Acest articol conține spoilere pentru episodul 9 din sezonul 6 GoT.
Șmecheria serialului Game of Thrones provine nu atât din acțiune, cât din interacțiunile subtile dintre personaje, în timp ce acestea navighează cele Șapte Regate. De data asta a fost o excepție: Jon Snow și Ramsay Bolton s-au confruntat în poate cea mai mare și mai realistă scenă de luptă produsă vreodată pentru televiziune. Bătălia Bastarzilor a cuprins mai multe trupuri decât Bătălia de la Blackwater din sezonul doi. Și mai incredibil e faptul că ne-au arătat-o de la început până la sfârșit.
Videos by VICE
Producătorii serialului n-au sărit peste bătălie, așa cum au făcut în trecut, ci și-au folosit armata de cameramani, cascadori și specialiști în efecte speciale ca să creeze o scenă de luptă cu adevărat spectaculoasă. Într-un videoclip postat pe canalul de YouTube al serialului, echipa și actorii discută despre cum a fost să filmeze episodul.
Episodul 9 a fost regizat de Miguel Sapochnik, cel care a regizat și episodul Hardhome din sezonul cinci. „Acela a fost un masacru”, a zis producătorul și scenaristul D.B. Weiss. „Aceasta e o bătălie. E povestea unei bătălii. N-am mai făcut asta până acum.” După ce au citit scenariul episodului, producătorii și experta în cai a serialului, Camilla Naprous, au hotărât că vor folosi un total de optzeci de cai în secvență. Naprous a zis că a fost cel mai mare număr de cai cu care a lucrat vreodată în serial.
Cele două armate au fost, mai întâi, filmate separat, fiecare cu toți cei optzeci de cai în rândurile ei. Naprous a explicat că, după începerea luptei, au împărțit caii în jumătate, câte patruzeci pentru fiecare armată. Toate coliziunile brutale pe care le vezi în timpul luptei au fost filmate fără animale reale. Naprous și coordonatorul de cascadorii al serialului, Rowley Irlam, au colaborat pentru a face aceste scene cât mai autentice. Am vrut ca atmosfera să fie haotică și aglomerată, să dea senzația că se poate întâmpla orice, oricând, a zis Irlam. Caii au fost antrenați să galopeze prin niște șanțuri mici, ca să nu se izbească unii de alții. În videoclip, se vede cum echipa filmează caii care se prăbușesc pe jos în fața unor ecrane verzi.
Citește și: Ce o să te enerveze cel mai tare la sezonul șase din „Game of Thrones”
Celălalt producător executiv și scenarist al serialului, David Benioff, descrie una dintre scenele lui preferate din sezon, în care Jon, căzut în capcana lui Ramsay, e filmat din spate și își scoate sabia, în timp ce cavaleria lui Bolton galopează spre el. E o scenă atât de grozavă pentru că e reală. Chiar erau patruzeci de cai care galopau la viteză maximă spre Kit Harington. Actorul care îl joacă pe Jon Snow și-a povestit experiența: „Am stat până în ultima clipă în fața acestui atac al cavaleriei. A fost înspăimântător. Ne-am enervat un pic pentru că ne-am gândit că toată lumea o să creadă că sunt efecte speciale. Dar n-au fost, a fost pe bune.”
Ca să filmeze caii la viteză maximă, echipa a folosit un echipament special numit „Brațul rusesc“, o macara controlată cu telecomandă montată pe un vehicul – în cazul acesta, Land Rover. Sapochnik a zis că e o mașinărie excelentă pentru filmarea de scene dinamice.
Videoclipul mai arată cadre de pe platou înainte și după, care arată diferența dintre ce vedem în episod și ce s-a filmat live. Producătorul VFX Steve Kullback vorbeește despre cum au înmulțit luptătorii și cum au folosit efecte speciale ca să dubleze figuranții într-un cadru: Se întâmplă lucruri pe care nu le poți filma real. De exemplu, un uriaș care pocnește un cal.”
În timpul bătăliei, cadavrele se adună unele peste altele, ca niște munți de carne. Echipa aruncă niște corpuri de manechine peste aceste grămezi, un proces despre care designerul de producție, Deborah Riley, a zis că le-a luat o grămadă de timp pentru că trebuiau să organizeze fiecare grămadă și să îmbrace fiecare soldat în echipamentul potrivit. Au trebuit să fabrice și caii morți, să-i îmbrace cu șei și steaguri și să-i murdărească cu sânge și noroi. „Chiar dacă știam că sunt trupuri false, tot a fost emoționant să lucrăm cu ele. ”
Benioff spune că structura luptei a fost inspirată din bătălii istorice reale. „Am citit despre bătălii din Războiul Civil în care cadavrele erau adunate în grămezi așa de mari încât erau obstacole pe câmpul de luptă “, a zis Riley. Așadar, lupta bastarzilor ne arată toate realitățile mizerabile și haotice ale războiului. Nu e o luptă curată, pentru că nici războiul real nu e curat. Noaptea trecută, când Boltonii au înconjurat ultimele rămășițe ale armatei lui Snow, mulțimea aproape l-a sufocat pe eroul nostru. Detaliile brutale ale Bătăliei Bastarzilor nu sunt pentru cei slabi de înger. Dar videoclipul de mai jos, care arată cum a fost filmată lupta, e o încântare pentru oricine:
Traducere: Oana Maria Zaharia
Mai multe despre Game of Thrones pe VICE:
S-a inspirat Game of Thrones dintr-un desen animat japonez clasic?
Game of Thrones e plin de boli venerice și glumițe cu bășini
O să apară un serial nou bazat pe universul „Game of Thrones”