Cum e să locuiești cu fosta/fostul

Acum doi ani, m-am mutat în celălalt capăt al țării cu prietenul meu de pe vremea aia, la Los Angeles, unde intrasem eu la master. Am locuit acolo două luni înainte să ne despărțim. Eu nu-mi permiteam de una singură chiria de 1 200 de dolari și semnasem un contract pe un an, așa că ne-am hotărât să locuim împreună încă șase luni. Unul dintre noi urma să doarmă în dormitor, iar celălalt pe o canapea minusculă din sufragerie. A fost penibil, dar într-un oraș nou mă ajuta să văd o față cunoscută, când ajungeam seara acasă.

Situația mea nu-i atât de neobișnuită. Pentru tinerii care locuiesc în orașe scumpe, locuitul împreună după o despărțire e, uneori, singura metodă de a plăti chiria.

Am vorbit cu trei oameni care stau cu foștii lor, despre experiență: cum le afectează procesul de vindecare, cum e să se vadă cu alți oameni în timpul ăsta și cum se înțeleg când împart spații atât de mici. Interviurile au fost editate pentru concizie și claritate.

DAMIEN, 25

Locuim împreună de vreo doi ani și ne-am despărțit de aproape o lună. Contractul de închiriere se termină la finalul lunii ăsteia și o să ne vedem fiecare de viață. Dacă nu s-ar fi terminat contractul, probabil că l-aș fi întrerupt eu. Ea e orgolioasă și probabil că și eu sunt. Să se dea vreunul dintre noi jos de pe piedestal, ca să stăm de vorbă de la egal la egal – ar fi cam greu.

În ultima săptămână și jumătate am stat pe la prieteni. Înainte de asta, imediat după despărțire, ea se lovise la picior și nu prea putea să se miște. Nu era confortabilă cu ideea de a dormi împreună, așa că dormea pe canapea. După vreo săptămână în stilul ăsta, a venit acasă, a dat buzna în dormitor și-a-ntrebat: „De ce ai tu parte de pat? Mă doare piciorul și-am împărțit patul ăsta doi ani. Acum de ce e-al tău?” A fost o neînțelegere, ea a simțit că nu-i respect nevoia de spațiu pentru că o obligam să doarmă pe canapea și-i luasem patul, mă culcasem primul în el. Eu am înțeles că [încearcă] să mă dea afară din pat și se supără pe mine fix din același motiv.

Patru zile din cinci nu sunt la apartament, iar în weekend-uri lucrez nopțile. Nu suntem în același timp la apartament decât după muncă, vreo oră, două. Încerc să-mi fac planuri să ies mai mult, ca să nu stau pe-aici. Avem o sufragerie, un dormitor și o cameră în plus, pe post de birou. Fie stăm în aceeași cameră și atunci tensiunea e evidentă, fie mă duc eu sus.

Câștig suficient cât să mă descurc, iar când am simțit că se-apropie despărțirea, mi-am luat un al doilea job ca barman, în weekend-uri. și-am început să strâng bani. Odată i-am închis telefonul când eram în oraș cu un prieten. Am ajuns acasă a doua zi și-am găsit o grămadă de chestii sparte – trântise deșteptătorul de perete, spărsese o lampă, o oglindă, dăduse cu piciorul în balustradă până s-a rupt. Nu știu ce-o să se-ntâmple cu garanția, că sunt multe stricate. Nu mă aștept să primesc nimic înapoi din garanția aia. Cu banii ăia îmi plăteam o parte din garanție la noua casă, deci e frustrant că mai sufăr și financiar, peste toate celelalte.

Suzi, 30

Eu și cu Jared am cumpărat împreună o clădire în Cincinnati și ne-am mutat aici din Portland, în aprilie 2014. Practic, e o clădire cu patru nivele, cu beci și trei etaje. La început, locuiam la parter, când am cumpărat clădirea, pentru că pe vremea aia eram împreună.

În martie, anul trecut, ne-am hotărât că vrem să amenajăm parterul, să facem ceea ce e acum FreeSpace – o organizație non-profit, cu punct de informare și spațiu public deschis pentru întâlniri, așa că ne pregăteam să ne mutăm toate lucrurile în beci. Brusc, m-am hotărât că nu vreau nici să mă mut în beci, nici să mai am vreo relație.

Și-a mutat el lucrurile în beci, iar eu mi le-am mutat la ultimul etaj, deci avem trei etaje între noi. Era destul de convenabil. Suntem norocoși că avem atât spațiu, că putem să ne distanțăm unul de celălalt. Evident, tot e foarte greu.

Am fost împreună opt ani fără trei zile și, practic, am locuit împreună tot timpul ăsta, aproape din prima zi în care ne-am cunoscut. La vremea respectivă el avea 18 ani și eu aveam 21. El voia să se mute de-acasă, de la mama lui, și eu îmi căutam un loc unde să stau după facultate, deci am început, cumva, să locuim împreună – în principal din obișnuință și pentru că voiam să ne vedem. Nu ni s-a părut că e prea devreme sau ceva.

Am avut întotdeauna o relație bună de colegi de casă și am împărțit bine resursele, gen mâncarea și spațiul. De-a lungul a celor opt ani, am împărțit dormitoare minuscule, case pline cu alți oameni, cabane pe la ferme. Ba chiar am locuit împreună o lună și-ntr-o dubiță, înainte să cumpărăm clădirea asta.

Acum suntem despărțiți de un an și patru luni. La momentul de față, ne înțelegem bine ca prieteni, dar a fost foarte greu. Încă ne iubim și cred că faptul că încă mai locuim împreună face să ne fie cu-atât mai greu să ne separăm complet, pentru că încă ne mai vedem unul pe altul într-un anume fel. Încă mai mergem împreună la cumpărături și gătim împreună. Am făcut duș la el în cameră. În multe feluri, încă ni se întâlnesc spațiile și viețile.

Pentru mine nu e la fel de greu, pentru că acum sunt într-o altă relație. Sunt pregătită să construiesc relația asta de parteneriat în jurul clădirii ăsteia, pe care o deținem și pe care o locuim. Acum avem chiar și-un chiriaș, deci e ca și cum am fi proprietari împreună. Îmi e dor de unele chestii din viața noastră împreună, dar sunt recunoscătoare că avem clădirea asta și proiectul FreeSpace, pentru că ne permite să lucrăm în continuare împreună. Poate că asta e și o parte din motivul pentru care procesul de vindecare a durat mai mult decât ar fi durat în mod normal.

Actualul meu partener n-are voie să locuiască aici, nici măcar să vină la evenimente aici, iar eu nu vreau să mă mut din casa mea. Avem regula asta, că n-avem voie să aducem acasă oameni cu care ne vedem. Acum că a trecut ceva timp, i-am zis lui Jared că e ok dacă aduce oameni pe-aici și că vreau și eu să-l chem pe prietenul meu pe-aici, dar el tot nu e ok cu asta. Sper să fie mai ușor, odată ce începe și el o relație nouă.

Lily, 25

M-am despărțit de Eric acum patru luni, după ce fusesem împreună trei ani și jumătate. Am semnat contractul pentru locul ăsta acum doi ani. Nu credeam că o să ne despărțim vreodată. E prietenul meu cel mai bun. Nu mai suntem împreună în sensul tradițional de prieten/prietenă, dar clar țin la el la fel de mult. Faptul că încă locuim împreună nu-i cel mai ușor lucru din lume. Nici nu știu dacă e prea sănătos. E ca și cum aș avea o rană constant deschisă.

Noul meu prieten, Tommy, e surprinzător de ok și de chill la toată faza asta. A fost ridicol de înțelegător și îl respectă pe Eric, care-i cea mai importantă chestie pentru mine. Dacă e să fiu cu cineva, trebuie să poată să respecte relația mea cu Eric. Iar Tommy știe tot ce s-a-ntâmplat. Dar nu facem sex, dacă e și Eric aici. Într-adevăr, nu mă simt confortabil cu asta. Sunt sigură că nici lui Eric nu i-ar pica bine, dacă s-ar gândi la asta.

Eric doarme în fostul nostru dormitor. M-am mutat la el în garsonieră și am un pat vechi, dinainte să fim împreună. Avem fiecare spațiul nostru și cred că e foarte bine așa. Ar fi mult prea greu dac-ar fi să împărțim un dormitor. Uneori, dacă nu vrem să fim singuri, dormim în aceeași cameră.

Ne-am mai tras-o după ce ne-am despărțit. Nu cred că regretă vreunul dintre noi asta, dar cred că m-am gândit de multe ori ce-ar fi dacă ne-am împăca. El a avut câteva relații foarte serioase, pe termen lung, și cred că acum încearcă să facă chestii fără obligații, pur fizice, o vreme, pentru că n-a avut ocazia să le facă atunci când era mai tânăr.

Încă n-a venit cu nimeni aici, dar îmi aduc aminte de prima oară când s-a culcat cu altcineva. Ne despărțiserăm de câteva săptămâni și-am ciopârțit masa din bucătărie cu cuțitul. M-am speriat. Am avut o cădere nervoasă uriașă. Sper să nu se mai întâmple și de-asta nu aduce pe cineva nou încă. Probabil c-aș plânge închisă la mine-n cameră sau aș pleca pur și simplu. Nu știu cât de subțiri sunt pereții.

În prima lună, n-am stat pe aici majoritatea timpului. Stăteam peste noapte pe la prietenii mei sau dormeam pe jos pe la lume pe-acasă. Nici nu puteam să mă uit la el. În primele două luni, de fiecare dată când eram acasă în același timp, plângeam. Nu ne certam prea mult. În mare parte purtam aceeași conversație din nou și din nou, fără să ajungem nicăieri. Beam mult și nu dormeam.

Acum vorbim mult mai mult decât înainte. Acum, toate conversațiile sunt foarte deschise emoțional. El a fost dintotdeauna foarte defensiv emoțional și aveam nevoie să vorbim. Uneori, e o zi întreagă de „uite cum mă simt”. Avem zile foarte bune și zile foarte, foarte, foarte proaste. Cu cât trece mai mult timp, cu-atât par să fie mai multe zile bune.

Acum reînnoim contractul de la o lună la alta, dar n-am de gând să mă mut. Când mă enervez, zic c-o să mă mut, dar îmi place să locuiesc aici. Nu cred c-o să ne recombinăm vreodată, într-o chestie strict monogamă – nu prea curând. Nu pot să-mi închipui cum ar fi să nu mai jucăm un rol important, unul în viața celuilalt, chiar dacă nu mai facem niciodată sex. Oricum, relația noastră nu s-a bazat pe asta niciodată.

Mai citește despre relații:

Cum reușești să rămâi relaxat într-o relație bazată pe sex fără obligații
Am întrebat oamenii de ce rămân în relație cu cei care-i înșală
Poveștile oamenilor care rezistă în relații poliamoroase