Creșterea și educarea copiilor cu psihedelice nu e doar despre droguri

Într-o noapte, după un trip cu ayahuasca, am descoperit că fetițele mele nu putea să adoarmă.

Eram obosit, iar ele plângeau încontinuu. Mi-am scos telefonul și am pus playlistul cu melodii psihedelice de la ceremonia sacră. Mi-am ținut fetița mai mică în brațe, în timp ce dansam și cântam, iar fata mai mare se uita adorabil în ochii mei. Am simțit cumva că momentul ăsta cu fetele mele era un soi de continuare a ceremoniei. În momentul ăla, mi-am dat seama că pot să le ajut.

Am realizat atunci că ăsta e cel mai mare cadou pe care substanțele astea mi l-au oferit. E motivul pentru care încă le folosesc și lupt pentru locul lor în familia mea.

Suntem trei generații aprofundate în era modernă psihedelică. Primul eseu al doctorului Albert Hoffman despre acidul lisergic dietilamid a apărut pe 19 aprilie, în 1943, acum 72 de ani. Timothy Leary a început cercetările asupra lumii sale interioare cu plecarea în Cuernavaca și întâlnirea cu ciupercile, cu peste 50 de ani în urmă, în 1960.

Majoritatea istoriei despre psihedelice suferă din cauza cenzurii, ceea ce duce la imposibilitatea de a avea o discuție rațională și informată despre cum drogurile astea pot aduce beneficii familiei. Ideea că drogurile psihedelice pot juca un rol important în creșterea copiilor poate părea radicală. Școlile noastre se declară „zone lipsite de droguri". Și totuși, clasele dau pe afară de prescripții de medicamente psihotrope. Antidepresive și medicamente pentru ADHD se dau ca vitaminele. Substanțele astea poate că sunt mai acceptate la nivel social decât LSD-ul sau ciupercile, dar dau greș la capitolul problemelor psihologice și sociologice care se află la originea disfuncțiilor din copilărie și familie în societatea americană.

Psihedelicele, pe de altă parte, oferă un avans promițător în depășirea dependențelor, tratarea PTSD-ului și vindecarea relațiilor. În loc să prostim cele mai profunde emoții ale copiilor, am putea să experimentăm cu ale noastre și ale lor complet. Asta m-a făcut să creez conceptul de educare și creștere cu psihedelice.

Să fie clar, nu promovez drogarea copiilor mici. Nu ar trebui să dăm nimănui droguri psihedelice împotriva voinței lor, mai ales unui minor. Totuși, ca tată a trei copii de cinci ani, șase ani, respectiv nouă ani, care a văzut efectele relației cu profesori roboți, mi se pare greu să-mi spun poveștile despre cum am reușit să mă apropii la alt nivel de copiii mei.

Am început să iau legătura cu alții din comunitatea de psihedelice. Mulți au promis să fie sinceri cu copiii lor în privința experiențelor pe care le au și o convingere că dacă folosesc substanțele astea, vor fi mai deschiși cu propriile emoții, sinceri cu ei înșiși și vor fi în stare să aibă grijă de copii și să-i sprijine.

Cuvântul „psihedelic" a fost inventat de psihologul Humphry Osmand ca să însemne „manifestarea minții". În funcție de fiecare interpretare a lui „psyche", s-ar putea să însemne și „ceea ce face sufletul să fie vizibil." Când noi, ca părinți, ne concentrăm viețile și comportamentul în a „ne face sufletele vizibile" prin experiențe psihedelice, avem o oportunitate să creăm medii puternice pentru creșterea copiilor noștri. Ne cunoaștem mult mai bine acum pentru că ne-am văzut și latura întunecată și ne-am scufundat în fericire.

Din nou, creșterea și educarea psihedelică a copiilor nu presupune să le dai substanțe psihedelice copiilor înainte să fie maturi. Ci e despre folosirea lecțiilor învățate din experiențele mistice în viața de zi cu zi, pentru a oferi un cămin sigur și magic copiilor noștri. Psihedelicele încurajează spiritualitatea, curiozitatea, sinceritatea și exprimarea sinelui. Ce părinte nu și-ar dori să nutrească astfel de calități în copilul său?

Când Katherine MacLean a lucrat cu pacienți sub influența psilocibinei ca parte din cercetarea ei de la Johns Hopkins, a văzut cum indivizii care de regulă erau sănătoși erau compleșiți de experiențele pe care le-au avut în copilărie. De exemplu, mulți au rămas cu o teamă imensă după ce părinții lor îi lăsau să „plângă în neștire."

Informațiile astea au făcut-o să creadă că e mai bine să „cocoloșești cu iubire" un copil decât să încerci să-l înveți să fie independent prin refuzarea dragostei.

„Simt că fiecare experiență pe care am avut-o și sprijinul pe care l-am oferit altora cu substanțe psihedelice m-a pregătit să fiu mamă", mi-a zis într-o discuție înregistrată pentru podcastul meu.

Educarea și creșterea copiilor cu psihedelice presupune să integrezi și să accepți experiențele mistice proprii pentru a crea familii sănătoase și mai fericite. Cu ajutorul tipului ăsta de muncă avem cea mai mare șansă, cred eu, să catalizăm schimbările culturale dramatice necesare transformării culturii noastre de consum și materialism în ceva nou, bazat pe vindecare, sinceritate și dragoste.

Iar dacă puștiul vrea să ia ciuperci în liceu? Cel puțin va ști cum să le recunoască pe alea bune și unde să vină, dacă lucrurile o iau razna.

Traducere: Dana Alecu

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre părinți:
Schizofrenia, religia şi OTV-ul au transformat-o pe mama într-un monstru
Cum e să te muţi de la părinţi, când faci facultatea în orașul natal
Ce am învățat de când am un bebeluș