​Cum e să trăiești cu sindromul intestinului iritabil

Într-o seară de vară în Brooklyn, am descoperit cum bucuriile grădinăritului urban se combină cu ororile cărnii. Îmi cumpărasem niște sucuri acidulate și mă întâlnisem cu niște prieteni într-un parc. Ne pregăteam să mergem la un party în zonă. După ce am dat pe gât sucurile alea diabolice, am început să simt că intestinele se revoltă împotriva mea. Le-am spus prietenilor să țină de șase cât mă pișam lângă un copac. Auzind un sunet total neașteptat, s-au întors spre mine și m-au văzut cum trag o ditamai căcarea sub clar de lună. Habar nu aveam că în timp ce excrementele mele fertilizau solul, în tractul meu gastrointestinal înflorea o nouă boală.

„Mamă! Ți-e foame rău sau ce?" m-a întrebat o colegă și m-a împuns în coaste cu un baton de cereale la două săptămâni după incidentul din parc. Devenise destul de clar că ceva îmi distrugea corpul. Stăteam una lângă alta la ora de biologie și stomacul meu vorbea mai mult decât vorbisem eu tot semestrul. De fapt, nu era stomacul, ci intestinele. Cum puteam să-i explic că nu mi-era foame? Am acceptat batonul și am mimat recunoștință, după care am plecat de la școală în pauză și am aruncat batonul la gunoi.

În perioada aceea, ajunsesem deja să mă cac de opt ori pe zi, iar mațele îmi sunau ca o trupă proastă de muzică noise. La scurt timp, un tip cu care am făcut sex s-a trezit din cauza zgomotelor făcute de sistemul meu digestiv și m-a întrebat dacă am salmonella. După asta am început să chiulesc de la ore și să plec devreme de la toate petrecerile. Țineam un jurnal cu tot ce mâncam și am încercat să elimin din dietă drogurile, alcoolul, glutenul, lactatele. Am încercat și cu medicamente. Dar nimic nu funcționa și simțeam durere încontinuu.

Exasperată, m-am dus la un gastroenterolog. „Ai o grămadă de simptome", mi-a zis. „Hai să luăm o probă de fecale și să stabilim următorii pași." Așa că mi-am luat borcănașele cu caca după mine peste tot prin oraș.

Spre sfârșitul săptămânii, le umplusem pe toate și am ieșit cu niște prieteni în club. Fără supărare, dar arăți mult mai bine în fotografie, mi-a zis un bodyguard în timp ce arunca un ochi pe cardul meu de identitate fals, care aparținea unei tipe de 32 de ani pe nume Teresa. „Ok, deschide-ți geanta." Am tras fermoarul fără tragere de inimă și am dezvăluit trei tuburi cu excremente. „Ce dracu '? Sper că nu e ce cred eu că e. Hai, intră odată. Ești nebună la cap."

Mai târziu, mi-am dus reziduurile biologice la doctor. Testele pentru infecții și paraziți au ieșit negative, dar diagnosticul a rămas neclar. Mi-au făcut endoscopie și colonoscopie simultan și tot n-au găsit nimic serios. Doctorul a ridicat umerii și m-a diagnosticat cu sindromul intestinului iritabil.

Clasificat drept o tulburare gastrointestinală comună, SII afectează peste 30 de milioane de americani. În fiecare an, în Statele Unite, din cauza acestei boli se cheltuie peste zece miliarde de dolari. Tot tulburarea asta e una dintre principalele cauze pentru care oamenii lipsesc de la muncă. Afectează de două ori mai multe femei decât bărbați. Aprilie e Luna Națională a Sindromului Intestinului Iritabil. Mai multe celebrități sunt membre ale clubului colonului iritabil, printre care și Jenny McCarthy, JFK, Tyra Banks și posibil chiar Kurt Cobain.

Referința din cultura pop care îmi atinge o coardă sensibilă e povestea muzicală despre boala noastră comună, IBS (acronimul bolii în engleză), cântată de Cam 'ron. În această baladă rap sfâșietoare, Cam'ron povestește cum a fost diagnosticat greșit drept dependent de droguri și despre disconfortul cu care se confruntă în fiecare zi: „Mă doare stomacul/Fie soare, fie ploaie/Am crezut că mi-a trecut/Dar uite că s-a-ntors." Un cântec minunat de ascultat pe repeat cât timp stai juma de oră pe budă și-ți blestemi zilele de durere.

Sindromul Intestinului Iritabil e echivalentul medical al unui membru al familiei pe care nu-l suporți. Nu-ți amenință viața, dar e enervant ca dracu ' și tre' să-l suporți tot restul zilelor. Dacă-l ai, nu mai poți scăpa de el, o să ai simptome toată viața. Vine și pleacă după cum are chef, dar de multe ori stă mai mult decât ai chef. Manifestările sunt foarte variate – unele persoane au diaree, altele se constipă.

Eu am parte de amândouă, și de diaree, și de constipație. De asemenea, mă balonez des și am dureri abdominale. Uneori balonarea e atât de dureroasă încât mă simt ca o oaie umflată și îmi doresc ca un fermier să-mi aline durerea cu un ac medical introdus în intestine. Cum simptomele SII sunt unice pentru fiecare individ, e greu să găsești tratamentul care ți se potrivește. Ce funcționează pentru unii poate fi catastrofic pentru alții. Ca tratamente opționale se recomandă și yoga, meditația, dietele alimentare, gimnastica și acupunctura – dar nu există un panaceu garantat.

Uneori îmi pică bine un aliment, alteori îmi pică prost. Am încercat toate prostiile, și naturale, și chimice. Acum iau probiotice, cărbune medicinal care să absoarbă gazele, țin o dietă regulată și fac exerciții. În unele zile funcționează, în altele nu.

Corpul meu e propriul meu Iuda care mă trădează constant. În cei șapte ani de când am fost diagnosticată, am devenit introvertită și am dezvoltat obiceiuri care se învârt în jurul sistemului meu digestiv temperamental. La birou, sunt persoana aia transpirată care se fâțâie non stop în scaunul ales intenționat aproape de ușă. În zilele în care intestinele dau concert, mă refugiez în fundul biroului, departe de restul lumii.

Beau moderat și iau rar droguri de teamă să nu stârnesc bestia. Iarba pare să-mi facă bine. Când sunt anxioasă sau stresată, iar mi se declanșează simptomele, așa că încerc să fiu mereu cât mai relaxată. Evit ieșirile la cinema sau cele de relaxare cu prietenii. Cât despre sex, e foarte greu să ai intimitate cu cineva când corpul face încontinuu zgomote ca un animal pe moarte. După ultima partidă de sex, stăteam întinsă lângă partener, când ăsta mi-a pus mâna pe stomac și a zis: „Uau, bebelușul nostru a început deja să miște!" L-am dat afară pe ușă. De obicei, am învățat să plec după sex, de la primul semn de durere abdominală, ca partenerii să nu asiste la concertul intestinal. Le spun că trebuie să ajut o prietenă să se mute.

Dar să vedem și partea pozitivă. Viața cu SII m-a ajutat să fiu mult mai deschisă cu corpul meu. Am învățat să-mi comunic nevoile altor oameni. Uneori când ies la cină, am nevoie să stau 15 minute la baie și-mi las partenerul de distracție să stea pe Facebook între timp. Alte dăți, sunetele sunt atât de intense încât mă scuz și plec repede acasă sau evit cu totul anumite evenimente.

Căcatul nu e un subiect tabu sau indecent pentru mine. Dacă nu vorbesc despre el, oricum o să vorbească organele mele interne. Încă sunt în căutarea unui regim care să funcționeze și să-mi aline simptomele. Până atunci, vă las cu vorbele colegului meu de suferință Cam'ron: „Nu e vina mea dacă mă cac pe voi. "

Urmărește-o pe Meg pe Twitter.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe povești personale:
Am luat Viagra pentru femei timp de o săptămână Am mâncat doar Nutella timp de o săptămână și era să o iau razna Am înghețat în ultimul hal într-un bazin cu gaz nitrogen, ca să mă simt mai fericită Mi-am lins axilele la videochat două zile