Când aveam 15 ani, am fumat un joint. Era ca orice alt joint pe care îl fumasem în lunile precedente: subțire, plin cu iarbă și tutun și rulat de un prieten (eu încă nu știu să rulez).
Singura diferență a fost că jointul ăsta m-a băgat în spital.
Videos by VICE
Era o noapte de weekend și invitasem la mine zece prieteni să bem și să fumăm, la câțiva metri distanță de naivii mei părinți. În scurt timp, trăgeam cu sete din joint, pregătită să mă sparg bine, ca de obicei.
Dar în loc să mă simt bine, am început să fiu îngrozită de toată lumea din jur. Simțul realității mi s-a distorsionat în așa hal încât simțeam că visez. Pe prietenii mei îi vedeam ca pe niște infractori periculoși care intraseră în casă prin efracție.
Apoi a început disocierea și m-am transformat în ceea ce doctorii numesc „un coșmar total”.
Citește și: Niște femei mi-au povestit cum e când nașterea îți provoacă psihoză și halucinații
Inițial, am fost conștientă că pierd controlul. Dar apoi m-am pierdut în halucinații și m-a apucat groaza. Îmi era teamă de panica prietenilor mei, îmi era teamă că o să-mi facă ceva. Prietena mea cea mai bună își amintește și azi că vorbeam niște prostii fără sens, dar atunci simțeam că mă ajută să recit alfabetul.
La un moment dat, m-am retras în dormitor și prietenii mei au evacuat zona și i-au chemat pe părinții mei, care m-au dus imediat la spital.
Ce nu știam eu pe atunci era că avea o predispoziție genetică către schizofrenie din partea mamei.
Pentru cei care nu știu, schizofrenia e o boală mentală caracterizată prin două grupuri de simptome: pozitive și negative. Printre acestea se numără iluziile, halucinațiile, psihoza, apatia, paranoia, vorbitul incoerent, lipsa reacțiilor emoționale și izolarea socială. În anii care au urmat, una dintre mătușile din partea mamei a mers două luni cu un femur rupt până când familia ei a observat că șchiopăta. Din cauza bolii, nu putuse vorbi cu nimeni despre ce simțea.
Citește și: Oamenii ăștia mi-au spus ce i-a făcut să se lase de fumat iarbă
Nu-mi amintesc mare lucru din noaptea aia în spital; mi-a rămas în minte tatăl meu care se certa cu personalul spitalului și vocea alarmată a psihiatrului care insista că nu am voie să fumez iarbă dacă am mai avut în familie cazuri de schizofrenie.
Relația dintre iarbă și psihoză e bine documentată în literatura medicală.
Profesorul David Castle, director al Universității de Psihiatrie din Melbourne și expert în canabis, a zis că se știe că iarba poate cauza psihoze. Dar a zis că orice individ sănătos poate dezvolta simptome psihotice dacă primește o cantitate prea mare dintr-un stimul.
Canabisul, dopamina, amfetaminele sau deprivarea senzorială pot cauza oricui halucinații sau paranoia, a zis Castle, deși a accentuat că fiecare persoană e unică și are o genetică unică. Istoria familiei mele mi-a crescut în mod clar vulnerabilitatea.
E greu de zis dacă iarba le poate cauza schizofrenie persoanelor sănătoase care nu au această predispoziție genetică. S-au făcut mai multe studii pe această temă, dar e foarte greu de determinat ce rol joacă genetica și există mulți factori influențatori.
Citește și: Tot ce trebuie să știi despre marijuana, de la beneficii la problemele pe care le cauzează
În orice caz, Castle crede că există o mică legătură de cauzalitate între iarbă și declanșarea schizofreniei. “Dacă n-ar mai exista canabis pe suprafața pământului, e posibil ca cele cinci procente din populație care dezvoltă schizofrenie pe parcursul vieții să nu mai pățească asta.”
Pe de altă parte, la persoanele ca mine, natura cauzală e ușor de determinat. Dacă aș fi continuat să fumez iarbă, aș fi ajuns să-mi agravez rău boala mintală. „E ca atunci când ai probleme cu diabetul în familie, a explicat Castle. Ar fi stupid să mănânci multe dulciuri.”
Teama de a experimenta un nou episod psihotic ca acela m-a ținut departe de iarbă de atunci. Dar cred că am fost incredibil de norocoasă: am primit imediat ajutor medical potrivit pentru vulnerabilitățile mele genetice. Alții nu au parte de acest lux.
Sunt norocoasă că m-am născut într-o familie britanică stoică, pentru că n-am fost obligată niciodată să vorbesc cu părinții despre respectivul incident.
