Cristian Neagoe a studiat filosofie la Universitatea din București, absolvind cu o teză despre autoritate și cunoaștere deschisă în comunitățile virtuale. A lucrat ca librar, traducător, editor, organizator de evenimente și PR manager în București și în New York. Scrie pentru câteva reviste din România și de afară. Interesat de aspectele deviante, hardcore, tabu ale culturii contemporane, compune din când în când scenarii de bandă desenată care se sfârșesc de multe ori printr-o moarte brutală.
Pe Cristi îl mai știți de acum trei ani când a curatoriat la New York expoziția de street-art românesc Freedom for Lazy People, care conținea printre altele și un ponei roz cu o zvastică pe crupă. Și cum rozul contaminat de simboluri naziste este o amenințare la siguranța națională, totul a degenerat într-un scandal de proporții, în care Cristi era principalul vinovat, terfelit în noroi pe baza unor poze și texte personale care n-aveau nicio legătură cu problema adusă-n discuție. Până și Ion Iliescu scria pe blogul său despre asta. Totul a culminat prin prezența lui Cristi și a Corinei Șuteu în studiourile Antenei, încolțiți de Gâdea într-un scandal din ce în ce mai absurd și mai politic, fără a avea de fapt vreun drept la replică.
Videos by VICE
Ai fi spus că apele s-au liniștit pe măsură ce a trecut timpul. România a fost însă prezentă de curând, pentru prima dată, la cel mai mare festival de BD american, Comi-Con, care se ține la New York. Iar Cristi a ajutat ICR-ul la organizare. Feedback-ul din presa străină a fost mai mult decât încurajator, în țară însă a fost un prilej pentru Antena 3 de a dezgropa scandalul și a aduce elemente noi în discuție. Cum ar fi desenele „anticreștine” și „pline de vulgarități” din cărțile prezente la târg. Iar pentru a adăuga un ton dramatic antinaționalismului presupus, au invitat în studio pe cel mai în măsură om să vorbească despre banda desenată autohtonă: Corneliu Vadim Tudor.
VICE: Bună Cristi, ce mai faci?
Cristian Neagoe: Uite, mă amuz de “întoarcerea Poneiului Roz”.
Și pe mine m-au amuzat comparațiile lui Vadim: ICR-KGB, Neagoe-marchizul de Sade.
N-am înțeles legătura dintre Vadim și banda desenată. Probabil se afla pe-acolo, pe culoar la Antena 3 și, cum e un exponat al naționalismului românesc, trebuia să vorbească și despre asta. Comparația cu Marchizul m-a atins într-un loc sensibil, e flatant să auzi asta din partea poetului Vadim. Între ICR și KGB e o legătură purlocativă, în niciun caz de valori: clădirea care-i găzduiește la NY adăpostea nu demult fosta antenă a Securității românești pentru Statele Unite.
De ce crezi că este Antena 3 atât de preocupată să te distreze?
Cred că le era dor de mine. Dincolo de asta, ca să lovească indirect în Băsescu, care are alte valori politice și grupuri de interese decât patronul postului, Voiculescu. Care-i legătura? Găsesc ei una! Mai au o problemă cu Patapievici, care s-a exprimat critic prin anii ’90față de poporul român într-un limbaj plastic(cum a făcut-o și Cioran), texte politice neconforme cu patriotismul afișat de oamenii Antenei. Așa că le scot din context, încropesc niște colaje și mai iese o știre. Problema lor e că nu poți fi directorul unui Institut Cultural Român cu astfel de scrieri, deși în ele e foarte multă speranță și pasiune. Ok, nici Patapievici nu e un personaj care se face ușor plăcut.
Cum e să fii un instrument politic fără să poți face nimic în sensul ăsta?
Am călcat în bălegarul ăsta politic fără să vreau și mă deranjează. N-am nicio treabă cu politica, decât de pe partea societății civile. Dar nu mă simt neputincios. Fac lucruri pentru a dezlipi etichetele ce mi-au fost puse. O fac însă pentru oamenii care-mi sunt aproape, nu mă interesează să schimb opinia publică. M-au sunat de la RTV și Libertatea să mă întrebe ce am de zis despre asta și le-am trimis linkurile către articolele scrise în presa americană, despre standul românesc de la Comic Con New York. Despre aprecierea publicului american e vorba, nu despre fițele de domnișoară de pension ale Antenei 3.
Care e diferența dintre patriotismul tău și cel al Antenei 3?
Antena 3 suferă de patriotismul românului verde, care se dă iubitor de țară și gardian al valorilor tradiționale în funcție de utilitatea politică a discursului. Patriotismul meu e unul critic. Îmi place România, altfel nu mi-aș permite să o chestionez, dacă ne referim la albumul comentat de Antena 3. E un album colectiv, cu fotografiipuse acolo de drag, nu de altceva.Contează foarte mult cu ce ochelari privești când interpretezi.
Pozele sunt un fel de a face haz de necaz?
Da. A face caterincă este o trăsătură românească interesantă: pe de o parte un avantaj, căci nu te lasă să iei lucrurile foarte în serios, să ajungi la extremisme, pe de altă parte dăunătoare unui spirit așezat, ordonat, analitic.
Te-ai mai duce odată la Antena 3?
Nu. Prima dată când am fost uitasem un element important: nu mă mai uit la televizor din clasa a VII-a. Mă așteptam să avem o discuție rațională, bazată pe respect reciproc. Mi se spusese că Mihai Gâdea și Valentin Stan sunt foarte agresivi, dar am vrut să cred că mă pot înțelege cu ei. Am făcut o greșeală că m-am dus, căci nu mi s-a oferit spațiu să-mi spun punctul de vedere. Am fost naiv.
Ce efect a avut?
Nu mi-a schimbat relațiile cu oameniiîn modevident.Nimeni n-a zis „nu mai vorbesc cu tine pentru că te-am văzut la TV”. Cel mai enervant a fost că ani de zile mi s-au pus întrebări despre asta sau mi s-au dat sfaturi de genul „dacă eram eu acolo, îmi dădeam pantalonii jos și-mi arătam curu’la cameră”. Eu n-aș face asta. Singurul răspuns decent este să te porți normal, să nu reacționezi unei agresiuni cu o alta. Oamenii din jurul meu se uită la postul ăsta de televiziune doar ca să râdă, nu sunt genul care să creadă un astfel de discurs, o făcătură evidentă. Americanii se plâng de Fox News, care face broderii, dar noi avem Antena 3, care coase cu sfoară albă.
Ce i-ai spune lui Roncea dacă te-ai vedea cu el?
Nu mi se pare genul de om cu care să port o discuție. Mi se par mai interesante legăturile lui indirecte cu comunități de oameni convinși că Iisus s-a născut în România,unde se află și porțile către Shambala. Observ o fascinație crescândă (nemaiîntâlnită de de la Pavel Coruț încoace) față de mitologia dacică. Problema e o rescriere a istoriei în cheie mitică, bazată probabil pe multe tripuri cu Nicolae Densușianu pe bicicletă. Când se întâlnește legionarismul cu psy-ul, combinația poate fi una explozivă.
Fanii Poneiului Roz au acum și o pagină de Facebook, unde nu dați de Vadim, dar Antena 3 poate da de voi.
„Compania Hasbro produce ponei cu puteri magice, înscrise pe crupa fiecărui animal. Unii au o floare, alții un mic tatuaj, un simbol. Linda Barkasz, autoarea ready made-ului denumit de presă Poneiul Roz, nu a făcut decât să înlocuiască un astfel de simbol cu unul față de care avem o panică morală. Ce vrea ea să spună e treaba ei. Ce înțeleg eu din asta? Poneiul Roz e un exemplar clasic din genul de ironie caracteristică românilor, de care vorbeam la început. În zilele noastre, simbolurile naționaliste și-au pierdut puterea, ceea ce înseamnă că putem râde pe seama lor. Ce e mai contrastant decât un ponei roz cu o svastică pe crupă? Svastica de pe fundul poneiului e un simbol al libertății de expresie”.
ilustraţii (pagina 2): Ada & Neagoe
„Hai să-ți explic legătura dintre BD și pictura religioasă românească de secol XV-XVI, de pe zidurile Voronețului, de pildă. Să luăm peretele cu Judecata de Apoi: pentru a reprezenta prăbușirea în Iad, artiștii folosesc imagini și text într-o succesiune ordonată, creând astfel un protocomix de cea mai înaltă calitate. Mai mult decât atât, Mânăstirea Voroneț se află nici mai mult nici mai puțin decât în Gura Humorului. Ce dovezi mai vrei că BD-ul european s-a născut în România?”
Cât de important e târgul Comic-Con?
Comic-Con a pornit la San Diego în 1970 și a devenit cel mai mare festival de bandă desenată din SUA. Ediţia din NY a început în 2006, pentru ca anul ăsta să atingă o sută de mii de vizitatori. Ceea ce-l face cel mai mare festival de benzi desenate de pe Coasta de Est a continentului. România, prezentă pentru prima dată la Comic-Con cu sprijinul esențial al ICRNY, a fost singura ţară cu stand național de la această ediţie. Ediţiile anterioare au mai găzduit China şi Coreea de Sud. După Mike Armstrong, reprezentantul Comi-Con, standul românesc a fost și cel mai bine primit de până acum, pentru că a venit cu povești personale şi viaţă exotic-cotidiană, în contrast cu prezenţa masivă a supereroilor americani. E unul din motivele pentru care banda desenată românească a avut un mare succes de public și de presă în SUA.
Cum ai ajuns curator?
Nu am fost „curator”. Am propus acum câțiva ani o variantă a acestui proiect, când eram încă PR la ICRNY. Am creat nişte BD-uri împreună cu Ada Mușat (scenariile mele, desenele ei), am tradus MAUS, de Art Spiegelman, singurul roman grafic premiat cu Pulitzer, în care e vorba, de data asta, de niște pisici cu svastică. Așa că, la NY, am contribuit la comunicare și la cărat mese.
Cu ce cărți v-ați dus?
Cu volume publicate de Sandu Florea, Matei Branea, Alexandru Ciubotariu, Dodo Niţă în diferite țări, cu 11 cărţi de la Hardcomics (editură de bandă desenată care a publicat peste 100 de artiști români), cu albumele Liviei Rusz, cu 100 to Watch, Aooleu, The Book of George, cu revista Comics. BD-urile prezentate la NY nu sunt nici pro Geoană, nici pro Băsescu, sunt ale unor artiști care fac asta pentru că au chef.
Se lasă prezența la Comic-Con cu vreo urmare?
Un tip cu ochelari ciudaţi trece pe la stand. Se uită peste First sexual experience, o antologie de la Hardcomics. Îi zic: „Good choice, it’s a book about sex, do you like sex?”, o replică furată de la Miloș. “Of course I like sex”, râde el. Nu l-am recunoscut nici după ce mi-a zis că scrisese un articol în Forbes despre „otacii” români, dar era acolo Corina Şuteu, care mi l-a prezentat: Cory Doctorow. I-am făcut cadou câteva cărți, am mai vorbit un pic, pentru ca a doua zi să aflăm că tocmai a recomandat BD-ul românesc pe Boing Boing, cel mai tare blog de cyberpunk și cultură alternativă. Le-a numit „the weirdest, coolest comics being made in the world today”. Alt site relevant de artă, Artinfo.com, afirmă că artiştii publicaţi de Hardcomics se află la intersecţia stilistică dintre Rodchenko şi Daniel Clowes, iar Huffington Post realizează un material video în care vorbesc și eu despre istoria BD-ului românesc și cum se întâmpla ea în comunism. Publishers Weekly ne remarcă la rândul lor, publicând o fotografie a standului românesc.
Ce cărți au deranjat?
Păi First sexual experience, că-i cu sex și nu știu cum au ajuns ei la concluzia că sexul e ceva nașpa. L-au cenzurat până și pe Roman Tolici, un pictor fascinant și un comic artist subtil. I-a mai deranjat o poveste desenată pentru Omagiu de mine și de Ada. Au găsit-o pe net, n-a fost expusă la târgul de la NY. Ada îşi imagina niște copii care se suie unul peste altul până la cer să pună steaua Bethleemului pe firmament. Unul dintre ei se dezechilibrează eventual și cad toți peste pruncul Iisus, astfel că Iosif și Maria se află în dificultate. Fragmentul ăsta li se pare anticreștin, dar nu e nimic răuvoitor sau blasfemiator în el, e doar un episod dintr-o poveste mai largă.
Ce crezi tu despre blasfemie?
A crede în blasfemie înseamnă a crede în sanctitatea unor simboluri. Eu nu cred în sanctitatea niciunui simbol și a niciunei graniţe. Sfinți pot fi unii oameni, poate. Dar să înzestrezi un steag cu sfințenie mi se pare o exagerare a naționalismului, care a fost dăunător Europei. Din punctul ăsta de vedere, poate că Antena 3 are dreptate. Ce-am căutat eu să „reprezint România” dacă nu cred în românismul în care cred ei și în creștinismul oficial?
Este titlul expoziției, No School, un îndemn la a nu urma studiile?
Da, clar este un îndemn la a nu urma cursurile niciunei școli de gândire ideologică. Titlul “No School” a fost propunerea lui Milos Jovanovic, editorul Hardcomics. Poți să-l întrebi pe el despre detalii. În ce mă priveşte, găsesc că filmul românesc recent sau pictura de la Cluj au fost rapid catalogate de presa occidentală ca aparținând unui nou val, unei școli de altfel vag existentă. Imediat ce eşti catalogat, se trece mai departe. Ei bine, banda desenată românească nu aparține niciunei școli. Dar ar putea face școală.
Ce caracterizează această generație nouă de artiști?
Mă feresc de generalizări. Mi se pare firesc ca arta românească să răspundă, ca un organism viu, după o jumătate de secol de cenzură, la o libertate fără precedent în istoria acestei țări: libertatea de exprimare.
De ce sunt cărțile privite ca anticreștine și pornografice?
E mai simplu să le etichetezi astfel când 90% din populația României este declarată ortodoxă la ultimul recensământ. Pe astfel de cifre se construiește Catedrala Mânuirii Neamului, deși toată lumea strânge din dinți că e criză.
Cu atâta bălegar în jur, sigur trebuie să fie și-un ponei.
Știi bancul? O fetiță se bucură că vine Moș Crăciun și va primi cadouri. Dar, de dimineaţă, sub brad se află doar un morman de bălegar. Părinții: „Băi, ce facem, e Crăciunul…”. Dar fetița: „Uraaa, bălegar, bălegar!„ Părinții: „De ce ești atât de fericită?„ „Păi, cu-atâta bălegar, sigur e și-un ponei pe-aicea”.
Urmărește VICE pe Facebook
În continuare un BD de Ada & Neagoe, cum n-a văzut Vadim niciodată.