FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Am testat electroșocurile cu care se „vindecau” homosexualitatea și isteria femeilor

Aparatele astea cu electroșocuri sunt doar o bucățică din istoria medicală și a represiunii.

Boris van Galvin, un cercetător din Noua Zeelandă are o colecție funcțională de peste treizeci de aparate cu electroșocuri. Pe vremuri reprezentau unelte universale cu care tratai orice, iar manualele prezintă instrucțiuni pentru ameliorarea tuturor bolilor, de la dureri musculare la constipație, cataractă, isterie și paraziți.

„Aparent, unul dintre aparate are un manual care susține că vindecă moartea", spune Boris în timp ce scoate multe casete din lemn și piele. „Deci, practic suferi de o moarte aparentă și cineva te electrocutează înapoi la viață. Nu știu dacă asta e o versiune incipientă a defibrilatorului sau o stare de comă."

Publicitate

Device-urile au fost folosite la tratarea oricărei boli comune, de la dureri musculare la tulburări psihice.

El a dat din întâmplare peste primul lui device de electroterapie, atunci când a primit cadou de la un prieten ce credea acesta că e un radio cu cristale. „Când l-am deschis, mi-am dat seama că de fapt era o unitate originală de electroterapie, care data din 1902. Decât să-l demontez și să fac altceva din el, m-am hotărât să-l recondiționez. L-am reconstruit și l-am făcut funcțional. Ăsta a fost primul."

Boris a început să le strângă și s-a apucat să facă spectacole aproape accidental, după ce a mers odată la o petrecere de Halloween cu un kit de electroșoc. „Eu m-am hotărât să mă costumez în „profesorul nebun". Am luat cu mine una dintre unitățile de electroterapie și toată lumea era curioasă și voia să încerce. Așa m-am apucat să electrocutez oameni.

Profesorul Boris van Galvin are o colecție de 30 de aparate funcționale de electroterapie.

Cel mai vechi datează de la începutul anilor 1800, iar majoritatea aparatelor astea încă funcționează. Boris este mereu încântat să facă demonstrații. Dacă încerci pe mână, te furnică. Dacă ridici voltajul, poți să vezi cum pulsul electricității se mișcă sub piele, într-un ritm de metronom și cum ți se contractă și relaxează mușchii. Nu e tocmai dureros, dar nici plăcut.

Aliniate pe o masă, unele aparate prezintă propria evoluție istorică a represiunii. Dacă aparțineau de un grup istoric marginalizat, LGBTQ, bolnavi mintali, sau femei, existau șanse mari ca la un moment dat cineva să sugereze electroșocuri ca să-ți reprogrameze creierul.

Publicitate

Aparatul McIntosh a fost conceput pentru terapia de conversie a homosexualilor.

De exemplu, există un aparat mare, de culoarea neagră, care pe vremuri se folosea pentru terapia de conversie a homosexualilor. El spune că voltajul de la acesta este mult mai mare decât de la un kit medical tradițional.

„E oribil dacă stai și te gândești că a fost folosit pe cineva", spune el.

Majoritatea unităților astea au fost folosite la un moment dat pentru tratarea diverselor forme de „indispoziție mintală".

Un manual al uneia dintre mașinării sugerează voltajul corespunzător pentru isterie, o condiție psihiatrică care pe vremuri se credea că afectează doar femeile, mai ales cele care nu se conformau stricteții convențiilor sociale.

„Ai grijă să nu-i dai pacientului vreun șoc brusc", scrie în manual. „Aplică pacientului un tratament general cu un curent alternativ. În majoritatea cazurilor, influența sedativului acestui tratament tonic este suficient."

Pe lângă un șoc electric ca la mama acasă, isteria era tratată de doctori cu ajutorul aparatelor de masaj, ce includeau și primele prototipuri de vibratoare.

Acest „aparat de masaj" vintage a fost folosit pentru tratarea isteriei, probabil ca un prototip al vibratorului.

Deși electricitatea încă se mai folosește în medicina contemporană, chiar și cu rezultate pozitive în tratarea simptomelor pentru boala Parkinson, pe vremuri era un instrument obtuz.

„Conceptul original era ceva de genul: hai să fixăm niște electrozi de tâmplele cuiva și să dăm drumul la curent. Știința începe să demonstreze că poate există un sâmbure de adevăr în ideea generală. Dar pe atunci era prea vagă. Nu merge să vindeci pe cineva, cu un ciocan în cap."

Publicitate

„Unul dintre aparatele mele, a fost folosit sau conceput pentru terapie de conversie și e oribil dacă auzi despre cum cineva chiar a trecut prin asta. Practic să încerci să repari ceva ce nu e stricat."

În mod ironic, probabil aceleași aparate de electroterapie, folosite odată pentru a stârpi diferențele sociale și sexuale, sunt acum adoptate cu entuziasm de comunitatea kink.

„Un prieten mi-a recomandat să mă duc la un bal fetișist. Nu am mai auzit de așa ceva până atunci, dar mi s-a părut ok."

El a fost cu un aparat și în scurt timp s-a format o coadă de entuziaști.

„E vorba de un mediu inclusiv, în care toată lumea este acceptată. Am ajuns din întâmplare pe scena fetișistă și am fost surprins cât de deschiși și înțelegători sunt oamenii. Nu ești considerat un ciudat, chiar e drăguț să vezi nivelul ăsta de acceptare și înțelegere socială pe care oamenii nu-l primesc în lumea reală."

Urmărește-o pe Tess pe Twitter .

Traducere: Diana Pintilie

Citește și:
Medicii au inventat vibratoarele ca să nu mai fie obligați să-și masturbeze pacientele
Fotografii cu oamenii pe care i-am cunoscut pe site-uri sexuale dubioase
O scurtă istorie a aparatelor de tras șuturi în fund