Cum e să fii mamă singură, transgender, în România

Cum văd că în jurul meu atât de mulți români se înghesuie să semneaze petiții, iar Biserica organizează marșuri ca să restrangă drepturile altor români, am fost curios să aflu cum e pe bune viața unei familii d-astea, non-tradiționale. Așa că m-am gândit că, de mărțișor, să merg să vorbesc cu o mamă care își crește singură cele două fiice.

Am așteptat-o pe Alexa în fața unui hypermarket, și apoi am mers împreună pe jos spre apartamentul cu două camere din Drumul Taberei, în care stă cu chirie împreună cu fetele ei. Alexa doarme cu fata cea mică, Ana, 11 ani, iar fata cea mare, Adelina, 14 ani, are camera ei. Pot să confirm că viața lor e destul de normală: Alexa le cicălește, ca orice mamă, să-și facă temele și curățenie în camere, iar ele își fac treaba să n-o asculte. Însă, viața lor e îngreunată în mod inutil de societatea în care trăiesc.

Alexa, 35 de ani, e transgender.

În 27 de ani, progresul făcut de România în ceea ce privește drepturile persoanelor transgender este foarte mic. Date relevante pentru România, despre comunitatea trans de aici, nici măcar nu există. Un studiu estimează că în Europa sunt 1,5 milioane de persoane trans. Un alt studiu, de data asta din SUA, estimează că 38% sunt părinți. Oare toți oamenii ăștia care militează pentru familia tradițională, s-au gândit vreodată la copiii ăștia?

Deși în 41 de state e posibilă schimbarea buletinului - inclusiv în România - procedurile legale, care pot dura câțiva ani, îi descurajează pe mulți să ajungă până în punctul ăsta. Din cauza lipsei accesului la informație, a constrângerilor financiare, a obstacolelor legale, a dificultății de a găsi un psihiatru sau un endocrinolog care să se ocupe de așa ceva sau pur și simplu pentru că nu mai au răbdare, mulți apelează la „underground" și își încep tranziția pe cont propriu. E și cazul Alexei.

În România, discriminarea pe baza identității de gen nu este inclusă în legea antidiscriminarii, iar femeile transgender sunt încă supuse violenței extreme.

M-am întâlnit de mai multe ori cu Alexa. Prima dată când am ajuns în apartamentul ei, avea bagajele făcute și era gata să fie evacuată. A început tranziția abia de trei luni, într-un interval scurt, lucrul ăsta i-a schimbat complet viața. Mai jos, am scris povestea familiei lor.

Alexa a copilărit în cartierul bucureștean Aviației: „Copilăria a însemnat joaca p-afară. Nu era ca acum - calculator, telefon. Preferatele mele erau jocurile cu fetele: puneam preșuri pe jos, făceam case, cineva își aducea păpușile. Evident că, la un moment dat începeau miștourile de la băieți: «Băi, stai numai cu fetele, hai să ne jucăm nu-știu-ce». Mă jucam ce mă jucam cu ei, dar când vedeam că fetele se apucau să se joace șotronul sau coarda, fugeam la ele."

Mai târziu, devenise popular în România filmul Caracatita. „La școală, ne jucam de-a Corrado Cattani și Silvia Conti. Toată lumea voia să fie Silvia Conti, așa că eu și încă două fete ne băteam pe ea."

Cum mama ei avea două joburi și fratele era mai mereu p-afară, casa îi rămânea deseori doar a ei. O invita pe „Corina de la trei" și îi furau fardurile mamei și se machiau una pe cealaltă. „Era un întreg joc pentru mine la vremea aia, fără să înțeleg de ce." Acum râde când își amintește. „Rochia maică-mii îmi atârnă încă trei sferturi peste picioare". Dar pe atunci, era mandră și se gândea: „Uite ce bine sunt".

Pe la 15 ani a avut prima relație cu un alt băiat. Nu s-a gândit nicio secundă că ar fi ceva neobișnuit. Și-a pus, totuși, un semn de întrebare când s-a culcat prima dată cu Mihai, vecinul de la patru.

„El venise la mine să mă îmbrac să mergem la școală, învățăm în Școală 12 amândoi. Într-un moment în care trebuia să mă schimb, pur și simplu am început să glumim și n-am mai ajuns la școală." Dar n-a îngrijorat-o că erau amândoi băieți. Sexul în sine era un subiect tabu, pe vremea aia.

„Eu nu mă vedeam ca băiat, atunci când stăteam lângă un alt băiat. Tot timpul mă vedeam ca fată. Dacă mă uitam în oglindă, era un șoc să văd că sunt băiat", spune Alexa.

„Mama n-a fost o femeie care să aibă bani. S-a chinuit cu mine și cu frate-miu." Așa că Alexa a fost nevoită să lucreze de mică. Avea un aprozar lângă bloc și la 14 ani a început să muncească.

În bucătărie lucrează de la 17 ani. Atunci și-a descoperit vocația. Și așa a cunoscut-o și pe fosta ei soție, Miruna. „În '98 lucram la o cârciumă în Săftica", spune Alexa și își amintește admirația cu care a privit-o pe cea care avea să-i devină soție.

Au avut întâlniri regulate, dar fără să se întâmple nimic. Într-o seară, după ce Alexa, pe atunci Alex, a condus-o acasă, a auzit-o pe mama Mirunei cum urla la ea: „O făcea curvă, că vine la mine acasă să i-o tragem eu și frate-miu." D-atunci nu a mai reușit să dea de Miruna pentru o lungă perioadă. O suna, dar nimeni nu-i răspundea. Până când, într-o zi, a sunat la Poliție: „I-am citit polițistului la telefon din Constituție, ca să-l determin să trimită un echipaj la ea acasă. Era articolul care spunea că, odată ce ai împlinit 18 ani, părintele nu-ți poate îngrădi dreptul la libertate".

Așa a reușit să o salveze din casa mamei ei și să se mute împreună la Alexa acasă.  De atunci, au rămas împreună. „Nu știu când au trecut 16 ani."

Zvonurile care umbalu prin cartier despre Alexa au ajuns și la urechile Mirunei. A întrebat-o pe fosta ei soție: „Mă, dacă ar fi așa, ce-ai face?" Miruna i-a raspuns: „Aș sta de vorba cu tine, să văd care e situația." Dar acolo s-a oprit toată discuția despre chestia asta. Nici ea nu știa cum se numește. Nu avea internetul care s-o ajute pe vremea aia.

Abia la 27 de ani a descoperit ce înseamnă chestia asta și a înțeles cam ce se întâmplă cu ea. Dar a decis că deja e prea târziu: „Am zis: am o familie și trebuie să respect asta. Trebuie să lupt pentru ea, nu mai contează ce simt eu." Lucrurile erau ok acasă și nimic nu anticipa ce avea să se întâmple.

Pe vremea aia, Alexa lucra la restaurantul „La Mama" din Băneasa. Își amintește perfect: era cinci după-masă și mai avea două ore până să termine programul. Miruna a sunat-o: „Mă mut la tata". Eforturile Alexei au fost inutile.

„A fost efectiv un șoc pentru mine, nu puteam să mă opresc din plâns", își amintește Adelina.

În aceeași perioadă, Alexa a primit o ofertă din Germania. A analizat situația, a discutat cu familia și a ales să plece. În Koln a avut două locuri de muncă: la hotelul Best Western și la un restaurant, undeva la 30 de kilometri de Koln, unde făcea naveta cu trenul. Acolo avea în grijă o bucătărie.

La muncă era Alex. În schimb, seara, mai ieșea cu colegii în club și, de multe ori, mergea ca Alexa, nu Alex. „Era ok și pe stradă, și în societate. N-avea nimeni nicio treabă cu nimeni." A început să meargă la școala de germană și a ajuns să cunoască limba destul de fluent. Experiența din Germania i-a dat șansa la o nouă viață.

Ar fi vrut ca familia să o urmeze. „Aveam deja aproape un an acolo, i-am zis Mirunei să vină cu fetele, să le ajut, să ne facem fiecare viața ei". Miruna a acceptat în primă fază, dar până la urmă nu s-a mai dus. Așa că Alexa s-a întors în țară: „Pentru fetele mele."

Procesul de divorț s-a judecat anul trecut. A început în ianuarie și a luat sfârșit în iulie. Deși Alexa avea un salariu bun și un apartament cu chirie, fosta ei soție a venit în instanță cu niște poze din viața lor personală: poze cu ea, ca femeie.

„A vrut să arate că eu n-aș fi un părinte potrivit pentru copii. Ceea ce se întâmplă în dormitor, atunci când suntem doar noi, nu are legătură cu viața de familie", spune Alexa.

Domiciliul copiilor s-a stabilit la mamă, însă fetele nu au vrut să rămână acolo. Așa că, după încheierea procesului, părinții au decis, în cele din urmă, să-i lase pe copii să aleagă, cu condiția ca mama să aibă acces necondiționat la ele. De atunci, fetele locuiesc cu Alexa.

Anul trecut, Alexa a luat hotărârea să nu se mai ascundă. „Niciodată nu m-am regăsit ca bărbat." Deși înțelesese deja ce se întâmplă cu ea, a început să meargă la un psiholog, ca să înțeleagă exact ce înseamnă tranziția, ce presupune, până unde ajunge și dacă se încadrează sau nu acolo.

„Cum zic eu: a greșit Dumnezeu eprubetele."

Dupa psiholog, a mers la un medic endocrinolog, dar nu a avut bani să facă mai multe. Însă dorința de a avea, în sfârșit, corpul care să o împlinească a împins-o, în noiembrie, să-și înceapă tranziția pe cont propriu.

A citit un articol cu o transă despre efectele negative ale tranziției. „I-a fost foarte rău, a vomitat. Tranziția a fost cumplită. Eu nu am stările astea. Într-adevăr, sunt semne ale schimbării care-ți fac viața o idee mai grea, dar știi cum e vorba aia: baba suferă la frumusețe."

I-a fost greu să le vorbească despre asta fetelor. „Îmi găseau haine, farduri, ojă sau acetonă. Îmi tot ziceau, dacă vreau să le spun ceva, să le spun, că nu e nicio problemă. Nu am găsit puterea să stau de vorbă cu ele."

Adelina mi-a descris momentul într-un mod ușor amuzant pentru ea:

Asta și pentru că Alexa a lăsat urme. Adelina a remarcat când i-a dispărut sutientul. Se întoarce către Alexa și spune: „Recunosc ca ți-am purtat pică că îmi tot luai hainele și chestii. Încă îți mai port uneori, dar încerc să mă împac cu ideea. Adică e ok, nu trebuie să te stresezi prea mult."

Dar n-a fost atât de simplu de la început. A avut și ea temerile ei. Se gândea că Alexa nu va mai fi aceeași persoană, odată cu schimbarea. Că nu le va mai iubi la fel de mult.

Adelina îmi explică:

Am fost curios cum le-a schimbat relația de familie.

„Înainte ne certam pe chestiile pe care mi le cerea să le fac, pe tonul ăla dur de: «eu sunt tatăl». Acum, sunt ceva de genul: «Nu-ți da cu tuș așa, că nu se dă bine». Acum suntem mai apropiate. Noi simțeam chestiile astea și știam că (se întoarce spre Alexa) tu erai așa «ceva nu e bine cu viața mea». Și mă bucur că acum ești bine."

Cu toate astea, fetele mai au momente când o strigă „tati".

„E normal, e greu să te adaptezi. Adelina mai glumește și îmi mai zice: mama hibrid. Soră-sa îmi spune: mama doi. Dar fetele mă ajută cu hainele, iar Ana, în fiecare seară, îmi verifică sânii să vadă dacă au mai crescut. Odată, când Adelina m-a văzut ieșind din baie, mi-a zis: «tot plată ești»".

Alexa zâmbește și se uită la fetele ei.

„Înainte să plec în Germania am condus o bucătărie în România. După care, în Germania, am condus altă bucătărie și de când m-am întors asta fac, conduc bucătării. Asta am făcut, până la tranziție", povestește Alexa.

Apoi au început niște șicane, de tipul: „Păi, tu nu mai ai autoritate în fața ăstora să te impui ca ei să facă ce trebuie și din cauza asta mâncarea nu mai iese cum trebuie: uite că ești luat la mișto. Cum să apari ca un clovn, machiat?". Sunt cuvinte pe care le-a auzit de la colegii de muncă, în România.

Însă, discuția a fost destul de sumară, deși Alexa era foarte apreciată în bucătărie. „Am zis: ok, asta este. Și așa s-a terminat. Nu m-a jignit atât de tare că mi-a spus că nu am autoritate, cât m-a jignit din punct de vedere profesional, pentru că știu ce pot sa fac."

Și de atunci, s-a chinuit să supraviețuiască. Trecuseră deja trei luni fără să aibă un job. Proprietarul îi tot cerea banii. A stat o perioadă cu bagajele făcute, gata să fie evacuate toate trei. Proprietarul i-a văzut unghile. Și-a dat seama, dar nu a zis nimic. „Dacă nu era ok, bănuiesc că nu puteam să stau două luni și ceva aici fără să dau un ban".

A fost o perioadă dificilă, cu toate astea, Ana își amintește Crăciunul: „Mie mi-a plăcut. Am stat împreună și pentru mine asta a contat."

Pe viitor, își dorește să se ocupe de copii și de carieră. „Sau de o nouă carieră, dacă de asta se va alege praful", spune Alexa.

Acum Alexa și-a plătit toate datoriile cu ajutorul donațiilor strânse de Patrick Brăila. Însă problema jobului rămâne. A aplicat în mai multe locuri, spune că i s-a cerut să trimită o poză, iar apoi nu a mai primit niciun răspuns. Tranziția nu o ajută, deocamdată, la nivel social. Dar în suflet, Alexa se simte mult mai bine.

Și are un plan de rezervă: casa neterminată din Buturugeni, o localitate din sudul Bucureștiului, pe care vrea să o vândă și, cu banii de acolo, să deschidă un local unde să angajeze oameni care se află în situații dificile.

Așa că planul e făcut, iar lucrurile par să prindă contur.

„Simt că am ce mi-a lipsit toată viața. Tranziția asta îmi oferă sentimentul că am împlinit ceva ce nu am avut niciodată. Mă duc peste tot, sunt eu. Nu mă mai ascund. Nu mai am de ce să mă feresc. Mă simt așa… un om liber. Cam asta este viața noastră, pe scurt", încheie Alexa.

Notă: Toate numele personajelor, în afară de cel al Alexei, au fost schimbate din motive care țin de siguranța și protecția vieții lor private.