Cum era să surfezi pe net prin 1989

Primele pagini care au format începutul internetului s-au pierdut, probabil, pentru totdeauna. Când Tim Berners-Lee a lansat o rețea de documente hypertext de pe calculatorul lui NeXT în 1989, nu s-a gândit prea mult la posteritate. S-a gândit în special la cât de eficient s-ar dovedi sistemul pentru colegii lui fizicieni de la CERN, care aveau nevoie disperată de un sistem mai bun de comunicare și de depozitare a informațiilor rezultate din experimentele lor.

 

Faptul că primul site din lume a dispărut undeva pe drum e remarcabil și deloc surprinzător. Internetul n-a avut niciodată intenția de a fi o arhivă permanentă, iar media de viață a unui site era de 100 de zile. Totuși, având în vedere importanța istorică a documentului digital, iar faptul că încă există vreo 48 de copii ale Bibliei Gutenberg, pare ciudat, deși cumva tipic naturii efemere a progresului tehnologic.

 

În orice caz, două dintre succesoarele imediate ale primei pagini WWW încă trăiesc, iar una dintre ele e perfect funcțională. Așa că, pentru a sărbători a 25-a aniversare a internetului, am petrecut o grămadă de timp pe acest proto-internet, vrând să trăiesc experiențele primilor utilizatori de internet.

 

Primul dintre site-urile supraviețuitoare e o versiune din 1991 a Internetului pe care Berners-Lee a adus-o cu el la conferința Hypertext91 din San Antonio, Texas. Aplicația lui de înscriere la conferință prin care propunea înființarea Internetului fusese respinsă, dar el a hotărât să meargă oricum și să facă o demonstrație în sala de conferință. Dar până și asta a decurs greu.

 

„Comunitatea hypertext a fost total neimpresionată de web; arăta foarte simpluț”, își amintește Dan Noyes, webmasterul actual al CERN.

 

Dar unul dintre primii adepți a fost dr. Paul Jones, căruia Berners-Lee i-a dat un demo personal și o copie a internetului timpuriu pe o dischetă. Jones a încărcat rapid fișierele pe lbiblio.org, unde au rămas online până astăzi.

 

A doua e o copie a versiunii din 1992 a Internetului pe care Berners-Lee a stocat-o pe o dischetă încă din primele zile. Anul trecut, a fost încărcată din nou pe serverele CERN și acum poți face pe ea un tur al internetului în stadiu de embrion.

 

 

Putem învăța multe despre modul în care s-a dezvoltat internetul din acest schelet. Hyperlinkurile, navigarea, layout-ul, stilul de scris care emană din faptul că internetul e un proiect aflat mereu în lucru – toate acestea se găsesc de pe prima dischetă din 1990.

 

Probabil de asta e navigarea pe net atât de intuitivă în 2014: Clickurile din link în link și scanarea după informații e a doua natură pentru generația noastră.

 

Website-ul în sine a fost construit pentru a explica misiunea și utilitatea rețelei prin exemplu. Berners-Lee nu construise sistemul pentru a elibera informația sau pentru a da naștere rețelelor sociale – voia doar să ușureze viața lui și pe cele ale colegilor lui. Fizicienii de la CERN încărcau atât de multe informații pe sistemele atâtor calculatoare încât se încurcau în ele.

 

„Multe dintre discuțiile despre viitor la CERN și LHC se încheie cu întrebarea – Da, dar cum vom reuși vreodată să urmărim un proiect de dimensiuni atât de mari? Această propunere oferă un răspuns acestor întrebări”, a scris Berners-Lee în propunerea lui internă din martie 1989 de a crea rețeaua CERN, care introducea ideea de sisteme de informație conectate.

În 2011, a oferit mai multe detalii despre entuziasmul din spatele construirii rețelei de internet.

 

„Crearea internetului a fost un gest disperat, pentru că, fără el, situația era foarte dificilă la CERN”, a spus Berners-Lee într-o discuție cu Academy of Achievement. „Majoritatea tehnologiei implicată în rețea, cum e hypertextul sau internetul, fuseseră deja create. A fost nevoie doar să le pun la un loc. A fost un pas de generalizare, de avansare spre un nivel abstract mai înalt, de imaginație, pentru a plasa toate sistemele de documentare într-un sistem de documentare mai complex.”

 

 

Și probabil de aceea, Berners-Lee și echipa lui nu s-au mulțumit să construiască o arhitectură care să găzduiască informații interne. Începutul rețelei WWW deja dădea indicii despre potențialul ei viitor – existau hyperlinkuri către informații guvernamentale găzduite pe ARPANET și alte fișiere încărcate, precum Biblia și Cartea Mormonilor, versuri de cântece și linkuri către alte institute de cercetare.

 

Călătorind prin epoca de început a internetului, am întâlnit un labirint incredibil de informații, apeluri la acțiune, greșeli de tastare, hieroglife cu jargon de codare, pagini neterminate – la urma urmei, WWW nu a fost primul organizator al internetului – și un cod de maniere după care ne ghidăm, mai mult sau mai puțin, și în ziua de azi. Totul se află acolo, în stare de crisalidă, chiar dacă lipseau videoclipurile, gif-urile, blogurile și pozele cu pisici.

 

Am dat click prin paginile simple cu text, ca și cum m-aș fi uitat la un film clasic, mut, alb-negru. Sau un film instrucțional despre cum se face un film mut.

 

Așa că, pentru a sărbători internetul și ceea ce înseamnă el, am organizat câteva dintre nestematele pe care le-am descoperit în călătoriile mele prin WWW 1.0. Vă îndemn să clickuiți după bunul plac, doar rețeaua e construită pe hypertext și nu are scopul să fie liniară.

 

Iată informațiile la care aveai acces pe internet acum 25 de ani

 

Primele reguli de etichetă de pe rețea care încă definesc internetul și în ziua de azi

 

Linkurile vechi de 25 de ani care încă funcționează pe primul website din lume

 

Traducere: Oana Maria Zaharia