Mediu

Compania care a dat milioane de dolari să te facă să crezi că nu există schimbări climatice

poluare

Pe 21 octombrie, cu câteva zile înainte de procesul ExxonMobil cu statul New York pe seama faptului că a mințit investitorii despre riscurile schimbărilor climatice, o echipă de cercetători a publicat un raport amplu despre campania de decenii prin care compania a indus în eroare publicul despre realitatea crizei climatice.

În timp ce executivul companiei de combustibil fosil – cum ar fi Rex Tillerson, care a plecat din ExxonMobil în 2017 ca să devină secretarul de stat al lui Trump – știa un lucru de la oamenii de știință pe care-i angajaseră, ei spuneau altceva publicului, o altă variantă investitorilor, iar lor înșiși altceva. Argumentele pe care industria combustibililor fosili le aducea ca să minimizeze schimbările climatice nu aveau niciun sens când erau puse laolaltă, un lucru pe care autorii raportului de la Center for Climate Change Communication l-au numit „contrarianism contradictoriu”. (Ironia e că centrul se află în Universitatea George Mason, unde au loc și proiecte ale fraților Koch, cum ar fi Mercatus Center; familia Koch se numără printre cei mai agresivi fondatori ai rețelelor care neagă schimbările climatice.)

Videos by VICE

„Negarea schimbărilor climatice duce lipsă de consistență pentru că nu se bazează pe dovezi științifice, ci merge mai mult pe ideea de a continua afacerile în ciuda climei”, au scris cercetătorii. „Negatorii resping știința pentru că sunt împotriva soluțiilor propuse și necesare schimbărilor climatice.”

După cum reiese din raport, companiile energetice știau de decenii întregi că schimbările climatice erau reale, însă n-au făcut nimic să-și schimbe practicile care duc la asta, ci au indus în eroare publicul, printr-o campanie care includea cunoscutul advertorial din New York Times despre „Știința Îndoielnică” a schimbărilor climatice. Companiile au încercat să creeze o poveste falsă care spunea că nu există dovezi științifice că omul cauzează schimbările climatice și au pus presiune pe publicații să acopere problema ca și cum existau dubii. (Pe partea asta chiar le-a ieșit.)

La ExxonMobil, conform procurorului general din New York, aversiunea pentru adevăr era atât de împământenită încât a ajuns și-n practicile lor de afaceri. Compania și-a înșelat investitorii când le-a spus că anticipa o creștere a costurilor și taxelor legate de mediu, însă nu le-a pomenit adevărata sumă și nici nu le-au incorporat în planurile financiare publice.

„Exxon a oferit asigurări false că se ocupă de riscurile economice aduse afacerii de politicile și reglementările care se așteaptă să fie adoptate de guvern pentru schimbările climatice”, spune plângerea inițială de acum un an. „În loc să se ocupe de riscuri în maniera prezentată investitorilor, Exxon a apelat la practici interne care erau în contradictoriu cu ele și de care primii nu fuseseră anunțați, astfel a expus compania la un risc și mai mare față de legile pentru schimbările climatice, decât știau investitorii.”

Cel puțin două rapoarte publicate de acționari în 2014, numite „Energy and Carbon-Managing the Risks” și „Energy and Climate”, au fost aprobate de executiv, printre care se număra și Tillerson, conform Climate Liability News. Plângerea din prezent spune că ambele rapoarte conțineau informații frauduloase.

Biroul procurorului general a început să investigheze ExxonMobil sub Eric Schneiderman, care și-a dat demisia după ce a fost acuzat de mai multe femei că le-a hărțuit sexual.

Acuzațiile se bazează în mare pe investigațiile pornite de la materialele InsideClimate News, care arătau că ExxonMobil a făcut cercetări pe impactul schimbărilor climatice la nivelul afacerii sale încă din anii 1970, ba chiar a folosit milioane de dolari în campanii de dezinformare în care a subestimat capacitatea oamenilor de a înțelege ce va urma.

„Se știe de 60 de ani de pericolul pe care-l prezintă produsele companiilor de combustibil fosil pentru încălzirea globală. Dar în loc să atenționeze publicul sau să facă ceva să schimbe asta, au orchestrat o campanie masivă de negare ca să-și protejeze profiturile”, a declarat unul dintre autorii raportului, Geoffrey Supran, pentru Los Angeles Times. „Dovezile sunt indiscutabile: Exxon a păcălit publicul.”

James a cerut Curții să forțeze compania de combustibil fosil să plătească amenzi între 476 de milioane de dolari și 1,6 miliarde, deși numărul poate crește. ExxonMobil a generat un profit de aproximativ 279 de miliarde de dolari anul trecut.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.

https://business.facebook.com/viceromania/