18+

Cum e să fii DJ la o baie publică

Cesar Murillo în toată splendoarea

Când Cesar Murillo și-a început cariera de DJ la începutul anilor 2000, nu și-a imaginat că va ajunge vreodată să pună muzică pentru petrecerile cu sex. Dar exact asta face în prezent, în clubul Steamworks, una dintre cele mai cunoscute băi publice gay din Toronto.

A ajuns în spațiul ăsta după ce s-a tot chinuit să găsească o petrecere care ar aprecia soundul lui întunecat (a mai mixat și în alte cluburi din Toronto, care acum nu mai există, ca CiRCA și The Guvernment), artistul cubanez a descoperit o baie publică pentru bărbați, care are și sală de gimnastică și saună, și e deschisă 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână, în cartierul Church-Wellesley Village. „Oamenii mi-au zis că Steamworks are un pupitru de DJ destul de mișto”, a zis el. „Am vorbit cu proprietarul și mi-a spus că voi mixa câteva ore, astfel l-am convins cu stilul meu.”

Videos by VICE

Chiar și azi Murillo continuă să încânte lumea cu așa-zisele „beat-uri excitante”, un mix de house cu influențe latino și techno, și la petreceri de-a lungul orașului și dincolo de el (inclusiv apariții la evenimente din timpul Săptămânii Paradei Gay din Toronto). Am vorbit de curând cu omul cunoscut și ca „Cubandawg” ca să aflăm ce înseamnă să fii DJ într-o baie publică și dacă a amestecat vreodată afacerea cu plăcerea.

THUMP: Ce se află în descrierea postului unui DJ de la Steamworks?
Cesar Murillo:
Jobul meu presupune să creez o atmosferă senzuală și sexi cu tentă masculină. Muzica trebuie să aibă un anumit tip de energie ca să creeze un fir narativ care e relaxant, distractiv și sexi. Trebuie să-i facă pe musafiri să-și dorească să facă sex.

Care e cea mai mișto parte din a fi DJ la o baie publică?
Nu trebuie să pun muzică comercială. I-am zis proprietarului încă de la început că nu voi ține cont de cererile publicului. În majoritatea timpului, oamenii cer lucruri care nu sunt adecvate sau nu se potrivesc cu atmosfera pe care vreau să o creez. La baia publică, oamenii nu dansează, așa că vrei să creezi un ceva consistent. Nu vrei ca oamenii să cânte.

Sunt băile publice la fel de populare cum erau pe vremuri?
Locul e mereu aglomerat, dar cred că și-a mai redus din popularitate cu 15% de când există Grindr și SCRUFF. Cred că aplicațiile astea sunt o mare pierdere de timp. După ce petreci o perioadă de timp pe ele, realizezi că nu vei ajunge unde te așteptai sau la fel de repede pe cât voiai. La băile publice, poți vorbi cu oamenii, poți să-i vezi, și nu trebuie să mergi nicăieri. E un mediu mult mai sigur. Riști mereu să ai probleme când lași oamenii să vină la tine acasă ca să faceți sex.

Care e melodia de-i face pe oameni să-și dorească să facă sex?
Chiar îmi plac melodiile techno. Mai ales cele din anii 1990. Există o energie anume în muzica techno și vânez pur și simplu artiștii care au energia asta. Îmi plac Filterheadz, Adam Beyer, Mendo și Cevin Fisher.

Există niște reguli unice pe care trebuie să le respecți când ești DJ la Steamworks?
Proprietarii nu vor voci feminine; nu vor chestii de divă. Nu vor pop. Nu vor raggae. Poate fi destul de complicat, dar îmi place. Nu trebuie să pun Rihanna sau Madonna. S-ar putea să le zică altor DJ că nu au voie să facă sex când mixează, dar mie nu mi-au zis asta. Știu deja că nu fac chestii din astea când sunt la muncă.

Ce cred oamenii din afară despre cultura băilor publice?
Că sunt murdare. Dar Steamworks e o companie americană cu câteva locații. Sunt câteva standarde care specifică felul în care trebuie menținut locul. D-aia al nostru merge mult mai bine decât celelalte.

Te-ai cuplat până acum cu cineva când erai la muncă?
Nu. Când oamenii mă văd că lucrez, văd și că sunt concentrat pe ceea ce fac. Dar uneori, cineva încearcă să vină la pupitrul meu să mă întrebe dacă îmi poate face un oral când mixez. Nu-i pot da afară pe loc, pentru că muzica e prea tare, așa că trebuie să le fac semne. Dar las mereu ușa de la pupitru deschisă. Nu vreau să creadă că sunt o divă.

Așa, spune-mi ce pregătești.
CumUnion e un eveniment pentru HIV-pozitiv, așa că le permite oamenilor cu HIV să aibă mai multă libertate și șanse când fac sex. Petrecerea mea preferată la care mixez e cea de sâmbătă noaptea, pentru că, în moment când oamenii vin din cluburi, tu devii un soi de after-party pentru ei. Când va veni și Săptămâna Paradei Gay din Toronto, vor fi petreceri de 16 ore.

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre DJ:
De ce DJ-ii care sunt cap de afiș la festivalurile mari din România sunt impostori
Cum să te îmbraci ca un DJ, dacă vrei să mixezi în România
Cum e să fii o femeie DJ în România, direct de la tipele care se ocupă cu așa ceva

Thank for your puchase!
You have successfully purchased.