E la modă să faci mișto de tinerii care protestează pașnic în România sau să îi cerți că nu luptă și pentru cauza ta, chit că tu nu te-ai ridica nici de la birou pentru ea de loază ce ești. Din 2011 încoace, fie că erau cinci, fie că erau zeci de mii, tinerii protestari luptau cu corporația canadiană Roșia Montană Gold Corporation, care dădea bani grei la toate televiziunile de știri și de-asta niciuna nu avea tupeul să transmită acțiunile lor. Luptau și cu statul român, ai cărui funcționari primeau bani și excursii de la corporații ca să-i dea drumul unui proiect care ar fi distrus și otrăvit munții Apuseni și județul Alba. Au fost bruscați și amendați de jandarmi, au fost agresați de angajații Gold Corporation și au fost numiți „soroșiști” și „golani” de toți politicienii corupți care acum s-au reîntors la putere.
Săptămâna asta ei au câștigat dreptul ca locul acela să rămână neatins. Fostul ministru al Culturii, Corina Șuteu, a trimis la UNESCO dosarul Peisajul Cultural Minier Roşia Montană, fix în ultima ei zi de muncă. Asta după ce mai mulți activiști de mediu se plângeau pe Facebook zilele astea că Dacian Cioloș s-a folosit de Roșia Montană pentru popularitate, iar pe final de mandat lăsa problema nerezolvată. E doar încă o dovadă că protestul, oricât de insignifiant sau superficial pare, este important și poate mișca lucrurile în țara asta de lumea a doua. Și e bine să nu uităm nici că Raluca Turcan (președintele PNL) și Gabriela Firea (primarul Bucureștiului) aveau obligația să scrie acest dosar UNESCO prin 2013, dar preferau să se plimbe cu mașinile de la Gold Corporation.
Videos by VICE
Pentru că VICE urmărește lupta pentru Roșia Montană din 2011, m-am gândit să-ți fac un scurt istoric în imagini despre ce a însemnat protestul care a învins statul corupt și corporațiile din jurul lui. E bine să reținem cu toții că există și proteste reale, nu doar mitinguri înțărcuite cu sindicaliști aduși forțat cu autocarele de liderii lor membri de partid.
În 2011, protestele Salvația Roșia Montană abia atrăgeau câteva zeci de oameni, maxim o sută.
Erau flash mob-uri, iar jandarmilor nu le era frică de acuzații de brutalitate, ca acum, ci te luau pe sus și te băgau în dube. Ăsta de mai sus era de la un miting anticenzură în față la TVR, pentru că refuzau să vorbească despre exploatarea de la Roșia.
Protestele erau la fel de active la Cluj ca la București, iar Mihnea Blidariu de la trupa Luna Amară era unul dintre cei mai înfocați susținătorii ai cauzei din Ardeal. Multe vedete din lumea muzicii underground și-au asumat cauza.
Protestele din 2012 erau deja mult mai serioase și adunau sute de oameni. Din păcate, adunau și mulți ofițeri infiltrați care-și justificau salariul.
Jandarmii intrau în forță și pe intimidare, iar protestatarii ăștia reali, care nu erau aduși de partide ca înainte, căpătaseră statutul de pericol public. Jandarmeria încă mai plătește amenzi pentru brutalitatea arătată-n 2012 față de protestatari.
În 2013, protestele pentru Roșia Montană erau la ordinea de zi, anul în care mame cu copiii lor se așezau pe stradă în semn de protest și băteau cu sticle în asfalt, într-un ritm aproape hipnotic ale cărui ecouri răsunau prin centrul Bucureștiului.
Mitingurile erau luate-n derizoriu, numite protestele „hipsterilor” sau ale „oamenilor frumoși”, dar adevărul e că era prima dată din anii 90 încoace în care tinerii luptau pentru o cauză în care credeau.
Treptat, protestele au atras oameni din toate păturile sociale, chiar și unii care nu prea știau nimic despre Roșia.
Străzile erau pline, din vară până-n toamnă.
La București, lupta se ducea mai ales împotriva celor din Parlament, care voiau să treacă legi miniere în care corporațiile care făceau afaceri cu statul puteau să ia pământul de sub tine fie că ești de acord sau nu. Vârful lor de lance era pesedistul Florin Iordache, actualul ministru al Justiției în guvernul Dragnea (heh, Grindeanu).
Se punea presiune și asupra Guvernului, care dăduse mână liberă la exploatarea minieră.
Daniel Barbu, fostul ministru al Culturii, era cel mai aprig susținător al exploatării miniere de la Roșia Montană, în loc să apere patrimoniul de acolo, așa cum îi cerea fișa postului.
Nici la Cluj-Napoca lucrurile nu erau mai simple. Jurnaliștii independenți erau singurii care puneau întrebări incomode despre Roșia, iar politicienii trimiteau SPP-iștii pe ei.
Protestele Uniți Salvăm Roșia Montană se răspândiseră prin toată diaspora românească. Devenise o problemă internațională.
Lupta a continuat până târziu în iarnă. Oamenii protestau indiferent de vreme sau termperatură. Abia prin vara lui 2014 a fost oprită legea minereurilor care permitea exploatarea. De atunci, PNL și PSD au tot încercat să o reintroducă sub altă formă, dar proiectul Roșia Montană era îngropat.
Dar tot nu se dăduse nicio lege care să protejeze Roșia ca patrimoniu național, chit că zona era deja sit turistic prin festivalul Fân Fest care încă atrage hipioți din jurul lumii.
Deși protestele muriseră, lumea n-a uitat de Roșia Montană. O mare parte din susținerea pe care o primise Dacian Cioloș din partea activiștilor din România era datorată faptului că nu voia exploatarea de la Roșia Montană. Ba chiar promisese că vrea să o propună pentru patrimoniul UNESCO. Dar se apropia finalul mandatului și guvernul nu făcea nimic. Asta a scos iar niște oameni în stradă.
Dar în ultima zi de muncă, ministrul Corina Șuteu a postat surpriza asta. Acum, indiferent ce fac autoritățile române corupte, problema a ajuns pe mâna UNESCO. Să sperăm că ei arată mai multă înțelepciune decât sutele de parlamentari care conduc statul român spre o fundătură.
Citește mai multe despre corupția din jurul afacerii de la Roșia Montană:
Traficul de morţi de la Roşia Montană
Am vorbit cu foști angajați care exploatau Roșia Montană despre țepele pe care le-au luat
Afacerea Roșia Montană: excursii în Las Vegas și la Rio pentru funcționarii statului