Cazinoul ruinat din Constanța îți arată cum luxul românesc se dizolvă-n nepăsare

Fotografii de Cristian Lipovan

În februarie, anul ăsta, am făcut un drum până la Constanța, ca să fotografiez Cazinoul, după ce-am vorbit cu o doamnă funcționar de la Primărie. În locul ăsta, inaugurat în 1910, s-au născut povești de iubire și au avut loc tragedii, se jucau sume uriașe de bani, se făceau și se destrămau averi, iar unii chiar s-au sinucis aruncându-se în mare. Era locul în care nu erai primit fără ținute de ultima modă. Când au început bombardamentele, pe 20 august 1916, Cazinoul a fost folosit de Crucea Roșie pe post de spital de campanie. Apoi a fost ocupat de trupele germane prin ’41 și a suferit destul de mult, dar a fost renovat la scurt timp după aia.

Ultima renovare s-a făcut prin ’88, iar de atunci cazinoul este plimbat de la o autoritate la alta, în timp ce se degradează mai rău pe zi ce trece. M-am plimbat prin camerele mari, cu o arhitectură pe care n-am mai văzut-o niciodată într-o clădire părăsită din România. Azi e pustiu, asteapta ca cineva sa îi intindă o mână de ajutor ca să nu se piardă în negura timpului.

Videos by VICE

Cristian Lipovan e un fotograf din Cluj-Napoca pasionat de explorare urbană. Dacă vrei să vezi mai multe fotografii cu locuri abandonate, urmărește proiectul lui Places Suffering.

Urmărește VICE pe Facebook

Thank for your puchase!
You have successfully purchased.