10 întrebări pentru o mamă care a născut în pandemie, la o clinică privată din România

nastere clinica privata, nastere in pandemie, cezariana, clinica privata

Pandemia COVID-19 ne-a stricat tuturor planurile. De vacanță, de carieră sau chiar de viață. Dar, cu siguranță n-a putut opri unele evenimente. Așa că, vrei sau nu, după nouă luni tot o să naști, fie și în vremuri pandemice.

Oricum, sporul natural al României rămâne unul negativ, deși declinul demografic a mai încetinit. Porțile deschise ale Uniunii Europene au făcut însă ca mulți din nou-născuții noștri să fie, de fapt, ai lor.

Videos by VICE

În plus, anul acesta oricum nu era prea productiv din motive obișnuite. Într-o analiză a portalului Edupedu privind natalitatea din prima jumătate a acestui an, cifrele arată că s-au înregistrat cu 16 682 nașteri mai puțin ca-n aceeași perioadă a lui 2019. În SUA, economiștii de la Brookings Institute estimează că scăderea pe 2021 ar putea fi între trei sute de mii și jumătate de milion de nou-născuți din cauza pandemiei. La noi însă, scăderea pe prima jumătate de an nu poate fi atribuită SARS-CoV-2, deoarece virusul a început să infecteze românii abia la sfârșitul lui februarie.

Pozitiv însă e că-n perioada pandemiei s-a născut și Bram. Deși acum e bucuria părinților lui, sentimentul era unul mai precaut înainte ca el să apară. Asta pentru că Andra și Andrei, părinții săi în vârstă de 31 de ani, au trebuit să se adapteze scenariilor clinicii private din Timișoara în care s-a născut. „Un privilegiu” spun și ei, pentru că a naște într-o clinică privată în România îți scoate din bancă undeva la două mii de euro.

Despre cum e să mergi la controale de sarcină în carantină și ce măsuri de extraprotecție trebuie să iei pentru așa un eveniment special, chiar și într-o clinică privată, am discutat cu Andra, mămică începând cu luna mai.

nastere la clinica privată
Andra în spital, cu mască 

VICE: Am înțeles că ai născut în mai, așadar cam la două luni de la apariția coronavirusului în România. Cum au fost controalele în perioada ultimelor luni dinainte de naștere?
Andra: Odată declanșată pandemia, controalele au fost puțin mai rare decât ar fi fost în condiții normale. Mereu mergeam singură; Andrei nu avea voie să intre, nici măcar în clinică.

Pe măsură ce ziua nașterii se apropia, a fost greu să găsiți tăria de a merge mai departe, indiferent de cum va evolua pandemia?
Nu sunt genul de persoană slabă de înger, iar responsabilitatea de a avea o minune în burtică mi-au dat superaripi, pentru că emoțiile mele i se transmiteau și lui.

Ne făcuserăm multe planuri pentru concediul prenatal, care din păcate a coincis cu perioada pandemiei, așa ca toate s-au amânat și am stat cuminți acasă. Ceea ce e ușor ironic, pentru că acum, deși sunt mai multe cazuri, toți suntem pe străzi. Cel mai mare regret e că Andrei nu a putut fi acolo cand s-a născut Bram, un avantaj al clinicii private de care nu am putut profita. La stat nu are voie tatăl oricum în sala de nașteri.

Consider asta o privare de drepturi, pentru că un copil nu e conceput doar de mamă și ar trebui să fie o alegere a tatălui să ia parte sau nu la naștere. Mi se pare incredibil că în 2020 încă ne mai împiedicăm de asemenea lucruri. Am înțeles însă logica acestor decizii, în condițiile date.

A fost familia ta mai îngrijorată pentru că urma să naști în pandemie?
Sigur că da, pentru că situația era incertă și chiar și cei de la spital au schimbat așa-zisele scenarii de câteva ori. Adică nu aveau protocolul foarte clar din start și nu era stabilită valabilitatea testului SARS-Cov-2 odată făcut în spital. Însă nu era cazul ca familie mea să fie îngrijorată, pentru că aveau – și aveam – încredere în spitalul ales și în doamna doctor, însă le-a părut rău că nu mi-au putut fi alături.

Nașterea s-a întâmplat natural sau prin cezariană, a fost cumva ca urmare a recomandării medicilor ca metodă de preferat pe timp de pandemie?
La spitalul privat ți se făcea test SARS-CoV-2, al cărui rezultat era considerat valabil cinci zile. Dacă se întâmpla să naști după acele cinci zile, te retestau când te internai, însă riscul era să nu primești bebelușul până nu veneau rezultatele de la București (dura de obicei 48 de ore). Așa că varianta sigură ca să primești copilul era cezariana.

Însă eu mi-am dorit să nasc natural și am fost susținută de doctorița mea să o fac, așa că am ajuns să fac două teste până am născut, ca să fiu mereu în perioada de valabilitate. După 14 ore de travaliu activ, a fost nevoie să fac cezariană de urgență. Așadar, l-am cunoscut pe Bram mai repede, ceea ce m-a făcut foarte fericită.

De ce ți-a fost cel mai frică atunci când erai în spital: de eveniment în sine sau că se poate îmbolnăvi copilul de COVID?
Să știi că nu mi-a fost frică în spital. Mă simțeam în siguranță, aveam încredere în personalul medical și în profesionalismul lor, iar nivelul de igienă și de prevenție pe care l-am putut eu observa mă mulțumea.

Ce consideri că a fost special la nașterea în pandemie comparată cu una din vremuri obișnuite?
Nimic. Lucrul pe care l-am dorit, dar nu s-a putut, era să fie Andrei cu mine și să ne poată vizita familia. Poate e și un avantaj că nu a venit altă lume în vizită, pentru că în acele prime zile faci cunoștință cu un omuleț nou și de asemenea și cu noua tu, în rolul de mamă. Și ai nevoie de timp pentru asta, așa că multe vizite ar fi furat din experiența asta.

nastere in clinica privata
Andra îl întâlnește pe Bram pentru prima dată

Personalul medical purta echipament special COVID în timpul nașterii?
Sigur că da. Personalul de pe secția de neonatologie era mereu echipat și testat regulat, iar bebelușii – bine îngrijiți. Și eu am avut mască. Am stat și în travaliu cu ea câteva ore, mi-am dat-o jos doar când am rămas singură.

Am plecat acasă împreună cu Bram, așa cum se face în mod normal, după trei-cinci zile de la nașterea prin cezariană.

Nașterea la o clinică privată a fost o decizie luată din timp sau o consecință a știrilor de copii testați pozitiv de la maternitatea publică din oraș?
A fost luată din timp, pentru că doctorița mea lucrează doar acolo și pentru că mi se par condițiile incomparabile cu cele de la stat din Timișoara. Mă bucur ca ne-am putut permite, dar consider că există supraprețuri și se profită foarte tare, fiindcă e singura din oraș. Însă planurile erau făcute acolo pentru că era foarte curat (se făcea curățenie și se dezinfecta zilnic camera), aveam baie și duș în cameră (din nou, în 2020 nu ar trebui să fie un criteriu ăsta, ci un element comun al spitalelor – dar nu este), chiar consider că mai ferită de COVID-19 decât acolo nu puteam fi. M-am simțit îngrijită și respectată, personalul vorbea frumos și era atent la nevoi, lucru care nu e valabil la toate spitalele.

Ai inclus în bagajul de spital chestii precum dezinfectant, mai multe măști, lucruri pe care în condiții normale nu le-ai fi avut la tine?
La spitalul la care am fost ai nevoie doar de periuță de dinți și pastă, în rest ți se dă totul de acolo. Aveam șervețele dezinfectante la mine, se pune? Dar la stat îți iei tu bagaj și cu siguranță mi-aș fi luat măști și dezinfectant, dacă găseam, fiindcă am prins fix perioada în care era criză de ele.

Cum evaluezi în ansamblu toată experiența asta, acum că au trecut patru luni de când în familia voastră e și Bram?
Vorbind obiectiv și făcând abstracție de propria personalitate și modul în care gestionez situațiile, consider că este o perioadă delicată și dificilă pentru mamele care nasc. Poți deține controlul până într-un punct. Înțeleg femeile care sunt stresate, poate chiar anxioase, pentru că sunt mult prea multe variabile în această perioadă, încât să poți fi cu adevărat sigură că tu și bebele veți fi feriți de virus. Și dacă iei în vizor simpla experiență în spital, unde nu știi cum și cu ce se face dezinfectarea, la cât timp se schimbă măștile, dacă persoanele cu care iei contact se dezinfectează și mai mult de atât, câtă grijă acordă în momentul în care merg acasă, desigur că sunt tot felul de riscuri.

Așa că le iei pe rând, cum poți mai armonios și echilibrat, cu dragoste imensă nou născută, care oricum e arma supremă.

Editor: Iulia Roșu

https://www.facebook.com/viceromania/