Acum câteva săptămâni, Alternative for Germany (AfD), partidul populist de dreapta al Germaniei, s-a întrunit în Cologne ca să-și decidă viitorul. AfD, care are mari șanse să intre în parlamentul german la alegerile naționale din septembrie, e prins într-o luptă dintre aripile sale de extremă dreaptă și cele mai mainstream. Frauke Petry, chimistă și fostă femeie de afaceri care reprezintă imaginea partidului din 2015, a anunțat cp nu e interesată să fie candidatul partidului la alegeri – o încercare de a-i presa pe membri să progreseze spre mainstream.
N-a funcționat. În locul ei, partidul a ales doi membri ai aripei conservatoare ca reprezentanți la alegeri, printre care pe Alice Weidel, o consultantă de management de 38 de ani din statul german central Westfalia. În stilul clasic AfD, Weidel e foarte sceptică în privința formei actuale a UE și a acuzat la un moment dat Consiliul Central al Musulmanilor din Germania că „nu s-a distanțat în mod credibil de Sharia din Epoca de Piatră”. În plus, a fost de acord să candideze cu un membru al partidului care a argumentat că Hitler n-a fost „chiar malefic”. Totuși, în stil mai puțin tipic AfD, politiciana e într-o relație cu o femeie cu care crește doi copii.
Videos by VICE
Citește și: Interviu cu un homosexual rus neo-nazist
Combinația de homosexualitate și naționalism de extremă dreaptă nu e tocmai nouă – în cercurile academice și activiste e descrisă drept „homonaționalism” – dar cel mai recent val populist din Europa a marcat un punct de turnură în dorința persoanelor gay de a îmbrățișa dreapta populistă. În funcție de sondajele pe care le citești, între 16,5 procente și un sfert dintre votanții francezi LGBTQ susțineau anul trecut Frontul Național; conform unui alt sondaj mai neoficial întocmit de aplicația de dating gay Hornet, peste o treime din bărbații gay aveau de gând s-o voteze pe Le Pen în a doua rundă a alegerilor din Franța. Un sondaj din 2016 al unei reviste germane gay a descoperit că aproape 17 procente dintre cititorii gay de sex masculin susțineau partidul AfD.
Și nu e vorba doar de Franța sau Germania – în Olanda, Suedia, Norvegia, Elveția și Austria, partidele populiste de dreapta au înregistrat succese surprinzătoare cu votanți gay, ceea ce a complicat presupunerea generală că persoanele LGBTQ tind să susțină partidele de stânga.
Alex Tassis, directorul grupării Homosexualii Alternativi (un grup de suporteri LGBTQ ai partidului AfD), crede că partidul va fi, în scurt timp, cel mai popular partid printre bărbații gay din Germania, în ciuda faptului că se opune căsătoriilor între persoane de același sex – care nu e decât „un moft”, cum a zis Tassis în interviul cu VICE.
Citește și: Comentariile românilor la postarea pro gay a Andreei Bălan îți arată că trăim în Evul Mediu
La fel ca mulți alți suporteri gay ai AfD, Tassis e îngrijorat, în primul rând, de islamizare, fenomen despre care crede că amenință valorile și multiculturalismul Germaniei de Vest. Dacă ești gay, n-ai cum să vezi cum se schimbă mediul social prin politica pro-refugiați adoptată de Merkel, a zis el cu referire la decizia lui Merkel de a permite accesul a sute de mii de refugiați în 2015.
Tassis nu e de părere că persoanele gay au datoria morală de a susține alte persoane marginalizate, precum refugiații: „Umanitarismul”, cum l-a numit el, „e un fenomen imoral și decadent al elitelor milionare.” A adăugat: „Gayii trebuie să se distanțeze ca să fie clar de ce parte a baricadei vom fi în viitor.”
Patrick Wielowiejski, doctorand al Universității Humboldt din Berlin care a studiat membrii gay ai partidului AfD, a zis că, deși persoanele gay au votat timp de mai multe decenii partide conservatoare, acest nou val populist marchează prima oară când persoanele gay fac asta atât de public. „Când votau partidele conservatoare în anii ’70 și ’80, probabil erau persoane gay ascunse, cu credințe naționaliste”, a zis el, „dar acum nu se tem să recunoască deschis că sunt gay și susțin extrema dreaptă.”
Citește și: Sunt gay și am vorbit cu deputații români care s-au abținut la votul pentru referendumul homofob
Wielowiejski crede că această schimbare ar putea fi o consecință neintenționată a succesului mișcării europene pentru drepturile LGBTQ. În anii 1970, mulți activiști LGBTQ din Germania și alte țări doreau nu doar să câștige drepturi pentru ei, ci și să schimbe fundamental perspectiva societății asupra problemelor de sexualitate și gen. „Nu voiau să fie recunoscuți ca minoritate”, a zis el. „Voiau să integreze homosexualitatea în societate, să desființeze mitul că homosexualitatea ar amenința masculinitatea.”
Dar pe măsură ce activismul pentru drepturile gayilor a adoptat o identitate mai concentrată pe politică în anii ’80 și ’90, bazată pe argumentul că persoanele LGBTQ sunt o minoritate care are nevoie de protecție, chestia asta a deschis ușile pentru grupuri ca Homosexualii Alternativi. În spusele lui Wielowiejski, această abordare înseamnă că multe persoane gay s-au mulțumit să fie acceptate ca minoritate și au început să ignore alte nedreptăți sociale care nu le afectau direct. „Iar genul ăsta de politică e ușor de combinat cu naționalismul”, a zis el.
Faptul că mai multe persoane gay au ajuns în poziții-cheie în mai multe partide servește drept justificare pentru politici xenofobe și mai extreme. Deși Weidel e prima membră queer într-o poziție de conducere în AfD, Frontul Național are numeroase persoane LGBTQ la conducere, printre care Florian Philippot, consilierul cel mai apropiat al lui Marine Le Pen.
AfD a încercat de mai multe ori să atragă votanții gay. Vara trecută, ramura din Berlin a partidului a lansat o campanie cu afișe cu un cuplu gay, cu textul: „Eu și partenerul meu nu vrem să ajungem să ne întâlnim cu imigranți musulmani care cred că dragostea noastră e un păcat capital.” Primarul Berlinului a numit campania „dezgustătoare”. Această încercare de a câștiga votanții gay i-a ajutat pe cei din AfD să pară intoleranți față de „invadatorii străini”, dar totuși toleranți vizavi de gay, chiar dacă nu susține căsătoriile între persoane de același sex.
Citește și: Toate mizeriile spuse de preoți și parlamentari români la conferința anti-gay din Parlament
Beate Küpper, psiholog social la universitatea germană Hoshschule Niederrhein specializată în extrema dreaptă, a argumentat că ar fi mai multe explicații pentru atracția persoanelor gay față de populismul de dreapta. A zis că mai multe studii au arătat că grupurile minoritare au tendința „să închidă ușa după ele sau să calce în picioare interesele altor minorități”, după ce au reușit să-și câștige niște drepturi.
Persoanele gay care se simt ostracizate sau marginalizare în viața de zi cu zi au impresia că asocierea publică cu partidele populiste de dreapta îi ajută să demonstreze că aparțin majorității: „E un mecanism de protecție.” În cazul lui Alice Weidel, a zis Küpper, discursul ei anti-musulman îi permite să se distanțeze de identitatea ei de persoană discriminată, ca lesbiană. La un moment dat, Weidel a atacat media pentru faptul că s-a concentrat pe viața ei privată.
Evident, Alex Tassis nu e mare fan al analizei lui Küpper. „Genul ăsta de psihologizare seamănă cu cea nazistă”, a zis el. „Poți citi în revistele SS cum au făcut asta.” În schimb, e mare fan al lui Alice Weidel și consideră poziția ei în partid un pas înainte pentru vizibilitatea persoanelor gay. „Homosexualitatea nu e o problemă pentru AfD, AfD e preocupat de alte lucruri.”
