Identidad

Perfect la horoscop: Lumea celor care fac copii în funcție de zodiile „bune”

horoscop astre zodii dragoste bani copii parinti nastere

Mackenzie Warren e atentă la horoscop. Ea e o Vărsătoare de treizeci de ani din Carolina de Nord. A zis că ea și soțul ei au sperat să facă un copil Scorpion, la fel ca tatăl ei.

Cei doi au încetat să mai folosească metode de contracepție în perioada potrivită pentru conceperea unui Scorpion, dar fiica lor s-a născut mai devreme și a ieșit Balanță.

Videos by VICE

„Am încercat să amânăm sarcina cu o lună, ca să evităm să avem un Pești”, a zis Warren. Asta pentru că niciunul dintre ei nu se înțelege bine cu Peștii. Au avut succes: fiul lor e Vărsător, la fel ca mama lui.

E atât de riscant să aduci un copil pe lumea asta, încât mulți ar face orice ca să depășească teama care însoțește nașterea unui copil. Pentru unii părinți, asta înseamnă să încerce să stabilească zodia sub care se naște copilul, astfel încât chiar și Mercur retrograd sau alte forme să-i dea un avantaj.

Se știe că e o experiență stresantă să faci un copil, așa că nu e de mirare că unii părinți recurg la astrologie ca să diminueze această anxietate. „Părinții vor să facă totul pentru copilul lor, dar de multe ori simt că nu au control asupra situației”, a zis Aiyana Willard, psiholog la Universitatea Brunel din Londra specializată în evoluția culturală a religiei și a credințelor supranaturale.

„Nesiguranța asta îi face pe oameni să se simtă foarte inconfortabil, mai ales când miza e mare – succesul și viitorul copilului lor.” De aceea, unii simt că au un oarecare control asupra situației dacă pot influența zodia copilului lor.

E despre horoscop și un pic mai mult de atât

Pentru că fertilitatea e greu de prezis, părinții nu încearcă să obțină neapărat o anumită zodie, ci speră că un bebeluș se va naște mai degrabă sub o anumită zodie decât sub alta. „Al nostru trebuia să se nască între Leu și Fecioară. Am făcut tot felul de chestii băbești ca să iasă Leu”, a zis Kimberly Miller, o cercetătoare din Los Angeles care e Vărsător.

A avut o mamă Fecioară și, deși a iubit-o mult, a sperat să aibă un copil mai relaxat decât o Fecioară, care de obicei sunt obsedate de perfecțiune. Dar Miller a început să se streseze când se apropia data nașterii. Copilul nu părea că vrea să se nască sub zodia Leului (între 23 iulie și 22 august).

Miller a încercat tot felul de metode ca să încurajeze copilul să se nască Leu. „Am mâncat salata maternității, am fost la o prietenă care e budistă și clarvăzătoare și mi-a zis că poate să-l facă să se nască mai repede prin cântece ritualice. Am băut ceai de zmeur, am practicat stimularea sfârcurilor care a fost neplăcută.” Și totuși, până la urmă a dat naștere unei Fecioare. „Până acum s-a dovedit un copil foarte relaxat, poate pentru că s-a născut la limita dintre Leu și Fecioară.”

Chiar și oamenii care sunt sceptici cu privire la astrologie tot o iau în considerare când e vorba de copiii lor. Barbara VanDenburgh, o Vărsătoare de 30 de ani din Phoenix, Arizona, a zis că, dacă va avea un copil, va face un efort să se asigure că nu va ieși Fecioară.

„Orice Fecioară pe care o știu mă stresează maxim. Am impresia că Fecioarele trăiesc într-o lume paralelă pe care n-o înțeleg”, a zis ea. „Nu sunt religioasă, nu cred în fantome și de obicei găsesc o explicație rațională pentru orice. Dar n-am putut să nu remarc că Fecioarele mă calcă pe nervi mult mai des și mai tare decât celelalte zodii.”

Când vine vorba de astrologie e și o chestiune de control

Claire Comstock-Gay, aka Madame Clairevoyant, astrolog la The Cut și autoarea cărții Madame Clairevoyant’s Guide to the Stars, a zis că părinții n-o să aibă sentimentul mult dorit că pot controla mai bine situația doar pentru că îi aleg zodia copilului. „Trăsăturile asociate cu fiecare zodie se pot manifesta în multe feluri diferite – nu toți Leii sunt dramatici, nu toate Fecioarele sunt perfecționiste și maniace, et cetera”, a zis ea.

A adăugat că oricum le e greu copiilor să își exprime identitatea și fără presiune din partea părinților. „Cred că trebuie să fie mai rezervați când se folosesc de astrologie ca să discute despre copii.”

Nu trebuie să crezi total în astrologie ca să obții niște beneficii emoționale din ea, a zis Willard, psiholoaga specializată în religie și supranatural. „Până și cea mai mică șansă că va influența pozitiv viitorul copilului s-ar putea să merite efortul.” 

Totuși, oamenii care speră să aibă un copil de o anumită zodie n-ar trebui să ia chestia asta foarte în serios, chiar dacă sunt pasionați de astrologie. „Toate zodiile sunt absolut minunate. Nu există să fie una mai bună decât alta”, a zis Annabel Gat, astrolog la VICE și autoarea cărții The Moon Sign Guide: An Astrological Look at Your Inner Life. A declarat pentru VICE că opinia doctorului e cea mai importantă, mai importantă decât astrologia. „Astrologia e o modalitate de divertisment și n-ar trebui s-o lăsăm să ne ghideze decizii medicale importante”, a zis ea.

Poți face o cezariană la o anumită dată, dar numai dacă doctorul o aprobă și spune că poate fi efectuată în condiții de siguranță pentru mamă și copil.

Ce zic astrele și ce fac zodiile intră în sfera confirmărilor

Suzanne Degges-White, consilieră la Universitatea Northern Illinois specializată în perioade de tranziție precum planificarea unei nașteri, a mai adăugat ceva: „De multe ori, când citim despre trăsăturile unei zodii, căutăm confirmări. Vedem că o zodie are trăsături care ne plac la o persoană – motivată, iubitoare de distracție – și ne imaginăm ce frumos ar fi dacă am avea un copil așa.” 

Georgia Andrews, Săgetătoare și developer de software în vârstă de treizeci de ani, a zis că mama ei și-a programat cezariana într-un anumit moment al zilei, ca ea să aibă ascendentul în Vărsător. „Știa că dacă mă voi naște dimineața, o să fiu independentă și nu mai știu ce. Și dacă mă voi naște după-amiaza, o să avem o relație foarte apropiată. A ales dimineața și e foarte încântată de rezultat.” Andrews a zis că s-a născut cu natura independentă și voința puternică a Vărsătorului, din moment ce și-a cumpărat propria casă și s-a mutat singură anul trecut.

Deși Andrews consideră că decizia mamei ei e o anecdotă amuzantă, e și înduioșată de ea. „Știu că a făcut-o pentru că a vrut ce e mai bun pentru mine, așa că n-am ce să-i reproșez.”