Coreea de Nord a lansat o rachetă, iar Japonia n-a doborât-o

După cum a promis recent, Coreea de Nord a lansat sâmbătă o rachetă cu rază lungă de acțiune în care se afla un satelit. Mișcarea, care a fost condamnată de aliații și inamicii Coreei de Nord, e o sfidare a sancțiunilor Organizației Națiunilor Unite care interzic folosirea de tehnologii cu rachete balistice.

Coreea de Nord a dat intervalul 8-25 februarie pentru lansare, dar a schimbat asta, sâmbătă, cu 7-14 februarie. Lansarea vine înainte de sărbătorirea zilelor de 14 și 16 februarie care-l comemorează pe Kim Jong-il, tatăl actualului lider Kim Jong-un.

Videos by VICE

Racheta a fost lansată pe o traiectorie spre sud, după cum a fost planificată, ca să treacă peste insulele Okinawa ale Japoniei. Japonia a zis că va doborî părțile din rachetă care vor intra în spațiul ei aerian, dar asta nu s-a întâmplat, a zis prezentatorul de la NHK. Primul motor auxiliar a fost separat cu succes, a scris Yonhap din Coreea de Sud.

Prim-ministrul japonez Shinzo Abe a numit lansarea „complet de neacceptat”, în timp ce agenția de știri oficială a Chinei, Xinhua, a zis că mișcarea va înrăutăți tensiunile din peninsula coreană.

Citește și Cum să te îmbraci în Coreea de Nord

Luna trecută, Coreea de Nord a testat un dispozitiv nuclear pentru a patra oară, deși SUA și alte guverne și-au exprimat neîncrederea față de afirmația Nordului că a detonat cu succes o bombă cu hidrogen.

Coreea de Nord se pare că ar lucra la un focos nuclear în miniatură pe care să-l monteze pe o rachetă. A arătat deja două versiuni a unei rachete balistice care seamănă cu un tip care ar putea să ajungă pe Coasta de Vest a SUA, dar nu există nicio dovadă că rachetele ar fi fost testate.

Regimul lui Kim spune că are dreptul absolut să urmeze un program spațial, dar e împiedicat de rezoluțiile Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, care interzice folosirea de tehnologii cu rachete balistice.

Citește și Coreea de Nord e gata să meargă la război împotriva Americii

Au lansat o rachetă cu rază lungă de acțiune în decembrie 2012, pe care au trimis-o în orbită cu un obiect descris ca un satelit de comunicații.

Consiliera pe Securitate Națională în SUA, Susan E. Rice, a declarat că testul e „o acțiune de destabilizare și provocatoare” care „va submina pacea și securitatea din regiunea învecinată.”

„Condamnăm lansarea de azi și determinarea Coreei de Nord de a prioritiza programele sale cu rachete și arme nucleare peste siguranța propriilor cetățeni”, a zis Rice. „Statele Unite și-a luat angajamentul complet să protejeze aliații din regiune, și vom face tot ce e necesar ca să ne protejăm pe noi și aliații noștri și să răspundem provocărilor Coreei de Nord. Cerem comunității internaționale să ni se alăture și să demonstreze Coreei de Nord că acțiunile sale nesăbuite vor avea consecințe serioase.”

Urmărește VICE pe Facebook