Cum e să faci pârnaie pentru posesie de droguri


Gratiile s-au închis în spatele meu imediat cum am intrat în aripa CT NOVA.

Mulţi ne-am pus la un moment dat întrebarea: „Dacă mă prinde garda acum cu gramul din buzunar oare o să mă închidă pentru posesie?” Legea spune că-ţi iei între doi şi cinci ani, dacă eşti prins cu droguri pentru consum propriu, dar pedeapsa e lăsată la discreţia judecătorilor. Ei decid dacă tu eşti un dependent periculos sau un puşti care voia să experimenteze pe banii părinţilor. Am vrut să văd cum e viaţa celor care n-au avut norocul să pice în cea de-a doua categorie, aşa că m-am dus la Penitenciarul Rahova unde Agenţia Naţională Antidrog a creat un centru pentru toxicomani.

Videos by VICE


Peste linia asta nu avea voie să treacă nimeni până la eliberare.

Centrul se numeşte Comunitatea Terapeutică NOVA şi are sediul adânc în burta penitenciarului. Ca să ajung la el a trebuit să trec prin trei porţi, una mai mare, mai fortificată şi mai bine apărată ca cealaltă. Atmosfera de acolo era foarte apăsătoare. Turnurile înalte de lunetişti, zidurile de cinci metri, sârma ghimpată specială care părea făcută din lame curbate ascuţite şi uşile masive de metal îmi dădeau senzaţia că n-am să mai plec de acolo niciodată.

Conform Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, numărul toxicomanilor din închisori a crescut de la 2 000 la 3 000 d epersoane, din 2010 până în 2011. Vă imaginaţi că nu au cu toţii locuri în astfel de centre de tratament. Ca să facă selecţia deţinuţilor care vor fi reabilitaţi, angajaţii centrului folosesc un sistem strict de reguli. Cea mai importantă e aceea că nu intri în CT NOVA decât dacă eşti condamnat la o perioadă între şase luni şi un an. De asemenea nu poţi participa la program decât dacă unica infracţiune de pe cazierul tău e consumul de droguri.


Din 3 000 de toxicomani în puşcărie, doar câteva zeci au acces la astfel de centre.

Pe lângă regulile stricte la intrarea în centru deţinuţii se confruntă şi cu legile fundamentale care guvernează viaţa de zi cu zi acolo. Şi astea sunt scrise colorat pe pereţi. Li se fac aleatoriu analize la sânge. Cine e prins că a consumat droguri în puşcărie e dat afară. La fel sunt pedepsiţi şi deţinuţii care fac sex p-acolo şi cei care comit infracţiuni grave în cadul centrului. Mai au nişte reguli majore precum „să nu fii violent în limbaj sau atitudine” şi „să nu furi”, dar şi nişte reguli ale casei precum punctualitatea, politeţea şi ţinuta ordonată. Până acum au fost daţi afară trei deţinuţi din cei 20 care participă la program pentru că aveau droguri în sânge sau pentru că erau prea agresivi. Regulile sunt puse în jurul unei găuri cu gratii care are rolul de confesional. Mi se pare aiurea să te confesezi printr-o gaură unuia cu care locuieşti de luni de zile şi care, mai mult ca sigur, îţi recunoaşte vocea.


Un confesional mai ceva ca ăla din casa Big Brother.

Locul funcţionează după principiul şedinţelor de terapie în grup din filmele americane. De vreo două ori pe zi toţi membrii comunităţii se aşează în cerc şi discută problemele, ideile şi visele lor într-o şedinţă cu angajaţii centrului. Ei recită mantre la început de zi, îşi aleg şi repetă maxime ale zilei şi, în principiu, sunt inoculaţi cu un discurs al speranţei şi bunei purtări.


Tipii ăştia trebuie să se ţină de mâini la începutul fiecărei zile.

În aripa puşcăriei în care funcţionează centrul de tratament e şi o capelă foarte colorată pentru ceva dintr-o puşcărie. Un angajat al penitenciarului mi-a spus c-a fost pictată de o rusoaică închisă acolo care nu ştia mai nimic despre artă. Ceilalţi vizitatori au zis c-ar trebui să aducă un pictor să-i înnegrească barba Patriarhului, că nu mai are Teoctist funcţia de câţiva ani.


Capela centrului de tratament cu hramul lui Teoctist.

Locului i se zice şi comunitate pentru că deţinuţii primesc, prin rotaţie, diverse joburi. Unul are grijă de recepţie, altul face mâncarea pentru ceilalţi, altul face curat în toate camerele şi spală rufele. Există chiar şi unul care are grijă de Departamentul de Creativitate al centrului şi organizează sesiunile de pictură, origami şi alte forme de artă.

Programul de reabilitare e împărţit pe trei etape. În prima fază primeşti un fel de Big Brother dintre membrii mai vechi ai centrului care are grijă de tine p-acolo. După aia, în faza doi, are loc intervenţia propriu-zisă la finalul căreia se presupune că eşti eliberat complet de dependenţa ta şi eşti gata să intri în faza a treia, de pregătire pentru viaţa din afara penitenciarului.


Pozele de la arest par mai vesele de la pionezele colorate.

În mare băieţii din penitenciar sunt simpatici. Mi-a fost totuşi un pic cam greu să-l cred pe unul dintre ei care era ditamai malacul şi avea ambele mâini tatuate cu cranii. El îmi vorbea despre serenitate şi vindecare spirituală. Sincer şi eu aş fi învăţat pe dinafară toată poezia aia de self-help şi dezvoltare personală, dacă aş fi ştiut că mă scuteşte de a fi molestat la duşuri sau bătut de tipi mult mai periculoşi ca mine. Mi se pare foarte ok ca oamenii arestaţi pentru infracţiuni minore precum consumul de droguri să primească nişte condiţii de trai mai decente. În schimbul bunei purtări şi a încercărilor de a se reabilita, deţinuţii de la centru primesc tot felul de beneficii de care nu se bucură ceilalţi infractori. Ei au acces la un televizor, la o bibliotecă şi la un calculator.


Nici lui Toma Caragiu nu-i plăceau spaţiile închise.

La finalul vizitei mele acolo am avut un atac de panică destul de puternic şi am simţit prima dată în viaţă că aş fi claustrofob. A râs un gardian de mine, pentru că zgâlţâiam frenetic grilajul metalic în timp ce aşteptam ca el să deschidă ultima poartă. O făceam fără să-mi dau seama. Poate că ar trebui ca toate prinţesele melodramatice şi toţi maniaco-depresivii care o ard teribilist să facă şi ei o vizită într-o închisoare. Îţi dă o nouă perspectivă asupra vieţii.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre deținuți:
Ținute de deținute
Shamanelism cu deţinuţi
Am vorbit cu deținuții de la închisoarea Aiud despre libertate
Deținuții australieni își mutilează penisurile