Cum arată adevăratul oraș Twin Peaks

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Cum arată adevăratul oraș Twin Peaks

Fotograful Reto Sterchi a călătorit până acolo în onoarea noului sezon al serialului.

Când avionul a aterizat în Seattle, Washington, am luat ca pe un semn bun faptul că bărbatul care stătea în fața mea era îmbrăcat într-un costum negru, cu cravată neagră și părul dat cu gel pe spate. Nu i-am văzut fața pe toată durata călătoriei, așa că mi-a fost ușor să-mi imaginez că e agentul Dale Cooper (Kyle MacLachlan). A fost un început perfect pentru intrarea în lumea Twin Peaks.

Acum 25 de ani, David Lynch și Mark Frost au revoluționat televiziunea. În cele trei decenii care au trecut de atunci, Twin Peaks a devenit un serial cult. Ceea ce în teorie părea o telenovelă despre o crimă a devenit pe ecran o experiență misterioasă și suprarealistă în care viața obișnuită se amestecă cu macabrul și lenea de orășel de provincie e tulburată de ucigașul metafizic BOB. Povestea serialului, despre uciderea misterioasă a adolescentei Laura Palmer, se petrece în orașul fictiv Twin Peaks. Locațiile de filmare, devenite aproape personaje, sunt restaurantul RR, hotelul Great Northern și cascadele.

Publicitate

Citește și: Am vorbit cu una dintre actrițele din Twin Peaks despre influența lui David Lynch în viața ei

Aproape toate fotografiile de mai jos au fost făcute în Snoqualmie Valley, Washington, orășelul în care s-a filmat serialul.

Mark Frost a declarat la un moment dat pentru Entertainment Weekly că el și Lynch au găsit exact locul despre care scriseseră în scenariu. La fel ca și contextul serialului, e un loc minunat și ciudat. Iată niște fotografii din adevăratul Twin Peaks.

Noaptea, în parcarea cafenelei lui Twede din North Bend.

Stânga: Bust de cerb din Kiana Londge, Poulsbo, WA. Dreapta: Înghețata din cafeneaua lui Twede, care în serial e restaurantul RR.

Locul în care e găsit trupul Laurei Palmer, înfășurat în plastic în episodul pilot. S-a filmat în 1989 și bușteanul e încă aici.

Ramura pe care stă pasărea în genericul serialului. Felul în care Lynch a utilizat muzica și imaginea a fost revoluționar pentru televiziunea din vremea aceea.

Stânga: Unul dintre stâlpii din fața Kiana Lodge, Poulsbo, WA. Dreapta: Un curcubeu în drum spre Snoqualmie.

Păpușă îmbrăcată în uniforma de chelneriță devenită faimoasă datorită serialului. Dreapta: Marian lucrează de curând la Twede's. A văzut doar câteva episoade din Twin Peaks.

O pictură murală pe panoul de lemn din Twede's. A fost pictată de scenografii serialului pentru noul sezon.

Barul din Twede's.

Nichole, care lucrează la Twede's și spune că în fiecare zi trec prin restaurant fani ai serialului.

Publicitate

Stânga: Cyndi, care s-a mutat aici din Las Vegas acum patru ani și lucrează la Twede's.

Mary Hutter lucrează la Compass, un magazin de biciclete din North Bend. Ea și prietena ei Amber Sievers, fane loiale ale serialului, reproduc faimoasa Cameră Roșie pentru noul sezon.

În Washington, e des înnorat și sunt ploi scurte și dese.

Stânga: Cascadele din Snoqualmie. Salish Lodge a apărut în film ca Great Northern Hotel. Dreapta: O reproducere a cheii camerei agentului Coopers găsită într-un magazin de suveniruri.

Stânga: Căni de cafea din magazinul de suverniruri, cu replica agentului Cooper: „o cană de cafea a dracu' de bună". Dreapta: O replică a mașinii de poliție din serial.

Vedere din stația de lucru a lui Lucy, secretara șerifului din serial.

Intrare în cafeneaua Twede's.

Faimoasa plăcintă cu cireșe din Twede's.

Stânga: Un alt veteran din Twede's. Dreapta: Sculptură cu o căprioară în față la Kiana Lodge în Poulsbo.

Stânga: Bilet de pe vremea când Mary Hutter a fost să vadă Twin Peaks în 1992. Dreapta: Calendar cu serialul făcut de fani, în care apare Mary în rolul Laurei Palmer.

Mary, acasă la ea în North Bend. În fundal e fiul ei, Henry.

Orașul Snoqualmie a organizat o seară de film la care a rulat serialul.

Cartierul în care era casa Laurei Palmer. În geamurile casei se reflectă apusul.

Dormitorul Laurei Palmer e camera de oaspeți a familiei Reber, care a încercat s-o păstreze cât mai aproape de original. Au inclus chiar și un manechin BOB ca să îți întregească iluzia că ești în serial. Un prieten care a venit cu mine a refuzat să doarmă în ea.

Publicitate

Mary Reber apare împreună cu soțul ei în noul sezon Twin Peaks. A zis că David Lynch e un tip foarte de treabă și e mișto să lucreze cu el.

Fotografia Laurei Palmer din albumul liceului. Multe scene din serial au avut loc chiar în această cameră.

Conform unei surse locale, David Lynch a mâncat înghețată de la Scott's Dairy Freeze, cât s-a filmat noul sezon.

Aleea din spatele restaurantului Twede's.