Pentru o fracțiune minusculă din elita lumii, un miliard de dolari nu e mult. Cu un miliard de dolari îți cumperi un startup în Silicon Valley. Un miliard de dolari fac industriașii chinezi din Iphone-uri fake și spinnere.
Pentru oligarhii ruși sau arabi, să fii bogat înseamnă cu totul altceva. Multimiliardarii ăștia își cumpără avioane comerciale imense de la Boeing sau Airbus și le decorează cu covoare țesute manual, panouri de lemn scump și aur. E o lume privilegiată în care e foarte greu să pătrunzi dacă nu se întâmplă cumva să fii fotograful angajat de designerul de interior al avionului. Așa a pătruns în lumea asta Nick Gleis.
Videos by VICE
Nick și-a făcut o carieră din fotografiatul avioanelor elitelor. Fost ucenic al lui Ansel Adams, Nick a ajuns să se specializeze în fotografia de aviație aproape din întâmplare. Acum face asta de peste treizeci e ani și a fotografiat cam o mie de avioane. Am stat de vorbă cu el despre avioanele și oamenii pe care îi întâlnește prin meseria lui.
VICE: Salut, Nick. Spune-mi ce-ți place atât de mult la avioane.
Nick Gleis: Nu mă interesează avioanele atât de mult. Le văd doar ca pe un mijloc de transport. Dar îmi plac imaginile fotografice. Simt că interioarele avioanelor executive îmi permit să duc fotografia la un alt nivel.
Ce vrei să spui?
Când urci la bordul unui avion executiv, remarci o calitate cu care nu ești deloc familiar, ca om obișnuit. Un avion executiv poate avea orice la bord: o casă, un apartament, un castel. Diferența e că zbori cu 800-900 km/h, așa că greutatea e un factor esențial. Imaginează-ți o masă de sufragerie. Pe pământ probabil n-o poți ridica. Dar în avioanele astea ridici câte una în fiecare mână. Avionul trebuie să aibă eleganță și funcționalitate. Totul e foarte ușor, dar de o calitate excepțională. Asta mă sparge pe mine.
Citește și: Fotografii cu bogătanii ruși și servitorii lor
Ok, s-o luăm cu începutul. Cum ai ajuns să ai jobul ăsta?
Acum treizeci de ani, lucram pentru o companie fotografică din Burbank California. Aveam 27 de ani și am primit un job de la o companie numită Tiger Air. Aveau un avion Boeing 727-100 căruia voiau să-i facă un interior executiv. Compania cu care lucram a primit misiunea să facă fotografii cu progresul lucrărilor pe parcursul a două săptămâni. Îți ia un an sau doi să faci un astfel de avion, iar la final au nevoie de fotografii cu produsul final. Mi-au dat mie misiunea asta.
Și de atunci te-ai specializat în fotografii cu avioane de lux?
Nu, mi-am dat seama că e o oportunitate, așa că am găsit o companie, Garett Airesearch, care făceau cam patruzeci de interioare de avioane pe an. M-am dus la ei și i-am rugat să-mi mai dea de lucru. Și apoi, știi cum se zice, restul e istorie.
Deci i-ai implorat să-ți dea jobul, deși zici că nu te interesează avioanele? Ce te-a motivat?
Banii.
Ah, bineînțeles. E un job bine plătit, nu?
Da, poate fi foarte bine plătit. Întrebarea e ce preferi: să fii un fotograf de nunți sau unul dintre puținii fotografi de avioane de lux?
Citește și: Fotografii cu bogătanii beți, la polo
Varianta doi. Și acum faci asta de treizeci de ani. Ce schimbări ai văzut de-a lungul timpului în moda designului interior de avioane?
Au devenit din ce în ce mai conservatoare. Nu se mai poartă opulența. Avioanele familiei regale saudite sunt foarte business, ca interiorul unui BMW. E mișto, nu mă înțelege greșit. Dar nu mai au șarmul din anii ’80 sau ’90.
Deci azi nu mai vezi chiuvete în formă de jacuzzi?
Exact. Chiuveta aceea era făcută din abalon. Nu se mai fac astfel de design-uri. Chestia din mijloc e robinetul. Dacă pui mâinile sub partea dreaptă, curge apă rece. Dacă pui mâinile sub partea stângă, curge apă caldă. Dacă atingi partea de mijloc, ai apă la temperatură medie. Și toată structura robinetului a fost făcută impecabil dintr-o singură bucată de aluminiu.
Citește și: Jobul la un salon de lux m-a făcut să urăsc oamenii bogați
Cum sunt bogătașii planetei ca oameni?
Am descoperit că de obicei sunt persoane foarte agreabile. Nu sunt niște dobitoci, cum sunt anumite vedete americane. De exemplu, Kardashianii sunt săraci pe lângă ei. Bogătanii pe care îi întâlnesc sunt persoane foarte formale și discrete. Sunt conștienți de cine sunt și știu că oricine din lume ar vrea să ajungă lângă ei. Așa că nu sunt foarte afectuoși cu necunoscuții, dar nici nu sunt vreodată nepoliticoși.
În plus, sunt foarte pretențioși, pentru că vor să cheltuie banii doar pe cele mai bune lucruri. Se așteaptă la rezultate impecabile. Dacă greșești cu ceva și nu le place, nu auzi asta de la ei, ci de la reprezentanții lor. Cu cât ajungi mai sus în ierarhie, cu atât sunt mai amabili, spre deosebire de vedetele americane. Sunt scârbit de prostiile pe care le fac persoanele celebre și de oamenii care se uită la ei cu admirație. Nu au niciun fel de clasă, nu au stil absolut deloc.
Spui asta din experiența personală?
Da, absolut. Am fotografiat și multe avioane de vedete.
Spune-mi care a fost cea mai nesimțită vedetă cu care ai lucrat.
Nu pot. Dar pot să-ți spun care mi-a plăcut cel mai mult: Tom Cruise. Cei care se ocupă de avioanele lui sunt clienții mei, iar el mereu m-a salutat și a vorbit frumos cu mine. E un tip discret, dar mereu foarte politicos și își face timp pentru toată lumea.
Ai fost criticat că lucrezi cu oameni care își câștigă banii prin modalități non-etice. Ce răspunzi la aceste critici?
Nu le bag în seamă, pentru că sunt niște minciuni. The Telegraph a publicat un articol în care susține că sunt fotograful preferat al dictatorilor africani, dar nu e adevărat. Nu merg în țări unde e posibil să fiu împușcat. Nu-mi pasă câți bani mi se oferă. Nu merg nici în Iran sau Irak. Până și Arabia Saudită e foarte închisă. Ca să ajung acolo, trebuie să-mi aprobe viza familia regală, iar cât stau acolo, sunt închis într-o facilitate, nu am voie să mă plimb aiurea. Dar măcar știu că sunt în siguranță. Dubai și Emiratele Arabe sunt foarte occidentalizate. Dar n-am de ce să mă leg la cap cu vreun dictator nebun.
Îți place jobul tău?
Ce să zic, sunt una dintre cele mai norocoase ființe umane care au trăit vreodată pe planetă. Am vrut să fac asta de la douăzeci de ani, spre dezamăgirea părinților mei, și o fac în continuare. Ador să fac fotografii. De fapt, singurele momente în care sunt cu adevărat fericit sunt cele în care fac fotografii.
Găsești mai multe lucrări de-ale lui Nick pe site-ul lui.