Pe la începuturile anilor 2000, pe când cluburile bucureștene nu se-nmulțiseră ca ciupercile după ploaie, petrecerile din căminele studențești erau la mare modă. Chefurile astea erau unele fără pretenții, bazate pe muzică piratată ascultată pe-un hârb de computer și udate cu mult, mult alcool. Dacă erai și tu ca majoritatea studenților, adică sărac și chefliu, sigur știi că petrecerile din cămin reprezentau o alternativă excelentă la ieșirile alea costisitoare în cluburi sau baruri. Probabil că ți-au marcat și ție studenția, așa cum mi-au marcat-o mie.
Deși n-am stat în cămin, că-s bucureștean, mai tot timpul se-ntâmpla să eșuez pe la câte-un chef de ăsta studențesc, unde se bea mult și apoi, la beție, se iscau ad-hoc tot felul de discuții semifilosofice pe care nu și le mai amintea nimeni a doua zi.
Videos by VICE
Cum probabil că-n următoarea perioadă petrecerile din cămin vor redeveni populare, odată ce tot mai multe cluburi și baruri din București se vor închide, m-am gândit să-ți povestesc cum se desfășurau ele, acum vreo zece ani. Nu de alta, dar ca să știi cum a fost și cum să te pregătești pentru un party de genul ăsta, pe viitor.
PRIMA REGULĂ A PETRECERII ERA SĂ TE ÎNȚELEGI CU PORTARUL DE LA CĂMIN
Ca să poți să dai o petrecere în toată regula și să nu stai cu târșă c-o să vină paznicul s-o spargă sau, mai rău, c-o să cheme poliția, trebuia să te înțelegi cumva cu el. Asta însemna să-l pregătești din timp, ca să nu-l iei pe om prin surprindere și să reacționeze greșit în noaptea cu pricina. Ca să iasă party-ul ca la carte, era musai să-l anunți cu câteva zile înainte că-n weekend o să chemi o gașcă mare la tine. Și c-o să chefuiți până spre dimineață, deci o să fie ceva zgomot.
Deși uneori se lăsa mai greu, capitula în cele din urmă. Sigur, de multe ori nu erau de ajuns câteva vorbe bune ca să fie omul de acord, ci trebuia să-i îndeși în buzunarul de la geacă o mică atenție.
Citește și Cum să iei șpagă ca un bou, în România
Bine, adevărul e că, la locul faptei, portarul se bucura și el. De obicei, când mai venea să-ți atragă atenția în privința gălăgiei și să te roage s-o lăsați mai moale c-a primit reclamații, nu însemna că chiar asta voia. Nu era niciun motiv de panică; era, de fapt, modul lui de a spune că-i arde gâtlejul după un pahar de alcool. Se calma după un pahar din băutura primită de la chef, că om e și el, până la urmă.
Spre exemplu, mi-aduc aminte c-am fost odată la un chef într-un cămin din Grozăvești, prin anul I, iar portarul era mai bețiv. A apărut de vreo trei ori, de fiecare dată cu același pretext. Că are cineva ceva de obiectat sau ceva de genul. Nu era adevărat, dar după al patrulea păhărel de țuică n-a mai deranjat petrecerea deloc.
PETRECERILE SE MUTAU PE HOL, PENTRU CĂ MULȚI VENEAU NEINVITAȚI
Trebuia să fii foarte naiv ca să crezi că la petrecerile astea or să vină strict oamenii care au fost invitați, doar ăia de pe listă. Nu, petrecerile astea nu erau serate unde se intra cu invitație și nici ceaiuri elegante de apartament. Cel mai adesea, la party apăreau de două ori mai mulți inși decât cei chemați, iar o grămadă dintre ei erau fețe noi, pe care le vedeai pentru prima dată.
Mai întâi, când auzeau că-i petrecere, dădeau buzna vecinii de etaj, câteva zeci de persoane, în funcție de dimensiunea căminului. Apoi, dacă se ducea vestea că-i mișto și se-ncingea atmosfera, se strângeau și de la alte etaje ale căminului. Iar dacă era într-adevăr un chef monstruos, se autoinvitau și tot felul de persoane care n-aveau nicio legătură cu cei de acolo. Gen prieteni ai unei cunoștințe a unui invitat.
Citește și Ghidul VICE pentru petrecerile de apartament
Bineînțeles, niciodată nu era loc destul pentru toți într-o cameră de cămin. Oricât ar fi încercat gazda să elibereze camera de lucruri inutile sau să ridice paturile, ca să câștige ceva spațiu, era imposibil să-ndeși zeci de inși acolo.Și așa, petrecerea se extindea repede și pe holurile căminului, în văzul tuturor.
SE BEA MULT, DAR NICIODATĂ NU ERA ÎNDEAJUNS DE MULTĂ BĂUTURĂ
Fotografie de Ben Brown, via Flickr
Petrecerile studențești nu erau mofturoase deloc, iar numitorul comun al lor era alcoolul, consumat în cantități imense. Metoda era simplă. Se făcea o chetă, fiecare punea cât are (de obicei n-avea prea mult) și așa se făcea bugetul. Cam 95% din banii strânși se cheltuiau pe băuturi alcoolice. De obicei, bere la pet mare sau cel mai ieftin vin de la supermarket, că restul băuturilor erau prea scumpe să te atingi de ele.
Cât despre mâncare, ăsta era un accesoriu de lux, ignorat aproape în totalitate, la cele mai multe chefuri. Fie se cumpărau, din măruntul rămas, cele mai ieftine sărățele sau chipsuri din magazin, fie se renunța de tot la mâncare. Iar în cazul ăsta, dacă te lovea foamea în mijlocul petrecerii, apelai cu nesimțire la bufetul suedez neconvențional, adică frigiderul gazdei.
Faza tare era că, oricât de multă băutură cumpărai înainte, puțin după miezul nopții era gata. Așa că se mai făcea înc-o chetă, fiecare se mai scormonea după niște bănuți, iar cineva se ducea să facă o nouă aprovizionare cu alcool. Spre dimineață, când petrecerea se spărgea, nu mai rămânea nimic nici din asta. Cine mai stătea în picioare și nu se săturase încă, întreba gazda dacă i-a mai rămas din țuica aia pe care a primit-o de acasă.
ÎNTOTDEAUNA SE GĂSEA CINEVA SĂ PROTESTEZE CĂ-I GĂLĂGIE
Bun, dacă cu paznicul rezolvai repejor cazul, la mai toate party-urile problemele apăreau din interior, de la ceilalți studenți. Ăia care n-aveau chef de petrecere. Acum, dacă stai să te gândești, poate că aveau și ei dreptatea lor. Or fi vrut să-nvețe pentru examene sau să doarmă liniștiți, numai că n-aveau nicio șansă. Muzica era dată la maximum și din camera vecinului se auzeau chiuituri. În plus, după zeci de chefuri, ținute cu sfințenie weekend de weekend, e normal că unii nu mai suportau obiceiul ăsta.
Mi-aduc aminte că la o altă petrecere, tot în Grozăvești, niște tipe s-au supărat rău că nu puteau să doarmă. Așa că au venit de câteva ori la ușa gazdei și-au rugat-o s-o lase mai moale. Îți dai seama că, de fiecare dată când apăreau, ăștia de la petrecere făceau și mai multă gălăgie. Că na, erau beți și puși pe caterincă proastă. În fine, tipele chiar au chemat poliția până la urmă, iar petrecerea s-a spart. Majoritatea s-au cărat de acolo, au rămas doar câțiva inși să joace o carte, în liniște.
MUZICA ERA MIȘTO PÂNĂ PE LA DOUĂ NOAPTEA, DUPĂ AIA ÎNCEPEAU RAHATURILE
Probabil că la fiecare petrecere de cămin la care ai fost, ai auzit și tu placa asta: „Bă, orice ar fi, dar să nu puneți manele‟. Măcar la începutul petrecerii, atunci toți erau convinși de asta. Firește, toată lumea era de acord, ba chiar se nășteau discuții savante, despre cât de nasoale sunt manelele. Și adevărul e că se punea muzică faină, nu porcăriile comerciale de pe vremea aia. Dar treaba asta cu muzica bună stătea-n picioare până ajungeau oamenii s-o ia pe ulei și să se dea pe brazdă.
Citește Cum a fost să cresc ca rocker în București, în anii 2000
Trecerea se făcea ușor, mai întâi cu puțină muzică turcească, arăbească, apoi prima manea se auzea timid, cu sonorul dat încet. Așa, doar la caterincă. Ca exemplu de „așa nu‟ sau ceva. Bine, venea unul ceva mai treaz, o oprea și băga repede ceva de la Metallica sau Sepultura, ca să acopere rușinea. Dar, după încă niște pahare, parcă nici nu mai era atât de rușinoasă maneaua. După câteva kile de alcool, o acceptai și pe aia. Așa, doar la caterincă, normal.
SEXUL LA PETRECERILE DIN CĂMIN PĂREA O IDEE LUATĂ DIN FILMELE PORNO
Nu știu cum e acum, dar pe vremea aia sexul la cămin era un fenomen mai rar ca o curățenie generală în apartamentul unui burlac. Nu spun că nu se făcea, dar era o treabă a naibii de complicată. Dorință exista, normal, însă practica nu era deloc atât de simplă ca-n ghidurile alea care te-nvață să faci sex în cămin.
Atunci când ai colegi de cameră care nu-s dispuși să plece hai-hui pe străzi sau să doarmă puțin pe scări, nu prea ai nicio șansă să ți-o tragi. Și cu atât mai mult la un chef, unde era îmbulzeală mare și se-nvârteau prin zonă zeci de oameni necunoscuți. Sigur, puteai să ai bulan. Fie să fie unii plecați și-o cameră liberă, fie să fiți amândoi îndeajuns de exhibiționiști încât să retrageți în locuri cât de cât ferite, pregătiți să fiți surprinși de o gașcă de bețivi indiscreți.
Citește și Ghidul VICE pentru petreceri
Nu c-ar fi fost prea multe locuri ferite într-un cămin, că nici la baie nu erai sigur că nu te vede nimeni. Dar, una peste alta, băutura și muzica rămâneau ocupațiile principale la chefurile de pe vremea aia. Partea cu sexul depindea de prea mulți factori, ca să fie ceva comun la o petrecere din asta.
CEL MAI NASOL ERA PENTRU ĂIA CARE RĂMÂNEAU SĂ STRÂNGĂ MIZERIA DE DUPĂ
De departe, cel mai nașpa moment al chefurilor din cămin era atunci când răsărea soarele și știai că petrecerea a murit. În ecuația asta, ghinioniști erau ăia încă treji și îndeajuns de simțiți încât să nu-și bage picioarele și să lase gazda să se descurce singură cu curățenia.
Tot menajul de după chef nu era chiar o muncă lejeră. Dura măcar o oră să aduni toate peturile, mucurile de țigară sau resturile rămase. Sau să cureți diversele pete care parcă nu erau acolo cu o seară în urmă și nu dădeau bine în peisaj.
Dar weekendul următor o luai iar de la capăt. Pentru că într-un cămin în care stau sute de studenți, în fiecare săptămână se-ntâmplă să fie ziua cuiva. Și trebuie s-o sărbătorească cu prieteni, colegi, vecini și cine se mai nimerește să aterizeze întâmplător în camera lui de cămin.
Urmărește VICE pe Facebook
Citește și alte materiale despre petreceri:
Fotografii cu petreceri la piscină, cluburi de striptease și Cadillacuri, din sudul Americii
Ipocrizia de la petreceri
Castelul Cârnaților este cea mai depravată casă de petreceri din Florida