Salut. Aceasta este noua rubrică VICE numită Știri anti-mahmureală, care e de fapt vechea rubrică VICE numită Știri anti-mahmureală, doar că acum o scriu eu. De asemenea, chiar dacă sunt anti-mahmureală, e posibil ca știrile pe care o să le citești mai jos să-ți dea dureri de cap mai mari decât un Jack Daniel’s făcut la Afumați. Fiindcă e mereu vorba despre politică și despre ce-au mai făcut politicienii noștri în săptămâna care a trecut. Pe ei nu-i doare capul, că n-au – asta e singura explicație posibilă pentru cantitatea de aberații de care o debitează săptămânal, din păcate uneori chiar și sub formă de legi. Mai jos, doar câteva dintre ele.
VICTOR PONTA ÎNCĂ E AICI
Dacă n-ai aflat încă faptul că premierul Victor Mickey Mouse Ponta a fost pus sub acuzare de DNA și i s-a cerut demisia de jumătatea nepesedistă a țării, vreau și eu ce-ai luat. Motivul cafelei matinale savurate de Ponta la DNA? Niște contracte dubioase făcute cu colegul de suferință Dan Holocaust Șova, băiatul ăla pe care îl protejează de zor tot Senatul de câteva luni.
Videos by VICE
Actualul prim-ministru și-a completat ușurel veniturile, în 2007, cu câteva sute de mii de lei (noi, că doar nu-i măturător), fără să facă nimic pentru ei, apoi s-a decis prin 2011 să-și acopere urmele xeroxând o serie de contracte care să spună că el de fapt a muncit pe brânci. Procurorii au cercetat și au descoperit că el era la raliu sau încerca să o agațe pe Daciana sau ceva de genu’ – oricum, o activitate din aia suficient de publică cât să fie evident că n-ai cum să stai 29 de ore pe zi la muncă (trec peste faptul că ziua are doar 24 de ore, pentru cabinetul Șova și asociații asta e doar o tehnicalitate).
Ca urmare a începerii urmăririi penale de vineri, s-au activat spălătoriile de presă în încercare de a găsi o ieșire din încurcătură pentru VVP. Într-un final, ieșirea a găsit-o chiar Victor, care a ținut duminică dimineață un discurs lung și plin de teme de folosit de către băieții de mai sus care poate fi rezumat în două cuvinte: „Nu plec!”.
Între timp, gașca de „independenți” care pe vremea lui Boc urla „jos și vedem noi ce punem la loc” și-a regăsit simțul civic și o arde responsabil pe tema „dar dacă pleacă Ponta și vine unul mai rău?”. Notează-i pe undeva pentru mai târziu, că pe urmă s-ar putea să ți pară iar frecventabili – nu-s toți chiar atât de evidenți precum Rogozanu și Crăciun.
Știu că e complicat tot ce-am scris mai sus. Din fericire, Internetul e vast și există soluții pentru orice. Deci, dacă vrei să afli ce s-a mai întâmplat cu Victor Viorel, intră din când în când pe pagina asta (sau, mai bine, pune-o ca Home Page). Dacă se schimbă, e de bine.
ÎNVĂȚĂMÂNTUL SE RESTAUREAZĂ
Fiindcă s-au plictisit de jumătatea de reformă de acum câțiva ani, care le încurca afacerile bogate cu diplome – și aia vag, că au faultat noua lege cât au putut, cu tot felul de ordonanțe de urgență –, pesedeii s-au gândit să facă o nouă „reformă” – adică să revină la ce-a fost.
Evident, madam Andronescu, această Madam Corleone a învățământului românesc, n-a ieșit la înaintare, l-a pus pe actualul ministru să-l arunce pe piață. Doar că, fiindcă se grăbea sau ceva, omul a găsit un proiect scris acum ceva anișori și nu s-au sinchisit să corecteze nici măcar celebrul articol cu religia, declarat acum ceva vreme necunstituțional. Șpaga de dimineață li s-a părut puțin amară comunicatorilor PSD care au trebuit să repare gafa cu pricina în orele următoare, declarând că, de fapt, stai să vezi, e un draft, ne mai gândim, lucrăm pe el, nu e grabă și alte povești de gen.
Nu te lăsa păcălit, noua reformă n-o să facă vreo treabă mai răsărită cu învățământul, dar o să ajute cu siguranță să se îngrașe niște conturi și o să mai păcălească pentru o vreme profesorii că PSD-ul e cu ei – că doar la anul mai avem niște alegeri.
LA ANUL O SĂ VOTEZI IAR SIGLE
Dacă aveai cumva impresia că ăilalți sunt mai răsăriți, gândește-te că nu mai devreme de miercuri tot Senatul – și Puterea și Opoziția – au votat noua lege electorală, care prevede revenirea la listele de partid. Nicio șansă să mai scăpăm de alde Ponta, Năstase și gașca prin cine știe ce noroc al sorții (să-l aibă contracandidat în colegiu pe Poptamaș sau Otravă, să zicem), fiindcă ordinea de pe listă se va stabili la centru și primele locuri, alea eligibile, vor fi ocupate de cine trebuie.
Ca să nu cumva să se bucure ăia trei care și-au făcut un partid nou după noua lege care nu mai cere cinci catralioane de semnături, pragul electoral a rămas la 5% (adio partide locale și alte „aberații” din astea care strică combinația PSD vs. PNL + sateliți + UDMR). Nici cu alianțe nu merge, că dacă-s două partide, pragul sare la 8% și poate ajunge chiar la 10% pentru o alianță de patru partide sau mai mult.
Și ca să fie treaba și mai sigură, băieții au ignorat până și prevederea rezolvabilă a referendumului din 2009, aia cu trei sute de parlamentari, așă că le-a ieșit la calcul 329 de deputați și 136 de senatori. Evident, Curtea Consituțională, care a mai picat o reformă electorală pe motiv de referendum ignorat, ar trebui s-o arunce și pe asta la coș, doar că pentru asta ar trebui să o conteste cineva.
PĂDURILE REZISTĂ ȘI ELE CUM POT
Codul Silvic a fost promulgat până la urmă în varianta inițială, fiindcă Parlamentul n-a binevoit să facă vreo modificare, motiv de bucurie pentru cei care cred că Iohannis dădea țepe și Ponta era băiat bun. Așa că, prin toamnă, când o să dispară moratoriul pe exporturi, toate pădurile sub zece hectare, exceptate nu-așa-de-suspect de la amenajări silvice, vor deveni teritoriu de joacă pentru drujbe și alte instrumente ascuțite.
Dacă vrei să afli mai multe despre ce se întâmplă în viața politică de la noi, urmărește-l pe Mălin pe pagina sa de Facebook.
Vezi mai multe iustrații de Vasile pe blogul lui.
Urmărește VICE pe Facebook.
Mai citește despre politicienii români:
Ghid de fapte bune: Cum să furi, fără să furi, ca Victor Ponta
Jailando e ca un album cu pokemoni, numai că e cu corupţii români
Tot ce trebuie să știi despre condamnarea lui Liviu Dragnea, dacă ești prea cool să te intereseze chestii
Tot ce trebuie să știi despre procesul lui Dan Voiculescu, dacă ești prea cool ca să te intereseze chestii!