În ziua aia copiii începeau să învețe o poezie pentru serbare: „O fetiță se ducea la grădiniță". Patricia a ascultat-o pe educatoare citindu-le de câteva ori. După-amiază a părăsit palatul de cleștar și s-a întors în văgăuna părinților ei. Ajunsă în curte, s-a așezat în fața adulților și a turuit versurile învățate, fără să respire. „Sihologul" probabil notase deja în hârtii memoria incredibilă a fetei.A doua zi, s-a întors înapoi la grădiniță. Dar spune că oamenii nu mai erau așa de primitori. Au pus-o să se îmbrace cu alte haine. „Erau haine cu parfum, ca să nu mai mirosim", spune Patricia și te lovește seninătatea cu care zice lucrurile astea. „Mi-au zis că îmi miroase gura, că am păduchi". I-au spus mamei, Albina, ca de a doua zi să nu mai aducă copiii la grădiniță.„Toți copii aveau haine curate. Erau pocăiții ăștia copii de bani gata, asta erau. Ne jucam cu ei cu jucării. Îmi plăcea să fac o sanie, o făceam pe carte, o desenam și făceam regină, păpușă… Și am mers și la «siholog». Era o doamnă și aducea pixul și mă scria pe mine, pe mami și pe tati și pe frați mei îi scria. Și învățam o grămadă".
Într-o zi l-a luat pe sus poliția. A fost acuzat de directorul casei de copii că a sărit gardul instituției și a furat din geanta unei angajate două sute de euro. Pentru banii ăștia a primit patru ani. Cu executare. Când, după ani de procese, l-au băgat într-o celulă cu 35 de deținuți și doar 20 de paturi, Dan abia reușise să se pună pe picioare în lumea de afară. Avea un serviciu stabil pe un șantier, avea deja și o familie. Iubita lui tocmai rămăsese însărcinată. Nu a apucat să fie lângă ea la naștere. La una din vizite femeia i-a pus în brațe un ghem de copil. Era o fetiță. I-a dat numele „Mary Nicol" și și-a tatuat numele pe mână în interiorul unei inimi.Citește și: Grădinița de după zid, o distopie într-o lume a analfabeților
Citește și: Cum e viața copiilor din Clejani, satul unde oamenilor le e frică să se declare romi
Desigur că s-ar putea întoarce cu copiile xerox. Poate ar putea să îi și primească atunci. Dar nu mai vor. Le e lehamite. După două zile mă duc și eu incognito la aceeași grădiniță cu fiul meu de trei ani și pretind că vreau să îl înscriu. Același portar îmi zâmbește amabil, nu mă întreabă nici de acte, nici de vreo copie xerox. Mă poftește înăuntru.Vorbesc cu directoarea: „Aveți și rromi în grădiniță? Avem, că nu ne lasă legea să nu îi înscriem, e discriminare". Dar atitudinea unui portar nu e chiar așa un zid de nepătruns, așa că mai încercăm și la alte grădinițe. Abia la a treia Dan și Albina sunt lăsați să intre la directoare.„Nu puteți intra. Vă trebuie actele, să le aveți la voi!" . „Dar le avem la noi". Pauză. Portarul ezită. „Dar copii xerox? Aveți copii xerox?". „Nu avem". „Păi vedeți!", zice învingător. „Păi atunci vrem doar să intrăm să vorbim verbal (sic!) cu doamna directoare". „Dar de ce să vorbiți verbal?".
Lipsa grădiniței pune copiii în pericol
Raportat la numărul de copii din Sectorul 1, ar însemna că undeva pe străzile de aici am avea alte câteva sute de preșcolari neșcolarizați. Prin urmare, cea mai bogată primărie din România pare incapabilă să-și găsească cei mai săraci locuitori. Poate și pentru că e mai simplu să te uiți la cifre decât la nume.Decât să știi de Patricia, o fată care așteaptă zilnic pe cineva să o ducă la grădiniță, e mai ușor e să privești din birourile primăriei cifre seci: din cei 50 de mii de copii care nu merg la grădiniță, Patricia înseamnă 0,002 procente.Cei care vor să ajute sub orice formă familia Patriciei, pot fi găsiţi acasă la ei, pe strada Neajlovului colţ cu Elocinţei, sector 1, București.Material realizat în cadrul Burselor de Jurnalism Civic, în memoria Oanei Livadariu, ediția 2016. Bursele sunt oferite de Asociația OvidiuRo și The Alex Fund în scopul informării publicului cu privire la necesitatea accesului la educația preșcolară pentru cei mai săraci copii din România.Urmărește VICE pe Facebook:Citește mai multe despre copiii săraci:„Estimăm că șase, șapte procentedin copiii din București cu vârstă preșcolară nu sunt înscriși la grădiniță", spune Marian Banu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar a Municipiului București.
Povestea copiilor români cărora statul le dă la fel de mulți bani pe cât le ia
Am stat o zi cu copiii dintr-un ghetou din Cluj, ca să văd cum învață despre capitalism
Copiii brazilieni care înoată în gunoaie la propriu