China dărâmă munți ca să construiască orașe fantomă

Un vechi proverb chinezesc spune că „Râurile și munții se pot schimba, natura umană niciodată." În cazul Chinei ar fi mai corect să spunem că natura umană schimbă în mod activ râurile și munții. Ca un jucător de SimCity prea entuziasmat, guvernul chinez creează noi teritorii în demersul lui de a construi noi orașe.

Recuperarea terenului nu e ceva nou; diferite locuri, cum ar fi Mexico City sau Helsinki au fost construite cel puțin parțial pe pământ artificial recuperat. Aceasta vine la pachet cu creșterea Chinei, adesea văzută ca o expansiune imperialistă. Pretențiile țării asupra unor teritorii disputate ca Marea Chinei de Sud au enervat Vietmanul, Malaezia și Filipine, care revendică de asemenea zona, și a condus la presiuni din partea Statelor Unite să oprească orice revendicare de teren din zonă.

Grupul de insule pe care le-a construit China în zona disputată, poreclit de Harry Harris, comandant al flotei SUA din Pacific, drept „Marele zid de nisip", a cauzat anumite tensiuni, și chiar temeri că China schimbă de-a dreptul peisajul geopolitic. Săptămâna trecută secretarul general al Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), care numără zece membri, a afirmat că oficiali ai fiecărei nații membre vor ca China să-și oprească expansiunea teritorială, însă ministrul afacerilor externe din China a insistat că au toate drepturile să continue.

Un alt punct important, mai puțin abordat de oficialii guvernamentali, este faptul că nimeni nu pare să locuiască în niciuna din casele construite pe tot acest pământ recuperat. Atunci pentru ce, s-au întrebat o serie de articole, să revendici tot acest teren și să construiești toate aceste case dacă o să rămână nelocuite?

Recent am stat de vorbă cu Wade Shepard, autorul volumului Orașele fantome din China, despre graba Chinei de a se urbaniza, expansiunea ei, despre ceea ce se află cu adevărat în spatele așa-ziselor „orașe fantomă" și cum afectează toate acestea structura lumii.

VICE: Salut Wade. Cât de mult se extinde China în mare?
Wade Shepard: China crește la propriu. Fiecare provincie de pe linia de coastă are în desfășurare programe masive de revendicare a terenului. Până acum China și-a propus să adauge țării câte 700 de kilometri pătrați anual, ceea ce înseamnă mai mult decât teritoriul Singapore. Țara crește la propriu.

De ce?
China are un sistem fiscal foarte dezechilibrat. Primăriile sunt dependente de bani cash. Conform Băncii Mondiale, primăriile din China trebuie să dea socoteală pentru 80% din cheltuieli, în timp ce colectează doar 40% din taxe. Așa că acoperă această diferență cu vânzări de teren, și fac o grămadă de bani recuperând teren rural, apoi trecându-l la statut de urban și în final scoțându-l la vânzare pentru profit. Când vine vorba de orașe de pe coastă, multe din ele nu mai au unde să se extindă pe pământ, așa că se extind în mare. Dacă te uiți la cât de mulți bani se fac din terenul recuperat din mare, este absolut fenomenal – reușesc să construiască orașe întregi în aceste locuri.

Să luăm exemplul orașului Nanhui New City, cunoscut anterior sub numele de Lingang New City. Este situat la 60 de kilometri de centrul Shanghaiului, granița provinciei Pudong, unde nu exista deloc urbanizare. Acum are un întreg oraș, nou-nouț, construit integral pe teren recuperat din mare. Au montat pur și simplu o barieră cu care au colectat toate sedimentele, și au continuat să mute bariera treptat spre largul mării până au reușit să cucerească acest nou teritoriu. Nanhui ar fi trebuit să fie un fel de Hong Kong mai mic, care să sprijine noile zone de schimb comercial fără taxe ale Shanghaiului. Acest loc trebuia să fie o adevărată metropolă. Deocamdată nu s-a transformat în asta, însă acest fapt ne demonstrează că nu doar recuperează teren și îl cultivă, ci construiesc orașe întregi. Nu-mi dau seama cât de departe pot merge.

Deci nu crezi că o să se oprească prea curând?
Fenomenul a scăpat de sub control acum vreo 5-6 ani, când guvernul a intervenit și a încercat să reglementeze suprafețele maxime pe care aceste orașe și provincii le pot recupera. Însă a încerca să controlezi diferite primării, adică să le faci să respecte regulile, este cam dificil, mai ales când vine vorba de recuperarea terenului, unde costurile legate de recuperare sunt mult mai mici decât profitul obținut din vânzarea lui către dezvoltatorii imobiliari. Se pare că au ajuns cam la 700 de kilometri pătrați pe an sau ceva pe acolo. Și nu pare să fie foarte complicat.

Care este impactul asupra mediului?
Până la ora actuală, așa cum decurg construcțiile, mediul este grav afectat. Din punct de vedere al mediului, coasta Chinei, luncile și mlaștinile sunt decimate, terminate. Când construiești în mare, distrugi tot ceea ce se află acolo, iar asta creează un dezastru total în termeni de mediu. Aceste lunci și mlaștini chiar aveau o funcționalitate reală. Să luăm drept exemplu Nanhui. Nu mai există nicio plajă frumoasă acolo din cauza acestui zid de aproximativ nouă metri înălțime care protejează împotriva ridicării nivelului mării, ceea ce în mod normal făceau mangrovele și luncile și mlaștinile de coastă.

Ce părere ai despre expansiunea Chinei în Marea Chinei de Sud?
Parte din ea este funcțională, comercială și de asemenea militară. Este o zonă care se militarizează. Devine unul din epicentrele diviziunii globale a puterii, cu China de o parte și SUA de cealaltă. Mai multe teritorii au fost revendicate în această zonă ca aparținând diferitelor țări, însă China a profitat de o ambiguitate a legilor. Legile internaționale spun că nu poți să revendici o suprafață de teren care este sub apă, așa că China s-a apucat să construiască pe bancul de nisip ca să fie deasupra nivelului apei și să o poată revendica. Asta e o soluție foarte chinezească. Unele dintre aceste zone se află foarte aproape de Filipine, însă din câte știu eu lor nu prea le-a trecut prin minte să le revendice până când și le-a dorit China.

Este adevărat că în anumite locuri au fost mutați munți din loc pentru a recupera teritorii?
Ei bine, n-o să te apuci să construiești un oraș din munți, așa că ori nu te mai extinzi și nu mai faci profit din vânzarea de teren (sau faci), ori nu te mai joci de-a urbanizarea, ori te apuci de altceva. Mao a scris acest poem, Omul care a mutat un munte, despre un om căruia nu-i plăcea că trebuia să ocolească un munte atunci când mergea la oraș, așa că l-a mutat din loc. Este aceeași mentalitate. „Nu putem să construim aici din cauza acestor munți? Ei bine, să scăpăm de ei."

Orașul Lanzhou, din provincia Gansu, este cel mai mare proiect din istoria lumii de mutare a munților din loc în numele urbanizării. Au încercat să facă asta de ceva vreme, adică au început în 1997. Lanzhou se află într-o vale, înconjurat de jur împrejur de munți, iar aerul este irespirabil. Așa că au decis să mute unul dintre munți, Daqingshan, pentru a crește aportul de aer în oraș. După ce au îndepărtat o jumătate de munte, aerul din oraș nu s-a îmbunătățit prea mult și nici nu au câștigat prea mult teren pentru a se dezvolta.

A fost un eșec total, însă nu s-au lăsat. Au încercat din nou să dărâme 41 de kilometri pătrați de munte și nici asta nu a funcționat prea bine. Însă, în 2012, au decis că o să întemeieze un nou oraș și în acest scop sunt în plin proces de dărâmare a șapte de munți pentru a-l construi. Mulți dintre acești munți sunt mai mult niște dealuri, într-o regiune deșertică, însă ei au mers înainte și deja au construit o bună parte din el.

Crezi că acest proces de radere este un fenomen specific chinezesc?
Cred ca structura guvernamentală are capacitatea de a realiza proiecte gigantice și de a schimba direcția foarte rapid. Pentru a fi capabil să faci ce face China într-o țară cu un sistem mai democratic, cum ar fi SUA sau Marea Britanie, este practic imposibil. În multe cazuri, chiar și administrațiile politice vizionare și inovative din Vest nu pot să-și pună în aplicare proiectele de dezvoltare de amploare din cauza existenței multor opinii diferite, părților implicate și conflictelor politice.

Vreau să zic că până și să construiești ceva relativ mic și simplu, cum ar fi o rețea de transport ușor, în SUA este o drăcovenie politică care adesea durează ani și ani de deliberări, și de aceea multe nu se mai construiesc niciodată. Între timp China și-a reabilitat complet aproape toate orașele importante, le-a dotat cu sisteme moderne și avansate de transport public, metrouri, și a împânzit țara cu cea mai costisitoare rețea de trenuri de mare viteză care a existat vreodată. În plus, a construit sute de orașe, de la zero, în mai puțin de 15 ani. Există un motiv pentru care turme de arhitecți și ingineri vestici, cu visuri mari, se înghesuie în China, și acela este faptul că este o țară care are un guvern capabil să facă să se întâmple lucruri mărețe, cu bune și rele, bineînțeles.

Așa că da, scara, scopul și implementarea întregii mișcări de urbanizare a Chinei este un fenomen foarte chinezesc. Nu există nicio altă țară în lume care are abilitatea, finanțarea, influența și voința politică pentru a reconstrui complet întreaga țară de la temelie.

Să vorbim despre „orașele fantomă". Ce sunt ele în acest context?
Tehnic vorbind, un oraș fantomă este un loc care a murit, e un loc complet părăsit. Cea mai mare parte a populației a plecat. Însă în China întâlnim opusul orașelor fantomă, adică ei au orașe care sunt pe cale să învie. Însă când arunci o privire în jur, poți observa cu ușurință că aceste locuri sunt destul de similare, adică majoritatea nu au activitate economică, au o infrastructură publică deficitară, și, de foarte multe ori, nu prea sunt populate. Însă au fost și ele încadrate în categoria orașelor fantomă.

Concluzia ar fi că aceste orașe se dezvoltă atât de încet încât au fost denumite orașe fantomă încă dinainte de a fi terminate?
Da. E ca o vânătoare de povești senzaționale și chiar există câteva povești mai interesante decât o țară care construiește sute de noi orașe din gunoi și relochează sute de milioane de oameni cu forța. Ceea ce se întâmplă este o poveste interesantă, dar din păcate cu o întorsătură nefavorabilă încă de la început. Prima poveste despre orașele fantomă a apărut în 2009 pe Al Jazeera. Melissa Chan era în Kangbashi relatând despre o altă știre când a dat peste noul oraș Kangashi, dar nu a găsit prea mulți oameni acolo. Problema cu această poveste e că abia se apucaseră să construiască un loc nou cu cinci ani în urmă. Evident că construirea unui oraș nou este un proces de durată.

Ceea ce îi nelămurește pe analiștii vestici este modul în care China poate să construiască un întreg oraș extrem de repede. Oficialii guvernamentali sunt schimbați din funcție la fiecare cinci ani, așa că dacă vor să realizeze ceva, trebuie să se miște foarte repede. Așa că construiesc aceste orașe foarte rapid, însă ele nu sunt adesea niște locuri bune de locuit, ci sunt mai mult niște schițe sumare numai bune de arătat oamenilor cu adevărat interesați de proiect, adică potențialilor investitori.

Însă aceasta este doar o fază din viața acestor orașe noi. Dacă ai merge să vezi aceste orașe ai spune „Of Doamne, dar nu e nimeni acolo, e doar un oraș fantomă." Însă atunci când te uiți la plan, vei vedea că ele sunt gândite pe termen mai lung. La modul general aceste noi orașe sunt planificate să fie construite în 20-23 de ani. Această mișcare de a construi noi orașe în China nu a existat până în 2003, așa ă nici unul dintre aceste orașe nu a depășit data finalizării complete.

Adică ele doar par niște orașe fantomă, dar de fapt sunt în dezvoltare?
E un proiect imens de construcție în curs de dezvoltare. Acest lucru nu înseamnă că nu vor apărea probleme pe parcurs, probleme financiare, politice sau sociale, însă înseamnă că nu te poți aștepta ca imaginea de acum să semene cu cea de peste cinci sau zece ani. Poți vedea acum o grămadă de locuri care erau considerate orașe fantomă și care clar nu mai sunt.

Aceasta înseamnă că interpretarea mass media a fost greșită fiindcă nu a înțeles contextul în care apar aceste noi orașe?
Nu vreau să par critic la adresa celorlalți jurnaliști. Cred că problema cu care ne confruntăm este că am ajuns la povestea asta cu orașele fantomă de la niște relatări la prima mână și din aceste foarte puține surse am creat o întreagă istorie. Și odată ce s-a întâmplat asta, povestea a început să se construiască de la sine.

Pare să fie un paradox între casele de lux ale regenerării și comunism.
Este destul de interesant. Dacă te uiți la planul de dezvoltare socialist al chinezilor această fază este argumentată: „Vom deveni o piață mai liberă, mai capitalistă, ca modalitate de a-i îmbogăți pe toți, apoi după ce toată lumea este bogată sau suficient de înstărită, putem să avem această utopie socialistă." Așa că s-au apucat să construiască această fază importantă care intră total în contradicție cu baza ideală mai largă de la care au plecat. E ușor să te uiți la asta și să spui că e o tâmpenie, ceea ce chiar este, nu-i așa?

Însă, dacă privești mai atent, China are o populație cu nivel mediu de trai mai mare decât întreaga populație a Statelor Unite. Dacă te gândești că anii 40 și 50, când milioane de oameni mureau de foame, țara a ajuns unde este acum, când aproape orice persoană are un nivelul mediu de trai, este absolut fenomenal. Așa că dacă ar fi să se întâmple master planul socialist, cu siguranță va arăta similar cu ce vedem acum. Dar în cele din urmă tot o tâmpenie e.

Mulțumesc, Wade.

Traducere: Dana Anghel

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre China:
Am o bancnotă chinezească de care se teme toată lumea în China
Nemăritate la 27 de ani: Fă cunoștință cu „resturile de femei" din China
Ultimul sat comunist al Chinei