altfel, dacă te uiți mai atent pe imagini, pe uniforma albastră se poate citi „Australian Customs and Border Protection”.
Dar asta n-o să-ți spună site-urile care încearcă să te convingă că refugiații sunt niște brute care vin să te omoare. Au apărut postări și meme-uri care o să-ți spună că suntem invadați. Cum e și tâmpenia asta, care folosește o poză luată dintr-un documentar despre ISIS și sugerează că băieții ăștia cu puști și fețe acoperite sunt deja în fața casei tale. Culmea, ironia supremă este că versurile din meme sunt dintr-o melodie cântată de Puya, în care rapperul nostru spune că românii sunt cei care invadează Europa.
Refugiații musulmani vin să ne violeze femeile
Ca să inflameze spiritele și să provoace reacții ostile împotriva refugiaților, site-urile astea se folosesc de cele mai mari temeri ale oamenilor. Și cum poți să sperii mai rău pe cineva decât să-i spui că refugiații o să vină și-o să-i violeze toate rudele apropiate? Nu există baze reale ale acestei afirmații, dar ce mai contează?! Se induce ideea că refugiații musulmani sunt niște animale care, odată primiți în țările europene, vor începe să violeze tot ce prind. Iar poza de la acest articol n-are nicio legătură cu Europa, imaginea fiind surprinsă la Kabul, în Afghanistan, în anul 2009.
Sunt promovate scrisori anonime ale unor români din Germania
E cea mai simplă metodă să impresionezi cititorul naiv. Inventezi o scrisoare, îți expui toate prejudecățile rasiste și apoi o publici anonimă, pretinzând că ar fi scrisă de un român care a văzut pe viu urgia din taberele refugiaților.
Nu există nume, nu există sursă, nu există nici măcar vreun print screen, absolut nimic care să confirme autenticitatea acelor rânduri. Așa e ușor, pot să zic și eu c-am primit o scrisoare anonimă de la un fost fundamentalist ortodox care povestește ce orgii homosexuale se petrec la întrunirile dintre fundamentaliștii ortodoxi.
Printre ajutoarele pentru refugiați se strecoară arme și muniție
Ieri, a circulat serios știrea conform căreia un transport de arme capturat în apropiere de Insula Creta, în Grecia, ar fi fost, de fapt, ajutoare pentru refugiații ajunși în Europa. Știrea a fost preluată de toate site-urile și paginile extremiste și a strâns mii de share-uri, înspăimântând populația.
Dar adevărul e altul. Vasul de pe care au fost confiscate armele se îndrepta spre Libia, iar în presa externă informația a apărut la începutul lui septembrie. Deci, pe lângă faptul că e falsă, informația nici măcar nu este nouă, fiind folosită abia acum, pentru a spori teama.
Memeurile cu Hitler au devenit de actualitate
Consecință a urii care s-a instalat în colțurile tenebroase ale internetului, au început să prindă și meme-urile naziste. În lumina în care refugiații musulmani sunt prezentați ca o sub-rasă, animale care merită stârpite de pe fața pământului, Hitler nu mai e considerat așa rău. Ba chiar s-a transformat într-un băiat simpatic, iar cei care și-au propus să dezinformeze își pot face treaba cu el.
A, și-au apărut și meme-urile care să sperie studenții români, că vin teroriștii și le incendiază căminele.
Aylan, copilul sirian înecat, ar fi fost aranjat ca să dea bine în poză
Cum românul este mai inteligent decât toată lumea, vede conspirații peste tot. Pentru el, nimic nu e ceea ce pare și sigur cineva încearcă să-l manipuleze și să-i distragă atenția de la ceea ce se întâmplă cu adevărat. După ce a apărut fotografia cu Aylan, copilul sirian găsit mort la malul mării, au apărut adepți ai teoriei conspirației, care susțineau că Nilufer Demir, fotografa, în complicitate cu jandarmul turc, ar fi mutat cadavrul pentru a obține un efect vizual mai bun și a transforma fotografia într-un simbol. Ipoteza asta a fost alimentată de o a doua fotografie, în care, între niște stânci de pe plajă, un jandarm stă lângă cadavrul unui copil.
Adevărul este, însă, că toată teoria asta nu stă în picioare. Copilul din a doua fotografie are încălțări cu talpa roșie, iar cel de-al doilea cu talpă maronie, dar și părul mai lung decât Aylan, fiind, probabil, fratele acestuia. Sigur, nimeni nu s-a sinichisit să dezmintă această tâmpenie, așa că mulți au rămas cu impresia inițială, cum că la malul mării, lângă un cadavru de copil, a avut loc o ședință foto în toată regula, cu scopul de a sensibiliza populația.
Iar toate minciunile astea nasc comentarii precum acesta:
și îndemnuri la luptă izvorâte din tastaturile unor urmași ai dacilor:
Urmărește VICE pe Facebook
Citește mai multe despre rasiști:
Familiile de minori romi sunt foarte cuminți
Doi nemți neo-naziști au urinat pe o familie de imigranți
Zece semne că Băsescu se transformă în Vadim Tudor